"Poliţist, adjectiv", locul al trei în topul celor mai bune filme de la Cannes

"Poliţist, adjectiv" de Corneliu Porumboiu s-a situat pe locul al treilea în topul celor mai bune filme din Festivalul de la Cannes 2009, potrivit unui top realizat de specialişti în domeniu, în timp ce "Tetro", de Francis Ford Coppola, se numără printre cele mai proaste, informează IndieWire.

100 afișări
Imaginea articolului "Poliţist, adjectiv", locul al trei în topul celor mai bune filme de la Cannes

"Poliţist, adjectiv", locul al trei în topul celor mai bune filme de la Cannes

Topul a fost alcătuit de 16 critici şi bloggeri vorbitori de limba engleză, la solicitarea IndieWire, site specializat în cronici şi ştiri din domeniul cinematografiei.

Astfel, pe primul loc în acest top s-a clasat "Un prophete", de Jacques Audiard, care a primit Marele Premiu al Juriului la Festivalul de Film de la Cannes.

Pe locul doi s-a clasat "Antichrist", de Lars von Trier. Filmul lui Von Trier a primit la Cannes un anti-premiu din partea Juriului Ecumenic, prezidat de regizorul Radu Mihăileanu. Totodată, actriţa Charlote Gainsbourg a primit pentru prestaţia din "Antichrist" premiul pentru interpretare.

Filmul "Poliţist, adjectiv", al lui Corneliu Porumboiu, a primit la Cannes premiul criticii internaţionale - FIPRESCI - şi Premiul Juriului la secţiunea Un Certain Regard. Filmul, care îi are în distribuţie pe Dragoş Bucur şi Vlad Ivanov, spune povestea unui poliţist care are ingrata misiune de a urmări nişte elevi de liceu, bănuiţi că ar fuma marijuana. Pelicula va avea premiera românească la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (29 mai - 7 iunie), în secţiunea Zilele Filmului Românesc.

La categoria "cel mai bun regizor", pe primul loc s-a clasat Jacques Audiard, urmat de Gaspar Noe, care a venit la Cannes cu ambiţiosul film "Soudain le vide/Enter the Void".

Totodată, la categoria "cel mai bun scenariu", pe primul loc s-a situat "Un prophete", urmat de "Up", filmul de animaţie care a deschis festivalul de pe Croazetă, anul acesta.

La categoria "cel mai prost film", lider al topului este "Kinatay", de Brillante Mendoza, urmat de "Antichrist", de Lars von Trier, "Map of the Sounds of Tokyo", de Isabel Coixet, şi "Tetro", de Francis Ford Coppola.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici