Posibila decizie a lui Ponta în privinţa ICR, comparată cu greşeala lui Băsescu în privinţa SMURD

Asociaţia Erudio, ce reuneşte oameni de cultură şi de afaceri, îi transmite lui Victor Ponta, într-o scrisoare deschisă, semnată printre alţii de Oana Pellea, Ştefan Caraman şi Ioana Pârvulescu, "că ceea ce a greşit Traian Băsescu în privinţa SMURD, el riscă să greşească în cazul ICR".

1064 afișări
Imaginea articolului Posibila decizie a lui Ponta în privinţa ICR, comparată cu greşeala lui Băsescu în privinţa SMURD

Decizia lui Ponta în privinţa ICR, comparată cu greşeala lui Băsescu în privinţa SMURD (Imagine: Adriana Neagoe/Arhiva Mediafax Foto)

"Scopul nostru, al Asociaţiei Erudio, a fost încă de la început acela de a apropia oamenii de afaceri şi oamenii de cultură români pentru a construi împreună o societate mai armonioasă nu doar la nivelul indivizilor, ci şi al organizaţiilor şi instituţiilor. Printre cursanţii programului Erisma Leadership Creativ am avut, în ultimii şapte ani, câteva sute de lideri de organizaţii din domeniile afacerilor, non-profit sau politic. (...) În timp ce politica a creat de multe ori falii între societate şi valorile ei intelectuale, noi am construit punţi, prin dialog şi educaţie. La efortul nostru a luat parte în fiecare an şi Horia-Roman Patapievici, alături de alţi oameni de cultură valoroşi precum Oana Pellea, Marian Popescu, Ioana Pârvulescu, Adrian Titieni şi Liviu Papadima", se arată în scrisoarea, semnată de 50 de persoane, printre care oameni în poziţii importante în companii binecunoscute, în asociaţii sau artişti, toţi semnând în nume propriu.

"Ne-am bucurat să-l avem alături pe Horia-Roman Patapievici şi pentru exemplara lui perfomanţă de la conducerea ICR (Institutului Cultural Român, n.r.). Pentru oamenii de afaceri, performanţa nu e o chestiune de retorică, ci tocmai sensul existenţei unei organizaţii. În general, noi o asociem mediului antreprenorial sau corporatist. Când însă, aşa cum e cazul Institutului Cultural Român, ea devine un apanaj al unei instituţii a statului român, situaţia merită sprijinită, nu demolată. Larga recunoaştere internaţională de care ICR se bucură după şapte ani de eforturi eficiente şi, prin ea, cultura română, reprezintă un exemplu de urmat pentru orice instituţie a statului român. Această performanţă nu ar fi fost posibilă în lipsa totalei independenţe a ICR faţă de schimbările şi agendele politice interne, aşa cum e, în ţările de origine, cazul Consiliului Britanic, al Institututelor Francez, Goethe ori Cervantes", se mai spune în scrisoare.

"Ceea ce preşedintele Traian Băsescu a greşit în privinţa SMURD-ului şi a lui Raed Arafat, dumneavoastră riscaţi să greşiţi acum în privinţa ICR-ului şi a directorului său. Poate că lumea nu va ieşi în stradă pentru ICR. El doar înalţă spirite, nu salvează vieţi. Deşi, din perspectiva noastră, le salvează de la netrăire. Iar dintr-o perspectivă mai largă, sub conducerea domnului Patapievici, ICR-ul a salvat viaţa culturală românească de la moartea prin uitarea şi indiferenţa la care politizarea anterioară o condamnaseră pentru străinătate", îi mai spun semnatarii premierului.

Totodată, aceştia sunt de părere că este "trist şi dezamăgitor că iniţiativa repolitizării ICR aparţine unor fruntaşi liberali, un partid în ideologia căruia ar trebui ca la loc de frunte să stea un rol minimal, nu maximal al statului şi al instituţiilor sale politice" şi menţionează că, "sub conducerea lui Horia-Roman Patapievici, nici ICR, nici angajaţii lui n-au servit interesele vreunui om politic sau ale vreunui partid politic", "contrar percepţiei induse prin manipulări mediatice".

Semnatarii scrisorii precizează că "nu au activităţi sau implicare politică", ci sunt "dintre cei care doar le finanţează consistent şi consecvent, prin taxe şi impozite la bugetul de stat, lună de lună, în ultimii 22 de ani, prin activitatea proprie şi a firmelor pentru care lucrează".

"Ar fi corect să luaţi în considerare opinia noastră nu pentru că vă trebuie voturile noastre, ci pentru că aveţi o obligaţie morală faţă de contribuţia noastră la buna funcţionare şi reprezentare a administraţiei statului pe care o conduceţi. Retragerea ordonanţei de urgenţă legată de ICR ar fi un semn credibil pentru această bună funcţionare", se încheie scrisoarea Asociaţiei Erudio.

Premierul Victor Ponta, aflat în Austria, a avut, luni, o discuţie amicală cu directorul Institutului Cultural Român din Viena, Carmen Bendowski, aflată la Forumul economic România-Austria, pe care a întrebat-o de ce protestează şeful ICR şi a spus, zâmbind, că el nu vrea să îl schimbe pe Patapievici. "Domnul Patapievici rămâne, nu înţeleg de ce protestează", a spus premierul.

Guvernul a decis, miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, că Institutul Cultural Român va trece de sub autoritatea preşedintelui în subordinea Senatului, decizia fiind justificată de premierul Victor Ponta prin faptul că instituţia era "mult prea politizată".

Ordonanţa stabileşte că, în termen de maximum 15 zile, plenul Senatului va numi atât conducerea operativă a institutului, cât şi membrii Consiliului de conducere.

Conducerea operativă a ICR va fi asigurată de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, ajutat de doi vicepreşedinţi, numiţi şi revocaţi în/din funcţie de plenul Senatului, cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, la propunerea Biroului Permanent al Senatului. Mandatul vicepreşedinţilor va fi de patru ani, cu posibilitatea reînnoirii.

Până în prezent, Institutul Cultural Român a funcţionat sub autoritatea preşedintelui României, care este şi preşedintele de onoare al ICR. Institutul este condus în prezent de Horia-Roman Patapievici, din postura de preşedinte, şi de Tania Radu şi Mircea Mihăieş, din postura de vicepreşedinţi.

Premierul Victor Ponta a justificat, miercuri, decizia Guvernului de a trece Institutul Cultural Român de sub autoritatea preşedintelui în subordinea Parlamentului prin faptul că instituţia era "mult prea politizată" şi a arătat că ICR va fi subordonat Senatului, condus acum de Vasile Blaga, apropiat şefului statului.

"Trecerea ICR în subordinea Parlamentului este o decizie de democratizare a instituţiei şi are menirea de a se transforma într-o structură mai transparentă. Folosirea fondurilor publice trebuie să fie la adăpost de orice suspiciune, ori printr-un mecanism transparent şi democratic de control parlamentar acest lucru se poate îndeplini", a spus şi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu.

De cealaltă parte, preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri că este mândru de activitatea ICR de când este el şef al statului, iar Horia Roman Patapievici este preşedinte al institutului, acuzând Guvernul şi PSD că nu au avut decenţa să îl anunţe despre mutarea ICR de la Preşedinţie la Senat. "Ce vreţi să vă mai spun? În loc să te ocupe să creezi locuri de muncă, te uiţi cum poţi lua, să goleşti de conţinut instituţia prezidenţială. Asta arată, este expresia modului de a gândi al PSD-ului. Dar asta e viaţa, mergem înainte", a spus şeful statului.

Cristi Puiu, Mihai Mihalcea, Voicu Rădescu şi Florin Iaru s-au numărat printre cei circa 30 de artişti şi profesionişti din cultură care au manifestat luni, de la Ambasada Canadei la sediul Guvernului, împotriva Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 27/ 2012 ce prevede trecerea ICR sub autoritatea Senatului de sub ce a preşedintelui.

Acţiunea a fost precedată de depunerea la Guvernul României a unei petiţii însoţite de semnăturile celor care contestă OUG nr. 27/ 2012. Postat vineri pe site-ul petitieonline.ro, apelul unor reprezentanţi ai comunităţii culturale din ţară şi din străinătate, printre care se numără Dan şi Lia Perjovschi, Mihai Mihalcea, Alexandra Pirici, Alexandru Solomon, Anca Benera, către premierul Victor Ponta, ca legea de funcţionare a ICR să fie păstrată în forma iniţială (Legea nr. 356/ 2003, modificată prin OUG nr. 27/ 2012) şi ca, înainte de orice schimbare structurală, să fie organizată o dezbatere publică, a fost semnat de peste 2.500 de persoane până în prezent.

De asemenea, într-un comunicat remis, vineri, MEDIAFAX, mai mulţi cineaşti români şi-au exprimat sprijinul faţă de ICR. Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu, Cătălin Mitulescu şi Cristi Puiu au criticat decizia Guvernului de a trece ICR de sub autoritatea Preşedinţiei sub cea a Senatului, cineaştii considerând că această instituţie funcţionează foarte bine în prezent.

Totodată, Cristian Pârvulescu, Alina Mungiu Pippidi şi Norman Manea se numără printre semnatarii unui protest al Alianţei pentru o Românie Curată - postat vineri pe site-ul organizaţiei - faţă de trecerea Institutului Cultural Român sub autoritatea Senatului prin ordonanţă de urgenţă. Până în prezent, această petiţie a fost semnată de aproximativ 1.500 de persoane, printre care se mai numără Andrei Pleşu şi Ana Blandiana.

La rândul său, preşedintele ICR, Horia-Roman Patapievici a susţinut, joi, o conferinţă de presă cu privire la ordonanţa de urgenţă a Guvernului care prevede trecerea instituţiei pe care o conduce de sub autoritatea Administraţiei prezidenţiale sub cea a Senatului. La conferinţă au venit numeroşi artişti şi oameni de cultură care au colaborat cu ICR de-a lungul timpului, pentru a-şi exprima sprijinul faţă de instituţie. Printre aceştia s-au numărat Cristi Puiu, Andrei Şerban, Alexandru şi Ada Solomon, Grigore Leşe, Dan Dediu, Mihai Mihalcea, Ada Milea, Voicu Rădescu, Irina Margareta Nistor, Cristina Modreanu şi Doina Jelea.

Atunci, Horia-Roman Patapievici a spus că el crede că soarta ICR este pecetluită odată cu trecerea ei sub autoritatea parlamentară şi alegerea conducerii ei după un algoritm politic, dând ca exemplu funcţionarea CNSAS şi CNA. "Părerea noastră este că ne aflăm în faţa unei grave involuţii instituţionale (...) Singura concluzie este că ICR are soarta pecetluită şi asta nu îi afectează pe cei trei membri ai conducerii, noi oricum plecam când ni se termină cel de-al doilea mandat, în ianuarie 2013. (...) Nu este un discurs al conducerii, ci al culturii instituţionale pe care am creat-o aici", a adăugat Patapievici, subliniind că se va pierde tot ceea ce a reuşit echipa de la ICR să facă în aceşti ani.

Patapievici a mai spus că faptul că premierul Victor Ponta a calificat ICR drept o instituţie politizată şi lipsită de transparenţă reprezintă două "minciuni calificate".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici