Samsung va lansa joi primul SMARTPHONE cu ECRAN CURBAT

Samsung Electronics va lansa joi în Coreea de Sud primul smartphone cu ecran curbat, denumit Galaxy Round, care va fi disponibil numai pe piaţa locală la un preţ echivalent cu aproximativ 1.000 de dolari americani.

404 afișări
Imaginea articolului Samsung va lansa joi primul SMARTPHONE cu ECRAN CURBAT

Samsung va lansa joi primul SMARTPHONE cu ECRAN CURBAT (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Telefonul are un ecran cu diagonala de 5,7 inci şi va costa 1,09 milioane won (1.010 dolari SUA), potrivit unui comunicat al Samsung, citat de Bloomberg.

După lansarea "ceasului" inteligent Galaxy Gear în luna septembrie, Samsung reconfirmă strategia de diversificare puternică a gamei de produse, atacâd tot mai multe segmente de piaţă şi categorii de preţ.

Compania se extinde astfel într-o zonă relativ neexplorată a pieţei electronicelor de consum, ecranul curbat al Galaxy Round reprezentând o primă aplicaţie comercială a progreselor înregistrate spre dezvoltarea panoului flexibil.

"Acest telefon este mult mai important decât pare. În următoarele 18 luni, am putea asista la lansarea unor dispozitive flexibile de către Samsung, care ar schimba jocul", comentează pentru Bloomberg un analist din Hong Kong. În viziunea sa, un astfel de produs ar putea fi un smartphone cu dimensiunea de 5,5 inci care ar putea fi "despăturit" pentru a se transforma într-o tabletă.

Samsung a prezentat în luna ianuarie prototipul unui ecran flexibil cu tehnologie OLED, produs din material plastic, fără sticlă în componenţă.

Compania a lansat în luna iunie în Coreea de Sud un televizor OLED cu ecran curbat, cu diagonala de 55 inci (140 centimetri), la un preţ de aproximativ 13.500 de dolari.

Samsung Electronics este cel mai mare producător de smartphone-uri, televizoare şi cipuri de memorie la nivel mondial.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici