Roma se pregăteşte să-l beatifice pe primul "papă mondial" din istorie

Mai multe sute de mii de credincioşi catolici se pregătesc să sosească la Roma pentru a asista, duminică, la beatificarea lui Ioan Paul al II-lea, primul "papă mondial" din istorie, la şase ani de la decesul acestuia.

243 afișări
Imaginea articolului Roma se pregăteşte să-l beatifice pe primul "papă mondial" din istorie

Roma se pregăteşte să-l beatifice pe primul "papă mondial" din istorie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Pe măsură ce se apropie ziua beatificării, la Roma, autobuzele, străzile, faţadele clădirilor, inclusiv ale celor oficiale, sunt decorate cu fotografii ale lui Karol Wojtyla, care a condus Biserica catolică peste un sfert de secol şi i-a oferit acestei instituţii o vizibilitate pe care aceasta nu a mai cunoscut-o.

În urmă cu şase ani, mulţimea adunată la basilica San Pietro din Roma striga "santo subito" ("Sfânt, imediat!"). Era vorba de onorarea unui papă care, de-a lungul a 104 călătorii oficiale în străinătate, a contribuit la modernizarea imaginii Bisericii catolice.

Această fervoare şi solicitările din toată lumea l-au convins pe succesorul său, Benedict al XVI-lea, să iniţieze procedurile de beatificare în iunie 2005. În ianuarie 2011, procedurile au fost încheiate, într-un timp record.

Criticile privind rigiditatea doctrinală a papei şi lipsa de atenţie pentru problemele interne ale Bisericii catolice - corupţia şi pedofilia, mai ales - nu au avut atât de mare importanţă în faţa puterii mesajelor primului "papă mondial", potrivit unui cardinal.

Graţie unei derogări papale de la norma în vigoare, ce impune un termen de aşteptare de cinci ani după deces, procedura a fost iniţiată la doar două luni de la moartea papei Ioan Paul al II-lea. Pe 19 decembrie 2009, papa Benedict al XVI-lea a semnat un decret prin care predecesorul său a fost declarat "venerabil".

Comisia cardinalilor şi episcopilor membri în Congregaţia pentru cauzele sfinţilor a considerat ca fiind miraculoasă vindecarea de maladia Parkinson a călugăriţei franceze Marie Simon-Pierre, o boală de care a suferit şi Ioan Paul al II-lea, decedat pe 2 aprilie 2005, la vârsta de 84 de ani. Călugăriţa va participa la beatificarea lui Ioan Paul al II-lea.

Pentru canonizare - recunoaşterea statutului de sfânt - este nevoie ca un al doilea miracol să fie recunoscut, iar acest lucru ar putea fi făcut curând. Mii de mărturii au fost trimise deja la Vatican de credincioşii care spun că au fost ajutaţi de fostul papă, după moartea acestuia. 270 de mărturii despre miracole au fost selecţionate pentru analizare.

Sâmbătă, în timpul unui eveniment organizat la Circus Maximus, personalităţi care l-au cunoscut pe Ioan Paul al II-lea, precum secretarul său particular Stanislaw Dziwisz, îşi vor prezenta mărturiile. Bisericile din Roma vor rămâne deschise toată noaptea.

Duminică dimineaţă, papa Benedict al XVI-lea va prezida ceremonia de beatificare, ce va avea loc la bazilica Sfântul Petru din Roma. Pe faţada bazilicii va fi arborată o bucată mare de pânză cu chipul lui Karol Wojtyla.

Un relicvar conţinând o fiolă cu sângele fostului suveran pontif, prelevat în ultimele zile de viaţă, va putea fi venerat de credincioşi.

Aproximativ 80.000 de credincioşi se vor aduna la basilica Sfântul Petru, dintre care 40.000 vor sta aşezaţi. Peste 100.000 de persoane vor putea sta pe Via della Conciliazione, iar altele vor urmări ceremonia pe ecranele uriaşe instalate în tot oraşul.

Prefectul Romei, Giuseppe Pecoraro, a vorbit despre un milion de vizitatori, pentru că odată cu beatificarea are loc un tradiţional concert de 1 Mai. Însă cifrele avansate de agenţiile de voiaj şi organizaţiile de pelerini sunt de 300.000 - 500.000 pentru beatificare, mulţi din Polonia şi Spania.

87 de delegaţii străine, din care vor face parte circa 16 de şefi de state şi de guverne, sunt aşteptate la eveniment, printre personalităţi numărându-se preşedinţii polonez Bronislaw Komorowski, mexican Felipe Calderon şi italian Giorgio Napolitano, dar şi premierul francez François Fillon.

La ceremonie vor fi reprezentate şi cinci familii regale - Belgia, Spania, Marea Britanie, Liechtenstein şi Luxemburg.

După ceremonie, şefii de stat şi de guverne vor defila în faţa sicriului preafericitului instalat în basilică. Apoi îl vor saluta scurt pe papa Benedict al XVI-lea, în sacristie, lângă celebra statuie Pieta a lui Michelangelo.

Rămăşiţele pământeşti ale fostului papă polonez vor fi mutate direct, fără a fi scoase din sicriu, din cripta unde se află în prezent la bazilica Sfântul Petru, unde va fi montată o placă de marmură ce va conţine inscripţia "Preafericitul Ioan Paul al II-lea".

2.300 de acreditări au fost acordate presei internaţionale dintre care 1.300 pentru posturi de televiziune. Jurnaliştii şi fotografii vin din 101 ţări din lume.

Vaticanul va transmite pe Facebook şi YouTube ceremonia de beatificare a fostului papă Ioan Paul al II-lea, ce va avea loc pe 1 mai, în piaţa Sfântul Petru din Roma, a anunţat, pe 14 aprilie, agenţia de presă i.media, specializată în difuzarea de informaţii cu caracter religios.

Postul Centro Televisivo Vaticano (CTV), în colaborare cu Radio Vatican, a adăugat pe site-ul de partajare de fişiere video YouTube o nouă pagină consacrată fostului papă polonez.

Până la beatificare, trei-patru fişiere video preluate din arhivele Vaticanului au fost adăugate în fiecare zi pe site-ul www.youtube.com/giovannipaoloii.

Aceleaşi înregistrări video pot fi vizionate şi pe o nouă pagină creată pe reţeaua de socializare Facebook consacrată lui Ioan Paul al II-lea (www.facebook.com/vatican.johnpaul2).

Aceste înregistrări provin din documentele de arhivă referitoare la mandatul fostului papă polonez. Postul CTV a realizat, totodată, o serie de montaje video pe baza înregistrărilor furnizate de diversele redacţii ale Radio Vatican.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici