Postul de radio Activ EFEM se va transforma, marţi, în Radio Tanănana

Postul de radio Activ EFEM, care este controlat de impresarul Marcel Avram, se va transforma în Radio Tanănana, marţi, şi va difuza emisiuni realizate, printre alţii, de Vlad Craioveanu şi Bogdan Şerban.

2471 afişări
Imaginea articolului Postul de radio Activ EFEM se va transforma, marţi, în Radio Tanănana

Postul de radio Activ EFEM se va transforma, marţi, în Radio Tanănana (Imagine: Facebook)

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a aprobat, în şedinţa din 2 aprilie, solicitarea societăţii Videomarket SRL de modificare a denumirii postului de radio Activ EFEM (care are staţii în Bucureşti, Timişoara, Huşi şi Medgidia) în Radio Tanănana.

Asociaţii societăţii Videomarket SRL sunt Marcel Avram (80%) şi Romcreativ Consulting SRL (20%). Asociaţii Romcreativ Consulting SRL sunt Georgescu Constantin - 90% şi Georgescu Adrian Anton - 10%, potrivit CNA.

Astfel, într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX, se spune că "vestea aprobării de către Consiliul Naţional al Audiovizualului a proiectului editorial Tanănana a ajuns foarte repede la urechile publicului şi valul de nerăbdare al comunităţii alternative a determinat echipa să decidă ca încălzirea vocilor şi fine-tuning-ul necesar oricărui proiect complet nou să se facă public, în FM, începând cu 7 aprilie".

Primii care se vor auzi în eter, la postul Tanănana, vor fi Vlad Craioveanu şi Ciprian Muntele, care cu al lor "Patinal" vor da trezirea prietenos, de la ora 07:30, unui public urban, modern ca program.

Le vor urma Doru Oprişan, care va da "Check-In", de la ora 10:30, şi Emilian Frînculescu, care va veni la Tanănana cu "Lunch Box-ul" de bunătăţi la radio. Acestea vor fi două emisiuni de companie care îşi propun să completeze programul şi meniul zilei.

Totodată, Bogdan Şerban va face pregătiri pentru viaţa de după birou la "Exit Room", începând cu 16:30. Ziua va fi închisă "în această perioadă de antrenament cu public" de Călin Gheorghe, care până la 22:30 va aduce tot know-how-ul despre muzică şi artişti în FM.

În weekend, "Refresh" le va da ascultătorilor Dan Chipe, de la ora 08.00, iar Alexandra Dudu îi va îmbia la ore suplimentare, cu program artistic-cultural, în "Full Time Weekend", de la 15.00, în fiecare sâmbătă şi duminică.

Totodată, latura informativă a noului post de radio include grupaje de ştiri din oră în oră, de luni până vineri, de la 08.00 la 20.00.

"Personalitatea noului proiect este sumarizată foarte bine de băieţii cool din filmele lui Guy Ritchie. Echipa e alcătuită din oameni cu personalităţi puternice şi diferite ce-şi vor pune amprenta pe programe, pe discurs, pe opinii şi care împreună vor da identitate proiectului. Îl putem considera un 'Modern Rock’n’Rolla' pozitiv, personaj urban modern, puternic şi respectat, lăsând la o parte desigur excesele şi ilegalităţile personajului original", spune Liliana Georgescu, directorul general al postului de radio.

Pe de altă parte, potrivit comunicatului, proiectul acestui post de radio este unul muzicalo-cultural, iar denumirea Tanănana "nu face decât să susţină obiceiul stării de bine de a fredona cu mai multe sau mai puţine versuri o bucată muzicală". Playlist-ul vine din zone diverse ale alternativului, aşa cum este el definit în prezent, cu influenţe indie, rock, punk, electro, funk şi hip-hop. Muzica este selecţionată "cu grija unui colecţionar şi sumarizează ultimii 15 ani" ai acestui curent muzical, se mai spune în comunicat.

"Numele proiectului este inspirat dintr-o activitate de cele mai multe ori involuntară, pe care o avem când starea noastră de spirit este una veselă, relaxată sau exaltată pozitiv: fredonatul. Ni se întâmplă tuturor, cu pasiune sau cu timiditate, când suntem singuri sau în mulţime, în trafic în maşină sau cu prietenii în timpul liber. Cu acest ton binedispus şi relaxat se adresează şi Tanănana publicului său", spune Andrei Bogdan, directorul de programe şi marketing al postului de radio. "Pentru că vorbim de fredonat, Tanănana este o stare de exaltare. Dacă vrem să-l personificăm vorbim de prietenul acela pe care cu toţii îl admirăm şi cu care ne dorim să semănăm, ăla relaxat şi sigur pe sine, rock star-ul modern, ce lasă agresivitatea şi aroganţa deoparte, e motivat şi implicat în comunitate, educat şi bine informat, ce afişează carismă, dar şi un pic de glam într-un mod autentic şi natural", mai spune Andrei Bogdan.

Conform comunicatului, pregătirile au început de mai bine de un an, timp în care "proiectul Tanănana a strâns, şi va continua să strângă, nume relevante pentru zona pe care îşi propune să o deservească muzical şi informativ". "Publicul tânăr şi educat, muzical şi nu numai, ce nu-şi găsea loc în FM-ul românesc este pe cale să se întâlnească cu acest curator al muzicii noi şi al evenimentelor ce nu fac prima pagină a ziarelor, dar nu trebuie ratate. Grila de programe se va completa în timp cu producţii specializate şi surprinzătoare pentru a acorda şi mai multă atenţie unor nişe nedrept neglijate în FM", se mai spune în comunicat.

Tanănana va putea fi ascultat pentru început în Bucureşti, pe 92,7 FM, în Timişoara (89,7 FM), Medgidia (93,5 FM) şi Huşi (97,6 FM).

Data lansării oficiale a acestui post de radio urmează să fie comunicată în curând. La momentul respectiv, reprezentanţii postului de radio vom vorbi şi despre emisiunile din grilă, dar şi despre planurile concrete ale proiectului Tanănana pentru perioada următoare, se mai spune în comunicat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici