Postul de radio RFI vrea să se extindă: "Vrem să promovăm un jurnalism de calitate"

RFI România, filiala Radio France Internationale, vrea să se extindă în Constanţa, Sibiu şi Timişoara, în acest sens, conducerea postului participând, luni, la un concurs organizat de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), precizând că vrea să continue promovarea unui jurnalism de calitate.

365 afișări
Imaginea articolului Postul de radio RFI vrea să se extindă: "Vrem să promovăm un jurnalism de calitate"

RFI vrea să se extindă în Constanţa, Sibiu şi Timişoara: Vrem să promovăm un jurnalism de calitate (Imagine: RFI)

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) organizează, începând din 17 noiembrie, timp de o săptămână, un concurs de acordare a 48 de frecvenţe FM şi AM, care sunt disponibile în prezent. Între frecvenţele care sunt scoase la concurs se află şi cele care au aparţinut Radio Guerrilla. Câştigătorii acestor frecvenţe radio, printre care se află şi două în Bucureşti, vor fi decişi de membrii CNA, prin vot, în şedinţa de marţi.

Printre societăţile care s-au înscris la concurs se numără şi Radio France Internationale România SRL, care deţine în prezent cinci licenţe audiovizuale (una de satelit şi patru terestre - la Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova şi Iaşi). RFI România concurează pentru a obţine trei frecvenţe noi, respectiv în Constanţa, Sibiu şi Timişoara.

RFI România, care, pe 19 noiembrie, a împlinit 25 de ani, difuzează programe de informare - 26%, programe educative - 2% şi programe culturale - 18%. Cu o echipă de 25 de persoane la Bucureşti şi doi jurnalişti la Paris, RFI România difuzează zilnic 13 ore de programe proprii, acordând o atenţie specială actualităţii.

La concursul organizat luni de CNA au participat Cornel Ion, directorul RFI România, şi Luca Niculescu, redactorul-şef al postului de radio.

"Suntem de 25 de ani în România şi vrem să credem că am promovat un jurnalism de calitate bazându-ne pe două concepte cheie, libertate şi responsabilitate. Şi în această lume care devine din ce în ce mai agitată suntem un actor media local care se uită şi se interesează şi de ceea ce se întâmplă peste graniţele ţării, sprijinându-ne pe o echipă redacţională aflată la Bucureşti, ziarişti de la Paris şi pe o reţea de corespondenţi prezenţi în mai mult de zece ţări", a declarat Cornel Ion, în faţa membrilor CNA.

El a vorbit şi despre diversitatea programelor difuzate de RFI România, dar şi despre programarea muzicală originală a acestui post de radio.

"Credem că în fiecare dintre oraşele în care intenţionăm şi ne-am dori să emitem sunt oameni care sunt interesaţi de ceea ce se întâmplă în România, dar şi de ceea ce se întâmplă în lume. Programele pe care le realizăm sunt produse şi difuzează zilnic peste 17 jurnale din actualitatea naţională şi internaţională, trei tranşe de informaţie, dimineaţa, la prânz şi seara, şi o serie de emisiuni tematice, cu teme din economie, cultură, educaţie, sănătate, turism etc", a spus Cornel Ion.

Totodată, el a precizat că, în ultimii 11 ani, RFI România nu a mai obţinut nicio frecvenţă la concursurile organizate de CNA, deşi a participat la acestea.

Pe de altă parte, Marie-Christine Saragosse, preşedinte-director general al grupului France Médias Monde, din care face parte RFI, a declarat recent, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că România are numai avantaje de pe urma prezenţei în această ţară a unui post care se sprijină pe un grup internaţional, cu corespondenţi peste tot în lume, care poate să ofere ascultătorilor români deschidere către Europa şi deschidere către lume.

"De asemenea, este un avantaj şi pentru grupul nostru, din care face parte RFI, să avem o redacţie atât de bine înrădăcinată în România. Ne permite să oferim lumii o viziune mai apropiată de România decât alte posturi internaţionale din exteriorul ţării. De exemplu, am fost primii la curent cu drama din clubul Colectiv. De asemenea, suntem foarte bine informaţi despre mobilizarea societăţii civile din prezent, despre evoluţiile politice din România. Aşadar, ceea ce am spus noi la RFI România în ultimii 25 de ani a fost întotdeauna în conformitate cu ceea ce s-a întâmplat în această ţară, care ne este dragă, pentru că este o ţară francofonă", a mai spus Marie-Christine Saragosse.

Concursul CNA a început pe 17 noiembrie şi a continuat pe 18 şi 19 noiembrie. Competiţia continuă luni şi marţi, în această ultimă zi membrii CNA urmând să desemneze prin vot câştigătorii celor 48 de frecvenţe radio.

La concurs s-au înscris peste 60 de societăţi care vor fie să îşi lanseze posturi noi de radio, fie să îşi extindă reţelele existente. Între candidaţii la concursul CNA se numără şi Antena 3, B1 TV, România TV, Kiss FM, Magic FM, Rock FM, Radio Guerrilla, Sport Total FM, Europa FM, Radio 21, RFI România, Naţional FM, Favorit FM, Pro FM, Adevărul Holding, Clandestino FM, Radio Seven, Galaxy FM, Trinitas FM, Itsy Bitsy, Radio Clasic, Radio Noroc etc.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici