Proiecte depuse de Mungiu, TIFF, Festivalul Naţional de Teatru, Anonimul, Madrigal, respinse la concursul de finanţare al ICR

Proiecte de finanţare pentru ediţiile de anul acesta a TIFF, Festivalului Naţional de Teatru (FNT), festivalurilor Anonimul şi Kinodiseea, precum şi un proiect de promovare a filmului "După dealuri", de Cristian Mungiu, au fost considerate neeligibile la concursul organizat de ICR.

419 afişări
Imaginea articolului Proiecte depuse de Mungiu, TIFF, Festivalul Naţional de Teatru, Anonimul, Madrigal, respinse la concursul de finanţare al ICR

Proiecte depuse de Mungiu, TIFF, Festivalul Naţional de Teatru, Anonimul, Madrigal, respinse la concursul de finanţare al ICR (Imagine: Liviu Chirica/ Mediafax Foto)

Institutul Cultural Român (ICR) a publicat, joi, lista proiectelor eligibile şi neeligibile la finalul etapei administrative de selecţie a dosarelor depuse în cadrul concursului anunţat pe 29 noiembrie 2012.

Astfel, printre dosarele analizate de comisia de selecţie - a cărei componenţă ICR o va face publică numai la finalul etapei de selecţie - au fost declarate neeligibile proiecte precum: Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), ediţia a 11-a (proiect depus de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc), ediţia a XXIII-a a Festivalului Naţional de Teatru (proiect înaintat de Uniunea Teatrală din România - UNITER), Festivalul Internaţional de Film "Lună Plină" (proiect al Asociaţiei Victoria Film), Festivalul Internaţional de Film NexT (Asociaţia Societatea Culturală NexT), Festivalul Cultural FânFest 2013 (al Asociaţiei Aurarilor Alburnus Maior), Sighişoara Film Festival (proiect al Fundaţiei Române pentru Educaţie şi Educatori), "După dealuri", în regia lui Cristian Mungiu - promovare film prin producţie pe suport DVD (proiect ce aparţine SC Voodoo Films SRL), a patra ediţie din România a Festivalului IMAGINE - o competiţie muzicală internaţională dedicată tinerilor cu vârste între 12 şi 20 de ani, pentru toate stilurile muzicale (proiect al Asociaţiei ELITE ART Club Unesco), masterclass-uri de dirijat - tehnica dirijorală a maestrului Sergiu Celibidache (proiect al Fundaţiei Sergiu Celibidache), o serie de concerte susţinute de Corul Naţional de Cameră Madrigal în interiorul monumentelor istorice protejate de UNESCO drept valori ale patrimoniului universal şi realizarea unui documentar de televiziune care are ca scop atragerea de investitori pentu restaurare (proiect al Corului Naţional de Cameră Madrigal), Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul, ediţia a 10-a (Fundaţia Anonimul), Kinodiseea - Festivalul Internaţional de Film pentru Copii (proiect al Asociaţiei Culturale Metropolis), Sibiu Jazz Festival 2013 (Fundaţia Sibiu Jazz Festival), Astra Film Festival 2013 (Fundaţia Astra Film), precum şi un workshop de animaţie în cadrul festivalului Anim'est (proiect al Asociaţiei Estenest).

Potrivit anunţului ICR, pentru proiectele declarate neeligibile, fiecare aplicant va primi, în cursul zilei de joi, un e-mail în care se va explica motivul pentru care dosarul a fost declarat neeligibil.

Contestaţiile pot fi depuse la Registratura ICR, conform art. 14 alin. 1 din Ordonanţa nr. 51 din 11 august 1998, modificată şi completată, în maximum trei zile lucrătoare de la data aducerii la cunoştinţă a rezultatelor selecţiei (data afişării pe site-ul ICR). Ultima zi de depunere a contestaţiilor este luni, 18 martie, ora 16.00.

În ceea ce priveşte cele 41 de proiecte considerate eligibile, acestea vor fi evaluate în următoarele două săptămâni, în comisiile de specialitate, conform Regulamentului-cadru.

Printre proiectele considerate eligibile se numără "Poveşti româneşti în Africa" - Festival internaţional de poveşti în Kenya, prelegere şi conferinţă de presă cu marile teme întâlnite în creaţiile literare tradiţionale, autori români de poveşti şi situaţia de azi a povestitorului român în ţară/ străinătate. Expoziţie de cărţi de poveşti, Festivalul Udatul Nevestelor (proiect al Asociaţiei Culturale Hodăceana), "Rudarii: o enigmă etnografică în spaţiul european" - Realizarea de cercetari sociale pe cultura minorităţii romilor, contribuind la coeziunea socială bazată pe conceptul de cunoaştere (proiect al Centrului de Cercetări Culturale şi Sociale Romane Rodimata), Spectacolul pluridisciplinar pornind de la "Jurnalul fericirii" al lui Nicolae Steinhardt - "Libertatea are chipul lui Dumnezeu" (proiect al Asociaţiei culturale Kratima), "Analiza strategiilor de dezvoltare urbană pe coasta Mării Negre în anii 60 - 70. Studiul raporturilor şi schimburilor din bazinul Mării Negre - Turcia şi România - "Echanting Views: Black Sea Tourism Planning and Architecture of 60s and 70s" - (proiect al B.I.A. Istudor şi O. Sorin Nicolae), "Şerban Foarţă: O cale-n dar" - Editarea a cinci cărţi ale scriitorului Şerban Foarţă şi a şase volume de poezie ale unor scriitori străini, câţiva netraduşi la noi - (proiect al SC Brumar SRL), Ghid de Trasee Cultural-Turistice în Bucureşti (proiect al Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul), "Ro.merica" - crearea unui scenariu ro-american care să aibă ca rezultat un spectacol/performance care va implica ambele echipe din cele două ţări - (proiect al ProDrama).

Suma totală alocată de ICR pentru acest concurs este de 450.000 de lei.

Contactaţi de MEDIAFAX în decembrie 2012, când a fost anunţat concursul de proiecte, reprezentanţii ICR au spus că vor fi finanţate atât proiectele mici, de 100 - 200 de euro, cât şi cele mari, de zeci de mii de euro.

"Sumele vor fi în acord cu cererea şi cu valoarea proiectului. Vor fi desigur şi proiecte mici, cu 100-200 de euro, dar şi unele mari, pe care evident că nu ni le vom asuma în totalitate", a precizat pentru MEDIAFAX Horia Gârbea, vicepreşedinte al ICR. Acesta a adăugat că ICR nu a stabilit o sumă fixă pentru finanţarea proiectelor culturale ce vor fi derulate în 2013 - bugetul ICR urmând să fie alocat de viitorul Parlament - şi spunea că se doreşte ca fondurile instituţie să fie majorate din resurse extrabugetare. De asemenea, Horia Gârbea a subliniat că nu au fost fixate sumele maxime sau minime care vor fi alocate pentru proiecte şi că acestea vor fi cunoscute abia după analiza proiectelor şi a impactului pe care acestea îl pot avea.

"S-a anunţat de pildă intenţia SRR de a aplica pentru un festival la Shanghai cu participarea Orchestrei simfonice Radio. Limitarea sumei la 10-20.000 euro ar exclude din start un asemenea proiect, ceea ce nu ar fi benefic", a spus Horia Gârbea pentru MEDIAFAX.

Potrivit Regulamentului - cadru privind selecţionarea prin concurs a proiectelor culturale pentru anul 2013, un solicitant nu poate primi mai mult de o finanţare. "Dar o entitate care derulează proiecte prin intermediul altora ca şi cofinanţator ar putea fi eligibilă. De exemplu, dă bani la proiectul A şi solicită la proiectul B", a precizat Horia Gârbea.

În ceea ce priveşte modul în care vor fi acordaţi banii pentru finanţarea proiectelor, vicepreşedintele ICR a menţionat că va fi fixată o etapă intermediară de acordare a unui avans, în conformitate cu prevederile legale, însă, decontarea finală se va face după derularea întregului proiect, "pentru a fi siguri că s-a desfăşurat complet".

Finanţările nerambursabile pentru programe, proiecte şi acţiuni culturale se acordă din bugetul anului 2013 al Institutului Cultural Român, în conformitate cu prevederile Legii 356/2003 cu modificările ulterioare şi cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale, aprobată prin Legea nr. 245/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici