Radu F. Alexandru: ICR, transformat sub conducerea lui Marga într-un adevărat minister al propagandei

Vicepreşedintele PDL Radu F. Alexandru a declarat marţi că ICR s-a transformat sub conducerea lui Andrei Marga "într-un adevărat minister al propagandei" şi a făcut apel la Marga pentru a opri schimbarea directorilor centrelor culturale din străinătate.

411 afișări
Imaginea articolului Radu F. Alexandru: ICR, transformat sub conducerea lui Marga într-un adevărat minister al propagandei

Radu F. Alexandru (Imagine: Andreea Alexandru)

Radu F. Alexandru l-a criticat într-o conferinţă de presă pe Andrei Marga pe motiv că acesta ar fi încălcat statutul Corpului Diplomatic schimbând directorii centrelor culturale din Varşovia, Paris şi Budapesta.

Liderul PDL a arătat că directorii în acest caz pot fi demişi doar dacă sunt cercetaţi penal, sancţionaţi disciplinar sau au primit calificative nesatisfăcătoare, doi ani la rând.

Radu F. Alexandru a mai spus că cei trei directori schimbaţi primiseră calificative maxime semnate de Andrei Marga.

"Fără o procedură legală, domnul Andrei Marga a afişat pe site demiterea acestor oameni şi anunţă numele celor care le vor lua locul. (...) Fac apel către domnul Marga de a se opri din acestă acţiune de demolare a centrelor de cultură din străinătate şi să accepte propunerea ca pe viitor directorii centrelor culturale din străinătate să obţină posturile în urma unor concursuri", a precizat Radu F. Alexandru.

El a criticat măsurile apărute în presă referitoare la ICR, de când în fruntea acestui institut se află Andrei Marga.

Radu F. Alexandru a apreciat că aceste măsuri duc la "politizarea în totalitate" a ICR şi conţin iniţiative care contravin legii de funcţionare a institutului, o astfel de iniţiativă refeferindu-se la înfiinţarea de filiale ale ICR în Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara şi Craiova.

De asemenea, Radu F. Alexandru a spus că lipsa fondurilor pentru ICR "pune sub semnul întrebării" calitatea şi felul în care Ziua Naţională a României va fi sărbătorită în ambasadele şi centrele culturale din străinătate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici