Paris: Manuscrisul primului "Manifest al suprarealismului", scos la licitaţie

Manuscrisul primului "Manifest al suprarealismului", al scriitorului francez André Breton, va fi scos la licitaţie pe 20 mai, la Paris, împreună cu alte opere ale acestuia, informează agenţia Lusa, citând casa Sotheby's.

13 afișări
Imaginea articolului Paris: Manuscrisul primului "Manifest al suprarealismului", scos la licitaţie

Imagine preluată de pe site-ul www.nndb.com

Textul de 24 de pagini care a definit, în 1924, "o dată pentru totdeauna", ideile şi filozofia grupului suprarealiştilor, a fost evaluat la o sumă cuprinsă între 300.000 şi 500.000 de euro, potrivit casei de licitaţii.

A doua "bijuterie" a colecţiei, publicată tot în 1924, se numeşte "Poisson Soluble", o colecţie de poezii automate semnate de Breton.

Cele 32 de texte care compun "Poisson Soluble" au un preţ cuprins între 200.000 şi 300.000 de euro.

Manuscrisele scoase la licitaţie la Paris, pe 20 mai, provin din colecţia lui Simone Collinet, prima soţie a lui Breton şi martor direct al evoluţiei poeţilor dadaişti către suprarealism.

Scriitor şi poet francez, André Breton este unul din fondatorii mişcării suprarealiste. În 1919, Breton fondează revista "Littérature", împreună cu Louis Aragon şi Philippe Soupault. Prieten al lui Guillaume Apollinaire, el îl frecventează, de asemenea, pe Tristan Tzara, iniţiatorul mişcării Dada. În "Les Champs magnétiques" (1920), text poetic scris împreună cu Philippe Soupault, el aplică principiul scrierii automate şi explorează posibilităţile stării hipnotice. În 1924, André Breton publică primul "Manifest al Suprarealismului", în care promovează explorarea poetică a inconştientului, reabilitând imaginarul şi visul. Împreună cu Philippe Soupault, Louis Aragon, Paul Eluard, René Crevel, Michel Leiris, Robert Desnos şi Benjamin Péret, el fondează "Biroul de cercetări suprarealiste" ("Bureau de recherches surréalistes") şi revista "La Révolution surréaliste".

În al doilea "Manifest suprarealist" (1930), André Breton, care încearcă să împace visul cu realitatea şi să promoveze o "libertate totală", defineşte suprarealismul ca pe un "automatism psihic pur, prin care îţi propui să exprimi fie verbal, fie în orice alt mod, funcţionarea reală a gândirii...".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici