Premiul LUX 2012: Filmele finaliste vor fi proiectate în Capitală

Filmele finaliste la ediţia de anul acesta a premiului LUX, decernat de Parlamentul European, vor fi proiectate la Bucureşti, la cinema Studio, vineri şi sâmbătă, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

172 afișări
Imaginea articolului Premiul LUX 2012: Filmele finaliste vor fi proiectate în Capitală

Premiul LUX 2012: Filmele finaliste vor fi proiectate în Capitală (Imagine: luxprize.eu)

"Csak a szél/ Just The Wind", de Bence Fliegauf, "Io sono Li/ Shun Li and the Poet", de Andrea Serge, şi "Tabu", de Miguel Gomes, sunt cele trei pelicule selecţionate în acest an pe lista scurtă a finaliştilor pentru premiul LUX.

Cele trei filme vor putea fi vizionate la Cinema Studio din Bucureşti, potrivit următorului program: vineri - 17.30 ("Io Sono Li"), 19.30 ("Csak a Szel"); sâmbătă - 18.00 ("Tabu"), 20.00 (dezbatere privind temele aduse în atenţia publicului de filmul "Tabu", cu participarea criticului Irina Margareta Nistor şi a jurnalistului Cristian Tudor Popescu).

Biletele pot fi procurate de la casa de bilete a cinematografului.

Evenimentul de la Bucureşti este organizat de Biroul de Informare al Parlamentului European în România.

Proiectate în toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene în cadrul evenimentului "Zilele Filmului LUX", în perioada 15 octombrie - 20 noiembrie, filmele finaliste sunt subtitrate, cu finanţare europeană, în cele 23 de limbi oficiale ale Uniunii Europene.

Premiul LUX va fi acordat într-o ceremonie oficială pe 21 noiembrie, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, în prezenţa realizatorilor filmelor.

Premiul LUX a fost înfiinţat în anul 2007, iar câştigătorul este desemnat prin voturile exprimate de politicienii din Parlamentul European. Filmul câştigător, recompensat şi cu un cec de 87.000 de euro, este apoi subtitrat în cele 23 de limbi oficiale ale UE şi pentru fiecare stat membru UE se va crea o copie în formatul de 35mm.

Premiul include, de asemenea, adaptarea filmului pentru persoane cu probleme auditive şi de vedere. Prin acest premiu, Parlamentul European doreşte să elimine barierele lingvistice care deseori reprezintă un obstacol pentru distribuţia filmelor europene.

Peliculele laureate la ediţiile precedente sunt "Auf der anderen Seite" (2007), de Fatih Akin, "Le Silence de Lorna" (2008), de Jean-Pierre şi Luc Dardenne"Welcome" (2009), de Philippe Lioret, "Die Fremde" (2010), de Feo Aladag, şi "Les neiges du Kilimandjaro" (2011), de Robert Guédiguian.

La ediţia din 2007, unul dintre cele trei filme finaliste a fost "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", al regizorului român Cristian Mungiu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici