Recitalul pe care Angela Gheorghiu îl va susţine la Scala este sold out cu două luni înainte

Recitalul pe care soprana Angela Gheorghiu îl va susţine la Teatro alla Scala din Milano, pe 6 octombrie, este sold out, informează biroul de presă al artistei.

251 afişări
Imaginea articolului Recitalul pe care Angela Gheorghiu îl va susţine la Scala este sold out cu două luni înainte

Recitalul pe care Angela Gheorghiu îl va susţine la Scala este sold out cu două luni înainte (Imagine: Liviu Maftei/Arhiva Mediafax Foto)

Până la recitalul de la Milano, Angela Gheorghiu va putea fi văzută la Opera de Stat din Viena, în spectacolul "Tosca", pe 5, 8, 11 şi 15 septembrie.

Înaintea acestei serii, soprana română poate fi văzută în proiecţia spectacolului "Tosca", montat la Covent Garden, pe 1 septembrie, în închiderea Festivalului de Film al Primăriei din Viena, care a început pe 29 iunie. De altfel, spectacolul "Tosca" a fost proiectat şi la Opera Naţională Bucureşti la finalul anului 2011.

Soprana română Angela Gheorghiu este un superstar al operei internaţionale. S-a născut la Adjud şi, încă din copilărie, a fost clar că destinul său este muzica. A absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde a cunoscut-o pe Mia Barbu. Angela Gheorghiu şi-a făcut debutul internaţional în 1992, la Royal Opera House Covent Garden, în "La Bohème", la Metropolitan Opera din New York şi la Opera de Stat din Viena. La Royal Opera House Covent Garden a cântat pentru prima dată în mult aclamata "La Traviata", în 1994, când BBC a difuzat această operă. "S-a născut o stea", remarca presa, în acea perioadă.

De atunci, Angela Gheorghiu a cântat în toate marile opere din lume, la New York, Philadelphia, Londra, Paris, Salzburg, Berlin,Tokyo, Roma, Seul, Veneţia, Atena, Monte Carlo, Chicago, Sao Paolo, Los Angeles, Lisabona, Valencia, Palermo, Amsterdam, Kuala Lumpur, Zürich, Vienna, Salzburg şi multe altele.

Angela Gheorghiu a semnat primul său contract de înregistrări în 1995, cu Decca, cu care a lucrat la realizarea mai multor DVD-uri, printre care "La Traviata" şi "Adriana Lecouvreur" cu orchestra Royal Opera House Covent Garden, "L'elisir d'amore" cu Orchestre de l'Opéra de Lyon, "La Boheme" cu Orchestra del Teatro alla Scala di Milano şi CD-uri precum "Arias" cu Orchestra del Teatro Regio di Torino, "Verdi Heroines" cu Orchestra Sinfonica di Milano "Giuseppe Verdi", "My World and Mysterium" cu London Philharmonic Orchestra. Angela Gheorghiu a jucat rolul titular din filmul "Tosca" de Benoit Jacquot, dar şi rolul Julietei în "Romeo et Juliette" pentru Online Classics.

Pentru cariera ei strălucită, Angela Gheorghiu a primit mai multe distincţii, printre care La Medaille Vermeille de la Ville de Paris şi titlurile de Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor, dar şi de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor acordate de Guvernul francez. În decembrie 2010, Angela Gheorghiu a devenit Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte din Iaşi. În acelaşi an, Angela Gheorghiu a fost decorată cu Ordinul "Steaua României" în grad de Comandor - cea mai înaltă decoraţie acordată de către preşedintele României. În octombrie 2012, Angela Gheorghiu a primit Medalia "Nihil Sine Deo" din partea Regelui Mihai I al României, pentru promovarea valorilor culturii româneşti în străinătate.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici