Răzvan Nicolescu a fost suspendat din funcţia de director al TVR 2, pentru dosarul prostituatelor de lux

Răzvan Nicolescu, directorul TVR 2, citat ca martor la începutul lunii noiembrie în dosarul privind prostituatele de lux, a fost suspendat din funcţie până la clarificarea situaţiei sale în instanţă, a declarat pentru MEDIAFAX Andi Lăzescu, preşedintele - director general al Televiziunii Române.

619 afișări
Imaginea articolului Răzvan Nicolescu a fost suspendat din funcţia de director al TVR 2, pentru dosarul prostituatelor de lux

Răzvan Nicolescu a fost suspendat din funcţia de director al TVR 2 (Imagine: Cristi Movila/Mediafax Foto)

"Am avut o discuţie în urmă cu două zile şi am decis ca Răzvan Nicolescu să fie suspendat din funcţie până la clarificarea situaţiei sale legate de procesul respectiv", a spus Andi Lăzescu.

El a precizat că decizia suspendării din funcţie a fost luată de comun acord cu Răzvan Nicolescu.

Totodată, Andi Lăzescu a spus că a luat această decizie pentru "a nu fi afectată imaginea TVR". "Este o situaţie neplăcută. Sigur, el este doar martor. Aşteptăm clarificarea situaţiei", a mai spus Lăzescu.

Responsabilităţile lui Răzvan Nicolescu la conducerea TVR 2 au fost preluate de Horia Romanescu, directorul Direcţiei Strategie Programe din TVR, potrivit lui Andi Lăzescu.

Andi Lăzescu a mai spus că Răzvan Nicolescu va rămâne în continuare angajat al Televiziunii Publice.

Decizia suspendării lui Răzvan Nicolescu din funcţie vine la aproximativ o lună de când Societatea Română de Televiziune (SRTv) a început să analizeze cazul directorului TVR 2. În acest sens, pe 11 noiembrie, Andi Lăzescu a declarat pentru MEDIAFAX: "Analizăm cazul lui Răzvan Nicolescu şi vom lua o decizie în ceea ce îl priveşte. Deocamdată calitatea în care a fost citat este cea de martor. Dacă lucrurile sunt mai neplăcute, se poate ajunge la suspendarea lui din funcţia de director al TVR 2 până la clarificarea situaţiei, dar trebuie să vedem exact care este situaţia".

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Biroul Teritorial Ialomiţa i-au trimis în judecată, în prima parte a lunii noiembrie, pe Ion Valeriu Tămârjan, Relu Cornel Costan, Radu Ştefan Nicola şi pe Alexandru Gabriel Voicu, primii doi în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.

DIICOT a susţinut la momentul respectiv că activitatea infracţională s-a desfăşurat sub paravanul a două agenţii de selecţie şi promovare a fotomodelelor, iar victimele erau plasate pe piaţa prostituţiei de lux din România, Italia şi Austria, în cluburi sau la locuinţele clienţilor, veniturile obţinute depăşind suma de 100.000 de euro.

În acest dosar apar numele mai multor persoane publice, printre care Robert Negoiţă, Nicu Bănicioiu, Adrian Enache, dar şi cel al directorului TVR 2, Răzvan Nicolescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici