Premii pentru tineri actori la Gala HOP de la Mangalia

Radu Iacoban şi Ana Macovei au obţinut, marţi seară, premiile pentru cel mai bun actor, respectiv cea mai bună actriţă la Gala Tânărului Actor HOP, organizată de UNITER la Mangalia, informează Uniunea Teatrală.

5 afișări
Imaginea articolului Premii pentru tineri actori la Gala HOP de la Mangalia

Premii pentru tineri actori la Gala HOP de la Mangalia

În timp ce Radu Iacoban a interpretat în concurs monologul "Mizerie" după "Sex, drugs and rock'n'roll" de E. Bogosian, Ana Macovei s-a prezentat în faţa juriului şi a publicului cu "Lucruri mici" de Gabriel Pintilei.

Premiul pentru cel mai bun grup a revenit actorilor din spectacolul "În aşteptare" (regia Dan Lupu): Liliana Farcaş, Sorana Huidan, Casiana Şuteu, Dan Lupu şi Tudor Munteanu.

Actriţa Aniela Petreanu din "Vă urcaţi la prima?" de Theodora Herghelegiu a câştigat Premiul Sică Alexandrescu.

Juriul ediţiei 2007 a fost format din Felix Alexa (regizor), Alexandru Berceanu (regizor), Andreea Bibiri (actriţă), Florin Fieroiu (coregraf) şi Cristina Modreanu (critic de teatru).

Tot în cadrul Galei HOP s-au mai decernat trei premii. Astfel, Premiul Timică, oferit în cadrul Asociaţiei Master Class de Candole Partners, i-a revenit aceleiaşi Ana Macovei pentru recitalul "Lucruri mici" de Gabriel Pintilei. Simina Cojocaru, care a putut fi urmărită în "Un cântec de clovn" după Jonas Gardell, a obţinut Premiul "Maria Filotti", în timp ce Premiul "Generaţia Aşteptată" acordat de ziarul Cotidianul, prin criticul de teatru Magdalena Boiangiu, i-a fost acordat lui Axel Moustache pentru "Nisip în buzunarul de la piept" de Victor Drăgan. Anul acesta, premiul pentru monolog clasic, oferit de actriţa Dorina Lazăr, nu s-a acordat.

Gala Tânărului Actor HOP 2007 s-a desfăşurat între 1 şi 4 septembrie, reunind 13 actori în concurs la secţiunea Individual şi 4 spectacole la secţiunea Grup.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici