ProSport apare joi în variantă 3D

Cotidianul ProSport apare joi în versiune tridimensională, fiind primul ziar 3D din România, informează un comunicat.

26 afișări
Imaginea articolului ProSport apare joi în variantă 3D

ProSport apare joi în variantă 3D (Imagine: Pro Sport)

La 13 ani distanţă de când devenea primul ziar cu pagini color din România, ProSport revoluţionează încă o dată presa scrisă din România, intrând în noul val al publicaţiilor europene în format 3D, după săptămânalul belgian La Dernière Heure şi cotidianul britanic The Sun.

ProSport inovează încă o dată şi ridică ştacheta, ediţia de joi, 1 iulie, fiind prima din Europa a unui cotidian de sport în versiune integrală 3D, în 24 de pagini.

Fotografiile incendiare de la Cupa Mondială din Africa de Sud, precum şi machetele special adaptate vor putea fi savurate într-o adevărată experienţă 3D cu ajutorul unor ochelari speciali oferiţi gratuit împreună cu ziarul.

Ediţia eveniment ProSport de joi, 1 iulie, constituie o premieră şi pentru piaţa de publicitate din România. Toate machetele publicitare vor fi special adaptate formatului 3D, pentru o interacţiune unică între cititori şi versiunea de print ProSport integral 3D.

Ziarul ProSport este editat de PubliMedia International - compania de publishing a grupului de firme MediaPro.

PubliMedia International este unul dintre cei mai mari publisheri de pe piaţa din România. PubliMedia International acoperă în acest moment toate segmentele importante de piaţă (presa de business, segmentul sport, presa quality, presa pentru femei, ghiduri tv, ghiduri de timp liber, reviste de interes special). Printre publicaţiile din portofoliul companiei, alături de ProSport, se numără Ziarul Financiar, Gândul, Business Magazin, The One, Ce se întâmplă, Doctore?, ProMotor, ProTV Magazin şi Time Out.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici