Regizorul Lucian Giurchescu revine la Teatrul de Comedie

Spectacolul "Galy Gay" de Bertolt Brecht, ce va avea premiera oficială duminică seară, marchează revenirea la Teatrul de Comedie a regizorului Lucian Giurchescu, care va primi, cu ocazia premierei, titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Bucureşti, informează teatrul.

5 afișări
Imaginea articolului Regizorul Lucian Giurchescu revine la Teatrul de Comedie

Regizorul Lucian Giurchescu revine la Teatrul de Comedie

Lucian Giurchescu a montat în cariera sa zece spectacole Brecht, dintre care patru pe scena Teatrului de Comedie: "Sveijk în cel de-al doilea Război Mondial" – 1962, "Dispariţia lui Galy Gay" – 1969, "Mutter Courage" – 1972, "Cercul de cretă caucazian" – 1977.

Acum, regizorul prezintă din nou la Comedie, după 38 de ani, povestea lui Galy Gay, de această dată cu George Ivaşcu în rolul titular. Din distribuţia anterioară au rămas Dumitru Rucăreanu (care interpretează acelaşi rol ca în trecut, Fairchild) şi Eugen Racoţi.

În afară de aceştia, pe scenă vor urca Delia Nartea (Văduva Begbick), Aurora Leonte (Nevasta), Sandu Pop (Uria), Florin Dobrovici, Marius Drogeanu, Şerban Georgevici, Candid Stoica, Bogdan Ghiţulescu, Alexandru Conovaru, Radu Solcanu, Toma Cuzin.

Decorul a fost conceput de Puiu Antemir, costumele de Anca Răduţă, muzica de Nicu Alifantis, iar mişcarea scenică de Roxana Colceag.

"Galy Gay", care se joacă la Sala Mare, este cea dintâi premieră de la Comedie din noua stagiune.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici