PREMIILE NOBEL 2012 - ANALIZĂ: Premiul pentru literatură va reveni unei femei sau unui nord-american?

Numele scriitorului care va primi premiul Nobel pentru literatură va fi anunţat joi, la Stockholm, dar, până atunci, cei care lucrează în branşă vehiculează nume de posibili câştigători, de la autoarele canadiene Alice Munro şi Anne Carson până la nord-americanul Philip Roth.

534 afișări
Imaginea articolului PREMIILE NOBEL 2012 - ANALIZĂ: Premiul pentru literatură va reveni unei femei sau unui nord-american?

PREMIILE NOBEL 2012 - ANALIZĂ: Cine va câştiga premiul pentru literatură? Va reveni unei femei sau unui nord-american?

Numele cele mai frecvente în conversaţiile despre un posibil câştigător sunt autoarea canadiană Alice Munro, nord-americanii Don DeLillo şi Philip Roth şi somalezul Nuruddin Farah, în timp ce egipteanul Nawal el Saadawi şi nord-americanul N. Scott Momaday sunt consideraţi în afara cursei.

"Nu pot decât să presupun şi să speculez, este amuzant şi incredibil de palpitant", spune Elisabeth Grate, reprezentantă a editurii suedeze care îl publică pe Jean-Marie Gustave Le Clézio, laureat al premiului Nobel în 2008. "Nu putem niciodată să ştim cum gândeşte Academia (suedeză, care decernează premiile, n.r.)", spune Lina Kalmteg, critic literar la cotidianul Svenska Dagbladet, adăugând că nu i se pare că academia reflectează foarte mult asupra deciziilor.

După ce premiul Nobel din 2011 i-a fost acordat poetului suedez Thomas Tranströmer, "ne putem imagina că anul acesta, (distincţia - n.r.) nu va merge către un poet suedez, cu siguranţă nu un autor suedez", a adăugat aceasta.

"Dacă ne gândim la nume precum Don DeLillo şi Philip Roth, am putea crede că un autor din America de Nord ar avea şanse", apreciază Grate, care nu pierde din vedere nici posibilitatea ca premiul Nobel pentru literatură să revină unei autoare.

"Mereu spun că este timpul să fie acordat premiul unei femei, sunt prea puţine femei laureate", a spus reprezentanta editurii Norstedts, Susanna Romanus. Din 1901, au existat doar 12 femei laureate cu acest premiu, din 108 câştigători ai Nobelului pentru literatură.

Autoarele canadiene Alice Munro şi Anne Carson sunt considerate, de asemenea, candidate serioase la premiu.

Premiul Nobel pentru literatură recompensează întreaga operă a unui autor. Britanicul Rudyard Kipling şi francezul Albert Camus, care aveau 41, respectiv 44 de ani când au primit premiul Nobel, sunt printre cei mai tineri autori care s-au bucurat de această distincţie.

Nominalizările efective la premiul Nobel pentru literatură sunt ţinute secrete timp de 50 de ani după decernarea respectivei distincţii. Academia este cunoscută pentru metodele sale de a păstra secretele şi de a evita orice scurgere de informaţii, metode demne de un roman cu spioni - care implică nume de cod pentru autori şi coperte false pentru cărţile citite în public.

Între timp, site-urile de pariuri dau pronosticuri diferite cu privire la anunţul care va fi făcut joi, la ora 11.00 GMT. Pe site-ul unibet.com, cel care conduce este Haruki Murakami, cu o cotă de 4 la 1. Printre favoriţi se numără Joyce Carol Oates (15 la 1), Ismail Kadaré (20 la 1), Philip Roth (20 la 1) şi Umberto Eco (20 la 1).

Anul trecut, Tomas Tranströmer a primit premiul Nobel pentru literatură "deoarece, prin imaginile sale condensate şi translucide, a oferit o perspectivă proaspătă asupra realităţii", s-a precizat în comunicatul comitetului Nobel. Suedezul Tomas Tranströmer, în vârstă de 81 de ani, este cel mai cunoscut dintre poeţii scandinavi în viaţă, cu o operă literară în care a explorat în mod frecvent relaţia dintre intimitatea oamenilor şi lumea care ne înconjoară. Psiholog, Tomas Tranströmer sugerează în operele sale faptul că examinarea poetică a naturii permite plonjarea în profunzimile identităţii umane şi ale dimensiunii spirituale ale acesteia.

Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu excepţia celui pentru economie, instituit în 1968 de Banca centrală din Suedia, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la fondarea acestei instituţii. Premiile au fost create după moartea inginerului sudez Alfred Nobel (1833 - 1896), inventatorul dinamitei, conform voinţei sale din testament.

Laureaţii primesc câte o medalie din aur şi un premiu în valoare de 8 milioane de coroane suedeze (930.940 de euro), care poate fi împărţit între cel mult trei câştigători pe fiecare categorie.

(Material realizat de Oana Ghita, oana.ghita@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici