Ringier România sistează distribuţia publicaţiilor sale prin Rodipet

Ringier România încetează colaborarea cu distribuitorul de presă Rodipet, începând cu 20 iulie, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din companie.

51 afișări
Imaginea articolului Ringier România sistează distribuţia publicaţiilor sale prin Rodipet

Ringier România sistează distribuţia publicaţiilor sale prin Rodipet

Potrivit surselor, anunţul a fost făcut printr-un e-mail intern.

Într-un anunţ din 8 iulie, şi Grupul Adevărul Holding anunţa sistarea, pe termen nedeterminat, a colaborării cu distribuitorul de presă Rodipet (redenumit Network Press Concept sau Rodikiosk). Decizia a fost luată pe fondul refuzului sistematic al conducerii Rodipet de a achita datoria de peste 1,2 milioane de euro a companiei faţă de Adevărul Holding, dar şi ca urmare a demersului Rodipet de a opri unilateral distribuirea produselor Adevărul Holding în Bucureşti şi în ţară, începând cu data de 7 iulie. Printre produsele Adevărul Holding se numără cotidianul Adevărul, publicaţiile Click!, Click! pentru femei, Click! Sănătate, Click! Poftă bună, revista Forbes România şi titlurile Dilema Veche, Dilemateca şi Foreign Policy Romania, dar şi volumele din colecţiile "100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă" şi "Disney Clasic".

Totodată, potrivit unui anunţ publicat pe site-ul Ziarului Financiar şi în cotidianul Gândul, nici titlurile diviziei de publishing a Mediapro - Ziarul Financiar, Business Magazin, ProSport, Gândul, Pro TV Magazin, Ce se întâmplă doctore?, The One, Time Out şi Pro Motor - nu mai sunt distribuite la chioşcurile Rodipet, din 9 iulie.

Ringier a intrat pe piaţa românească în 1992, din portofoliul companiei făcând parte titluri precum Evenimentul zilei (cotidian reference), Capital (săptămânal de business), Libertatea (tabloid) şi revistele Bolero, Libertatea pentru femei, Unica, Bravo şi BravoGIRL. Grupul elveţian Ringier este prezent în zece ţări, are peste 7.000 de angajaţi, editează circa 120 de ziare şi reviste, produce aproximativ 20 de programe de televiziune şi operează 50 de platforme online şi 11 tipografii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici