Poeta care a creat libertate într-o lume fără libertate / Nora Iuga, „Fetița cu o mie de riduri”, își aniversează ziua de naștere

„Am avut o viață frumoasă. Acum am o viață normală”, a spus mai demult Nora Iuga, cea mai numit și „Marea Doamnă” a poeziei românești, care, pe 4 ianuarie, își sărbătorește ziua de naștere.

Despre ea, Mircea Cărtărescu scrisese, în epilogul său la volumul de opere alese „Capricii periculoase”:

„Totul era diferit în apartamentul Norei. Dintr-o clipă, uitam de condițiile mizerabile de afară, de dictatură, de foame, de frig, de amenințarea nesfârșită, reprezentată de „Securitate”. Trăiam cu toții în poezie atunci, într-o atmosferă de libertate interioară pe care nu o mai întâlnim astăzi, pentru că suntem cu adevărat liberi”, scrisese Cărtărescu.

O poezie versatilă, onirică într-un chip ciudat

Nora Iuga s-a născut la București în 1931. A studiat germanistica și e predat, ulterior, limba germană la Sibiu. A fost jurnalist, asistent de limbi străine și editor.

Doi laureați ai premiului Oscar, producători ai unui film sfâșietor despre Gaza

Misteriosul Manuscris Voynich, readus în prim-plan de un nou studiu

Prima sa carte de poezie, „Vina nu e a mea” a fost publicată în 1968.

Una dintre trăsăturile constante ale literaturii sale este legătura dintre umorul fantastic și subtilitatea tulburătoare. Are o poezie versatilă, greu de așezat într-un tipar, suprarealistă, ciudată ca un vis, balcanică și concretă în același timp.

„O statuie enigmatică pe o piață goală”

„Văduvele dansează în jurul fântânii

Văduvele pe scaunul electric

Caii dorm dus..”.

O caracterizare a poeziei sale o face tot Cărtărescu: „Fiecare poem este o statuie enigmatică pe o piață goală”.

Are unsprezece cărți de poezie și patru volume de proză și toate o definesc pe Nora Iuga drept o scriitoare originală, cu o personalitate puternică.

Interzisă de regimul comunist

În 1970, după publicarea celei de-a doua cărți de poezie, „Captivitatea cercului”, a fost interzisă de regimul comunist pentru o perioadă de opt ani.

Începând cu 1980, acest lucru s-a schimbat fundamental.

Astăzi, Nora Iuga publică câte o carte în fiecare an și se bucură de recunoașterea generală a cititorilor săi.

„Fetița cu o mie de riduri”

Probabil că cea mai cunoscută scriitură a sa este lungul poem în proză, „Fetița cu o mie de riduri”, publicat în 2005 – un microcosmos unic, în care erotismul morbid stă cuminte după paravanul iubirii pentru scris și sens.

„din cer vine zgomotul, din portbagaj curg căpşunile ca nişte inimi de copii speriaţi; are cineva un ceainic, o strecu-rătoare, o linguriţă de zahăr, le-a luat pe toate cu el. duşenka maia, sînii ti-s iuţi cum e miezul ridichilor negre, i-o fi zis şi ea s-a umezit ca iarba în zori. era un băieţaş blond, o fi visat că-1 ucide pe ţar şi s-au despărţit apele Niprului; cer două cărţi, a spus armeanul din Minsk. servit, a spus rusul alb. asta a fost pata lui. s-a lăţit, s-a lăţit ca pînza neagră pe mesele îndoliate ale marilor cazinouri cînd crupierul nu mai are nimic de rulat. şi toţi au pierdut, boje moi, ne-a rămas Siberia şi Taigaua cea verde pînă la capăt”.

Remarcabilă traducătoare a operelor lui Thomas Bernhard, Paul Celan, Günter Grass, ETA Hoffmann, Elfriede Jelinek, Ernst Jünger, Herta Müller, Nora Iuga are un secret în multele ei vieți frumoase și tot Mircea Cărtărescu descrie acest secret cel mai cu sens: „Puterea ei de femeie și de scriitoare, de rămâne veșnic tânără. Chiar și astăzi tinerii poeți o consideră una de-a lor”.