Retrospectivă "Kinofest - Filme digitale francofone", de Ziua Francofoniei

O serie de scurtmetraje realizate prin tehnologii cinematografice de avangardă vor fi proiectate la Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) şi Club A, vineri şi sâmbătă, în cadrul retrospectivei "Kinofest - Filme digitale francofone", organizată pentru a marca Ziua Francofoniei.

688 afișări
Imaginea articolului Retrospectivă "Kinofest - Filme digitale francofone", de Ziua Francofoniei

Retrospectivă "Kinofest - Filme digitale francofone", de Ziua Francofoniei

Programul de proiecţii va cuprinde filme de scurtmetraj realizate prin tehnologii cinematografice de avangardă, evidenţiind registrele stilistice şi tematice ale şcolilor de film din ţările francofone: Belgia, Bulgaria, Canada, Franţa, Grecia, Polonia, România şi Serbia, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Vineri, retrospectiva "Kinofest" va rula la Club A, iar sâmbătă, la sediul Bibliotecii Metropolitane din Bucureşti. Intrarea publicului este liberă.

Evenimentul este organizat de Biblioteca Metropolitană Bucureşti, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe şi Fundaţia "Club A", cu ocazia Zilei Francofoniei.

Ziua Francofoniei - 20 martie - în jurul căreia se organizează o "săptămână a limbii franceze", sărbătoreşte crearea primelor instituţii francofone, în 1970, la Niamey, şi marchează importanţa pe care statele care au în comun limba franceză o acordă promovării limbii, diversităţii culturale, democraţiei, solidarităţii şi dezvoltării.

Anul acesta, Ziua Francofoniei stă sub semnul ideii: "Noile Tehnologii în slujba unei Noi Francofonii".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici