Pro TV, lider de audienţă cu ediţia de Paşte a "Dansez pentru tine". Vezi care sunt perechile condamnate la duel - VIDEO

Pro TV a fost lider de audienţă pe tot parcursul ediţiei de vinerea trecută a emisiunii "Dansez pentru tine", peste două milioane de telespectatori la nivelul întregii populaţii a României urmărind în minutul de aur, 22.17, competiţia visurilor, informează televiziunea.

57 afișări
Imaginea articolului Pro TV, lider de audienţă cu ediţia de Paşte a "Dansez pentru tine". Vezi care sunt perechile condamnate la duel - VIDEO

Pro TV, lider de audienţă cu ediţia de Paşte a "Dansez pentru tine". Vezi care sunt perechile condamnate la duel - VIDEO

Cea de-a doua ediţie a celui de-al unsprezecelea sezon "Dansez pentru tine" de la Pro TV a fost plină de culoare, sex-appeal şi romantism.

Primul duel al sezonului a fost unul dramatic în care telespectatorii au avut de ales între două cazuri cutremurătoare. În urma voturilor publicului, perechea cea mai greu încercată de ghinion şi accidentări din concurs, Mădălina şi noul ei partener, Liviu Vârciu, a fost eliminată din competiţie. Perechea salvată din duel cu 56,34% din voturile telespectatorilor, Lavinia şi Decebal, a trecut de la plâns la râs, pentru că a ajuns direct pe primul loc al clasamentului notelor juriului.

Răsfăţata ediţiei a fost Roxana Ionescu, a cărei aniversare a fost vineri seara. Sărbătorita a primit încă de la începutul emisiunii un buchet de flori de la Ştefan Bănică şi multe urări şi aplauze de la cei prezenţi în platou. În urma clasamentului serii, Roxana Ionescu şi partenerul ei Ştefan au ocupat locul al doilea în clasament.

Corina Bud şi Edy au fost încântaţi de stilul de dans pe care l-au tras vinerea trecută la sorţi şi au demonstrat publicului ce înseamnă un reggaeton plin de energie şi sex-appeal.

Corina Caragea şi Ştefan au fost norocoşii care au primit prima notă de 10 din sezon pentru dansul ţigănesc pe care l-au tras la sorţi. Fericiţi şi plini de încredere, Corina şi Ştefan au avut parte însă de un cabaret destul de comentat de membrii juriului, astfel că au scăpat ca prin urechile acului de duel, fiind ultima pereche salvată.

Cove şi Claudia au tras ponoasele "norocului" pe carte l-au avut vinerea trecută când au tras la sorţi valsul. În urma dansului, ei s-au situat pe locul al patrulea în casamentul notelor juriului.

Seara a fost una romantică, pentru că perechile au avut de executat stilurile de dans trase la sorţi pe tema Romeo şi Julieta pe care fiecare a tratat-o în maniera potrivită coregrafiei create. Una dintre cele mai apreciate perechi din istoria "Dansez pentru tine" a revenit în ringul visurilor pentru un dans în scop umanitar. În aplauzele furtunoase ale publicului, Andreea Bălan şi Petrişor Ruge au umplut de energie ringul de dans cu acrobaţiile lor.

Seara s-a terminat trist pentru perechile care au primit cele mai mici note din concurs. Florin Piersic Jr şi Alina şi Augustin Viziru şi Aurora se vor confrunta săptămâna aceasta într-un duel în faţa telespectatorilor care vor avea de votat şi salvat perechea lor favorită.

După ce au tras la sorţi şi au dansat un stil recunoscut ca fiind dificil, cha-cha, Augustin şi Aurora au primit cele mai mici note ale serii.

Florin Piersic Jr. a reuşit să cucerească juriul cu personajele expresive şi bine conturate interpretate de el în coregrafiile din concurs, însă nu a reuşit să-i convingă că este şi un bun dansator.

Vinerea viitoare, telespectatorii Pro TV trebuie să aleagă pe cine vor ajuta să meargă mai departe pe drumul către împlinirea visului. Florin Piersic Jr. dansează pentru ca familia Alinei să scape de boală, sărăcie şi să fie din nou împreună. Cei care îşi doresc ca Florin şi Alina să rămână în concurs pot trimite sms la 1322 cu textul Florin sau pot suna la 0900760416. Augustin dansează pentru ca mama Aurorei să treacă peste boala şi peste depresia dată de o viaţă de coşmar în care unul dintre soţi a agresat-o, iar celălalt a murit lovit de fulger. Cei care îşi doresc ca în familia Aurorei să apară şi soarele pot trimite sms la 1322 cu textul Augustin sau pot suna la 0900760417.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici