România, promovată în două noi episoade ale miniseriei "Wild Carpathia". Prinţul Charles va apărea într-un nou interviu

Obiectivele turistice ale României, între care Munţii Carpaţi, zona Porţile de Fier şi Delta Dunării, vor fi promovate în două episoade noi ale miniseriei "Wild Carpathia", o coproducţie a televiziunii internaţionale Travel Channel, care va cuprinde şi un nou interviu cu prinţul Charles.

762 afișări
Imaginea articolului România, promovată în două noi episoade ale miniseriei "Wild Carpathia". Prinţul Charles va apărea într-un nou interviu

România, promovată în două noi episoade ale miniseriei "Wild Carpathia". Prinţul Charles va apărea într-un nou interviu (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, vineri, de către compania Scripps Networks Interactive, care deţine Travel Channel, miniseria "Wild Carpathia" va continua cu două episoade noi realizate cu sprijinul autorităţilor române din domeniul turismului.

Cele două noi episoade vor fi centrate pe Munţii Carpaţi, prezentatorul acestora urmând să fie tot Charlie Ottley, cel care a prezentat şi primul episod al acestei miniserii.

Ideea care a stat la baza scenariului noilor episoade a fost dezvoltată de The European Nature Trust/ Fondul European pentru Natură, o organizaţie înfiinţată în anul 2001 de Paul Lister, pentru a ajuta la păstrarea şi restaurarea ultimelor areale de sălbăticie şi a habitatelor degradate în Europa. Noile episoade vor fi produse de Almond Films.

Noile documentare vor continua să exploreze pădurile şi peisajele din Munţii Carpaţi şi vor prezenta interviuri cu localnici şi cu personalităţi care încearcă să contribuie la conservarea acestor regiuni.

"Mă bucur că am putut semna un contract atât de important pentru promovarea României în lume", spune, în comunicatul remis MEDIAFAX, ministrul delegat pentru IMM, Turism şi Mediu de Afaceri, Maria Grapini. "Sunt foarte optimistă cu privire la impactul pe care îl va avea acest proiect de promovare a României, care este făcut cu profesionalism de către echipele Travel Channel şi Almond Films. După ce am vizionat primul episod al documentarului «Wild Carpathia» m-am simţit mândră că sunt româncă", spune Maria Grapini.

Totodată, Maria Grapini îi mulţumeşte prinţului Charles pentru "promovarea frumuseţilor şi a importanţei zonelor rurale" din România. În primul episod al miniseriei "Wild Carpathia", Prinţul Charles a promovat Transilvania. Prinţul de Wales a glumit spunând că, potrivit arborelui său genealogic, este descendent al lui Vlad Ţepeş, şi în acest fel, are legătură cu România.

Pe de altă parte, Maria Grapini a declarat pentru MEDIAFAX că acest proiect a fost blocat timp de doi ani. "Consider că este o treabă bună realizarea celor două filme de promovare. Am găsit acest proiect, care era blocat de doi ani. Se făcuse un prim episod gratis, iar apoi urmau celelalte două pentru care România trebuia să plătească, dar n-a mai făcut-o. Semnând contractul pentru cele două episoade, care au costat undeva peste 900.000 de euro, am blocat o posibilă imagine proastă a României", a mai spus Maria Grapini.

Grapini a precizat că într-unul din noile episoade o să apară din nou Prinţul Charles, care o să promoveze România.

Reprezentanţii Travel Channel nu au precizat dacă Prinţul Charles o să apară în noile episoade ale miniseriei "Wild Carpathia" şi nici care sunt obiectivele turistice despre care acesta va vorbi.

"Suntem foarte recunoscători Guvernului român pentru că a făcut posibil acest proiect. Ne va da şansa de a arăta de ce România este o bijuterie în coroana Europei, care trebuie să strălucească datorită frumuseţii sale uimitoare", a declarat, în comunicat, Charlie Ottley, prezentatorul miniseriei "Wild Carpathia".

Totodată, Charlie Ottley a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că al doilea episod al "Wild Carpathia" va fi complet diferit de primul. "Va promova nişte arii complet diferite de cele prezentate în primul episod. Subtitlul său este «De la Munţi până la Mare», aşadar va atinge nişte zone mirifice, începând cu Porţile de Fier şi încheiând cu Delta Dunării. Perspectiva de prezentare a lucrurilor va fi similară cu cea din primul episod", a mai spus Charlie Ottley.

El a adăugat că, până în prezent, a vizitat aproximativ 50 de ţări din lumea întreagă, România fiind singura ţară din Europa "care nu a fost distrusă". "În Vestul Europei nu mai avem păduri sălbatice, biodiversitate, carnivore mari. Ne-am decimat pădurile, am poluat mediul, ne-am omorât animalele, în special prădătorii mari, şi ne-am pierdut moştenirea culturală. România încă nu a făcut asta, ci dimpotrivă, în mod miraculos, a reuşit să conserve un peisaj pierdut, unic în Europa. Când vin în România, am aceeaşi senzaţie ca atunci când mă aflu în Anzi, nu faţă de oameni, ci faţă de munţi, faţă de adevărata frumuseţe a naturii sălbatice, pe care o găsesc de o frumuseţe sublimă, hipnotizantă", a spus Charlie Ottley.

La rândul său, Nick Thorogood, Senior Vice President responsabil pentru conţinut şi marketing la compania Scripps pentru regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa), a declarat: "Suntem încântaţi de parteneriatul pe care l-am încheiat cu autorităţile române din domeniul turismului şi vom prezenta acest documentar despre o regiune uluitoare unei audienţe internaţionale".

Potrivit comunicatului, cele doi episoade noi ale miniseriei documentare "Wild Carpathia" vor fi transmise în peste 130 de ţări, urmând să fie tranduse în 21 de limbi. Totodată, la fel ca primul episod, şi noile episoade vor fi difuzate şi de Televiziunea Română.

Totodată, parteneriatul dintre realizatorii miniseriei "Wild Carpathia" şi autorităţile române în domeniul turismului va include şi o campanie de promovare a unor obiective turistice ale României, prin intermediul a 24 de materiale video care vor prezenta locaţii diferite. Astfel, vor fi realizate 8 spoturi, cu o durată de câte trei minute, şi 16 spoturi de câte un minut.

Cel de-al doilea episod al miniseriei "Wild Carpathia" va fi lansat în cadrul unei eveniment organizat la Bucureşti, pe 29 mai, de către organizaţia Fondul European pentru Natură. În Marea Britanie, acest episod va fi lansat pe 5 iunie 2013.

Nu au fost făcute încă publice datele la care noile episoade vor fi difuzate pe Travel Channel, respectiv la Televiziunea Română.

Primul episod al miniseriei "Wild Carpathia" a fost lansat în octombrie 2011 şi a fost difuzat la nivel internaţional. La TVR 1, acest documentar a avut premiera în aprilie 2012.

"Wild Carpathia" prezintă, în viziunea unui grup de britanici, frumuseţea Munţilor Carpaţi din România, în încercarea de a arăta străinilor minunata diversitate a faunei şi florei din zonă. De asemenea, documentarul are un scop educaţional şi atrage atenţia românilor asupra comorii nepreţuite de care se bucură şi pe care trebuie să o conserve pentru generaţiile viitoare.

Primul episod "Wild Carpathia", cu o durată de o oră, a prezentat munţii spectaculoşi (Carpaţii Occidentali - Munţii Apuseni) şi pădurile seculare ale Transilvaniei. Casă a lupilor, a urşilor şi a râsului - animal pe cale de dispariţie -, ţinutul este puţin cunoscut de restul lumii, această porţiune din Carpaţi fiind ultima regiune sălbatică nedistrusă din Europa. Filmul oferă o perspectivă unică asupra frumuseţii şi culturii originale a Transilvaniei, explorând istoria sa bogată, de la ruinele mistice ale vechii civilizaţii dace la oraşele şi satele sale medievale, multe dintre acestea supravieţuind până azi.

Travel Channel a fost lansat în 1994 şi este disponibil în 21 de variante lingvistice în peste 130 de ţări din Europa, Orientul Mijlociu, Africa şi zona Asia-Pacific. Travel Channel International face parte din Scripps Networks International, divizia de dezvoltare globală a Scripps Networks Interactive, Inc.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici