REPORTAJ - Restauratorii de la St Patrick's: O familie de artişti plastici români apreciată la New York - FOTO şi VIDEO

O familie de artişti plastici, plecată din România după Revoluţie, şi-a găsit recunoşterea valorii la New York, unde a fost cooptată în proiectul de restaurare a Catedralei St Patrick's, unul din obiectivele arhitectonice şi turistice de primă valoare ale oraşului.

1970 afişări
Imaginea articolului REPORTAJ - Restauratorii de la St Patrick's: O familie de artişti plastici români apreciată la New York - FOTO şi VIDEO

REPORTAJ - Restauratorii de la St Patrick's: O familie de artişti plastici români apreciată la New York - FOTO şi VIDEO

Într-o zi de lucru obişnuită, de cum cum se încheie serviciul religios de dimineaţă la Catedrala St Patrick's, iar forfota începe să se instaleze pe Fifth Avenue, Lucia şi Gabriel Popian îşi pun căştile de protecţie pe cap, iar biserica devine şantierul lor de lucru. Catedrala, situată în inima Manhattanului este înconjurată de schele şi trailere cu muncitori şi materiale, un amplu proiect de restaurare aflându-se în derulare. Responsabilitatea soţilor Popian este partea cea a mai delicată a proiectului: conservarea integrităţii artistice a tot ce este atins de constructori şi redarea formei originale a ornamentelor religioase din interiorul şi exteriorul catedralei.

Specialişti în conservare şi restaurare istorică, având o experienţă dobândită pe trei continente, cei doi restauratori, prin firma G&L Popian pe care o deţin, au fost cooptaţi în proiectul de restaurare a catedralei neogotice veche de 150 de ani şi declarată monument naţional în 1976. Proiectul, cu o valoare estimată de peste 170 milioane de dolari a fost început anul trecut şi va dura până în 2014, incluzând restaurarea finisajelor la uşi, altare şi crucile de pe acoperiş. Cele două uşi turnate în bronz de la intrarea principală a clădirii, cu o înălţime de cinci metri şi cântărind peste patru tone fiecare, au fost demontate şi transportate la atelierul firmei Popian, unde cu migală au fost curăţate, cizelate şi readuse în starea iniţială de acum 60 ani, operaţiune care a durat mai bine de o jumătate de an.

St. Patrick's Transformation from St. Patrick's Cathedral on Vimeo.

"Uşile au fost găsite într-o stare deplorabilă, felul cum au fost menţinute peste ani, au fost obturate de straturi de vopsea care au acoperit frumuseţea bronzului, bronzul are o frumuseţe în sine, este un metal preţios... e ca şi cum ai vopsi o medalie olimpică", spune Gabriel Popian. "Dând straturile de vopsea la o parte am descoperit cum timpul a acţionat asupra bronzului, prin coroziune, am găsit depozite de corozie galvanică ce atacă bronzul, îl fac poros, am găsit de asemenea straturi de patină originală, lăsate de artist şi care au fost cumva păstrate în timp - acea descoperire a fost cheia întregului proiect prin care noi am încercat să balansăm restaurarea respectând patina originală", explică în continuare Gabriel Popian. "Munca cea mai importantă a fost de a investiga felul de fabricaţie, ca să ai o continuitate în actul de restaurare", adaugă el.

Catedrala Sfântului Patrick este una dintre cele mai cunoscute din Statele Unite: lăcaş de cult, sediu al Arhiepiscopiei Catolice a New York-ului dar şi un monument arhitectonic şi obiectiv turistic important. Situată în inima Manhattanului, pe Fifth Avenue, cea mai aglomerată arteră comercială, catedrala este vizitată anual de aproximativ cinci milioane de turişti. Numărul de enoriaşi şi vizitatori a crescut şi mai mult după numirea lui Timothy Dolan ca Arhiepiscop - devenit între timp Cardinal - un prelat carismatic, iubit pentru stilul său nonconformist, mereu jovial.

Chiar şi aflată în lucru, catedrala rămâne deschisă publicului, serviciul religios derulându-se normal, începând de la ora 7.00 cu cele trei mese de dimineaţă (o jumătate de oră fiecare) şi alte patru după amiaza. Accesul publicului în catedrală este însă neîngrădit pe tot parcursul zilei, fiind încă o provocare pentru restauratori şi muncitori.

"Acum toţi locuitorii New York-ului şi vizitatorii care le trec pragul pot admira şi frumuseţea acestor două mari uşi, iar pentru aceasta suntem cu adevărat recunoscători familiei Popian", spune Loual Puliafito, directorul Departamentului de Dezvoltare al Catedralei. "Toate aceste lucrări de restaurare sunt necesare pentru a asigura catedrala pentru generaţiile viitoare", adaugă el.

Un alt obiectiv important la St Patrick's a fost restaurarea celor două cruci din vârful turlelor catedralei: "Crucile, de asemenea din bronz, au urmat o restaurare diferită, întrucât crucile trebuie să respecte culoarea de patină verde, care este foarte comună şi respectată în New York, cum este Statuia Libertăţii de exemplu. Crucile au fost repatinate şi protejate pentru ca să reziste cel puţin 30-40 de ani. Găsirea unei soluţii chimice compatibile, între culoarea verde şi mediul încărcat de sulfuri şi hidrocloruri, este un lucru foarte delicat". Munca restauratorilor va continua în următoarele luni la capelele din navele laterale, de asemenea transeptul, galeria din faţa altarului şi altarul principal.

În oricare zi din an, la orice oră din zi şi din noapte, undeva în Manhattan se construieşte ceva, o clădire cu pereţi vechi este demolată şi înlocuită cu un bloc de sticlă de nici nu realizezi când a avut loc schimbarea străzii, o stradă este transformată în pasaj pietonal, chiar şi o linie de metrou abandonată poate deveni părculeţ suspendat sau subteran - practic oraşul care nu doarme niciodată este în acelaşi timp un şantier non-stop, fiind într-o metamorfoză continuă.

Dar sunt şi clădiri cu valoare arhitectonică şi istorică ce nu se pot altera. Iar acestea sunt restaurate cu grijă. Comisia Conservării Monumentelor (Landmark Preservation Commission) din cadrul Primăriei este una din instituţiile cu greutate, fiind arbitru între promotorii înnoirii infrastructurii oraşului şi nostalgicii New York-ului de odinioară, susţinătorii păstrării oricărui colţ de stradă şi de clădire a metropolei în forma cunoscută din cărţi şi filme. De aici şi atenţia şi grija prezervării detaliilor care conferă autenticitatea locului. În prezent aproape 12.000 de clădiri, reprezentand 27% din proprietăţile aflate pe suprafaţa oraşului, sunt desemnate "landmark", ceea ce înseamnă că nu se pot demola, indiferent de forma de proprietate.

Dintre miile de români plecaţi din ţară după Revoluţie pentru a respira libertatea şi a căuta o viaţă mai bună, soţii Popian au un motiv mai aparte: au plecat din dragoste pentru artă. Absolvenţi ai Institutului Nicolae Grigorescu din Bucureşti, în 1983, au mers mai întâi pentru studii la Roma.

"Noi eram deja cunoscuţi în România înainte de Revoluţie, dar când eram la Roma şi am auzit ce se întâmplă în ţară cu mineriadele, cu răfuielile pe intelectuali, am decis să nu ne mai întoarcem", spune Lucia Bocăneţ-Popian, originară din Bacău, absolventă la Artă Monumentală. Au rămas să-şi desăvârşească pregătirea artistică prin studii la ICCROM (Centrul Internaţional pentru Studiul Păstrării şi Conservării Patrimoniului Cultural). Acolo au avut primele colaborări cu restauratori italieni la monumente din patrimoniul universal, o experienţă unică. "Am avut ocazia să examinez Capela Sixtină. Când m-am apropiat acolo sus şi am văzut fineţea picturii, am pupat mieluţa lui Botticelli" din fresca infăţişând scene din viaţa lui Moise, spune Lucia. Specialistă în pictură bizantină, ea a lucrat la restaurarea frescelor din Forum Romanum şi Castelo Caetani.

La încheierea stagiului din Italia, în 1993, familia Popian a decis să emigreze în Australia şi a obţinut viza în timp record. Stabiliţi la Sydney, acolo au lucrat şi colaborat la lucrări de restaurare de monumente timp de 5 ani. În 1998, în urma unei vizite în Statele Unite, au decis să se stabilească la New York. "Am ales această opţiune pentru ca fiul nostru să poată urma o şcoala americană. Am căutat o şcoală apropiată ca programă de studii cu cea din Australia, am găsit o locuinţă şi am obţinut un contract substanţial, care ne-a permis să aplicăm pentru reşedinţa americană". Cu toate acestea, acomodarea la modul de viaţă american nu a fost uşoară. "A fost o diferenţă enormă între stabilitatea pe care o aveam în Australia şi ce ni se oferea în America.

Aveam o casă mare, frumoasă, în Sydney, cu vedere la clădirea Operei. Am vândut totul şi am decis să ne mutăm la New York întrucât am realizat că atitudinea faţă de artă aici este mult mai profundă decât pare la prima vedere". Ca şi în Australia, restauratorii Popian au fost cooptaţi în proiecte de restaurări arhitectonice de clădiri, monumente şi parcuri. "În fiecare zi am avut ceva de făcut, dacă aveam timp liber era petrecut în studio. În fiecare an avem expoziţii personale şi comune cu alţi artişti şi vindem lucrări, există în New York foarte multe lucrări realizate de noi", spune Lucia.

De la munca de salopetă de pe atelierul de restaurare, cei doi artişti îşi găsesc refugiu în studioul amenajat într-o clădire din Long Island City, cartierul situat la est de Manhattan, peste East River - la scurtă distanţă de locuinţa lor. Practic timpul lor liber este împărţit între casă şi studio. "Aici ne regăsim inspiraţia şi energia", spune Gabriel Popian. "A fi sculptor nu este o meserie, este o vocaţie, un mod de viaţă. Când te mişti prin spaţiu nu încetezi a fi sculptor, practic senzorii tăi sunt ancoraţi în societate, viaţa de familie, în viaţa profesională, cum sunt rădăcinile unui pom, absorb în continuare energie artistică şi inspiraţie, este un foc intern - asta este practic meseria de artist în general". Născut la Bucureşti, absolvent de masterat al Institutului Nicolae Grigorescu, secţia Sculptură, Gabriel este expert în modelarea de materiale diverse de la lemn şi piatră la bronz.

Sculptor consacrat, cu o vastă experienţă de peste 35 de ani, este membru al unor numeroase organizaţii profesionale internaţionale şi medaliat la competiţii de sculptură. "Activitatea mea şi a firmei în general are ca fundament pregătirea noastră artistică, în primul rând. Eu m-am specializat în domeniul restaurării având la bază talentul şi priceperea în sculptură, cu infuzia de pregătire academică venită din partea soţiei", spune el zâmbind. În Italia a lucrat mai ales basoreliefuri cu tematică religioasă, iar în oraşele australiene restaurare şi conservare de artă monumentală statuară. Câteva zeci de obiective arhitectonice sunt trecute în portofoliul lor, printre care Memorialul Shakespeare din Sydney şi Memorialul Clark din Melbourn. "Metodele de conservare pe care le-am lăsat în urmă la Sydney sunt urmate şi în prezent", spune cu mândrie domnul Popian. În studioul  luminos, sculpturile sale sunt aşezate pe piedestaluri de marmură, iar pereţii sunt decoraţi cu tablourile Luciei.

Tot aici lucrează şi fiul lor, Ionuţ, arhitect şi colaborator la proiectele de restructurare realizate de părinţii săi. Absolvent al Institutului Pratt din New York, cinci ani, urmat de un master la Academy of Art University din San Francisco, el are în primul rând experienţa câştigată lucrând alături de părinţi la proiectele de restaurare, dar face şi design conceptual pe cont propriu. "Îmi place arhitectura foarte mult pentru că îţi dă opţiunile şi libertatea să devii ce vrei, poţi să faci şi fotografie şi artă şi sculptură, pictură, inginerie". La proiectul de la St Patrick el s-a ocupat cu analizele preliminare: "am făcut documentare şi endoscopii la uşi înainte de demontare, după care am realizat desenele şi machetele, ca o radiografie a structurii şi a sistemului propus de dezasamblare a uşilor". În acelaşi timp are şi proiectele lui personale: o instalaţie-decor pentru un film 3D realizat recent se află încă în studioul familiei.

Atitudinea familiei Popian la studio este relaxată, deschisă şi amabilă faţă de vizitatori. Două albume de poze aflate pe masa de lucru evocă experienţa lor de viaţă cu multitudinea de opere şi locuri la care au lucrat ca restauratori dar şi ca decoratori. Una dintre cele mai vechi poze, îl înfăţişează pe Gabriel Popian lucrând la un "obiect" decorativ din argint - comandă specială de la Comitetul de Partid - pentru o aniversare a Tovarăşului, în anii '80. "Mi-a adunat toate tăvile de argint din casă" pentru modelarea "obiectului", spune Lucia.

Picturile Luciei Popian acoperă pereţii studioului din Long Island City. "Când vin la studio, nu am un plan, ideea îmi vine pictând. Lucrez intens câteva zile la o pictură şi uneori nu realizez cum a trecut ziua. După care o pun deoparte şi nu mă mai preocup de ea, poate timp de o săptămână. Pentru ca să o redescopăr după o săptămână şi să îmi dau seama că ideea şi-a găsit forma şi pot să o pun în ramă". Stilul său este caracterizat drept "palimsest" cadre intercalate cu siluete şi chipuri, realizate în linii şi culori fine, cu inscripţii stilizate şi elemente decoraţiuni de epocă. "Inscripţiile sunt interpretabile de privitor", spune ea.

Talentul şi valoare artistică a creaţiilor le-au asigurat familiei Popian o existenţă materială fără griji încă de la venirea în SUA, fie că a fost vorba de picturi şi sculpturi vândute, fie decoraţiuni interioare pentru clienţi persoane publice şi private, sau contracte de restaurări de monumente şi obiecte. Contractul cu St Patrick's este însă cel mai mare obţinut până în prezent, dar şi cel mai complex. Reinstalarea uşilor masive, luna trecută, a fost un eveniment care a ajuns în programele de ştiri locale. Pe lângă înfăţişarea nouă a existat şi provocarea de a le aşeza la loc în pereţii catedralei, uşile neavând balamale, ci pivoţi. Până la urmă totul a decurs bine, la finalul zilei toată lumea a respirat uşurată şi mulţumită, iar evenimentul a rămas imortalizat, astfel ca lumea care intră în catedrală în prezent se opreşte un minut să admire calitatea bronzului nou-revelată.

"În general, munca de restaurare este o muncă prin care tehnicianul trebuie să stea pe locul doi, în spatele valorii artistului. Este o muncă de respect în primul rând a materialului istoric pe care îl atingi, nu de promovare a ta personală, a talentului tău, care trebuie să fie oarecum ascuns, foarte delicat şi discret. Trebuie să relevezi valoarea în sine a patinei, a aspectelor sculpturale, valoarea istorică a felului cum a fost plămădită suprafaţa respectivă", explică Gabriel Popian.

Stabiliţi deja în Statele Unite de aproape 15 ani şi deveniţi cetăţeni americani între timp, nu sunt preocupaţi în mod deosebit de ceea ce se întâmplă în România. Limba însă au păstrat-o, vorbind româneşte în familie, atât între ei, cât şi cu fiul lor Ionuţ, care a învăţat-o doar de la părinţi. Născut în România, unde a făcut grădiniţa şi primele clase şcolare, Ionuţ a crescut şi studiat în străinătate mergând în România doar în vizită.

"Am copilărit la ţară şi am cioplit primele obiecte de la trei-patru ani, am urmat şcoala de artă mai târziu, poate împotriva voinţei părinţilor, care ar fi dorit să urmez o meserie mult mai tradiţională, mi-a plăcut să experimentez şi să risc - iar studiile pe care le-am urmat şi pregătirea dobândită la Institutul Nicolae Grigorescu au constituit un tezaur pe care l-am dus cu mine în întreaga lume", spune Gabriel Popian, emoţionat când vine vorba despre origini. Despre posibilitatea revenirii în ţară? "Viaţa deschide porţi care trebuie lăsate deschise, îţi fac în primul rând bine sufletului tău, pentru a nu bloca energiile şi vibraţiile care pot să vină din exterior. Există o posibilitate, dacă ocazia se va ivi".

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici