Şcoala de vară "Act Smart Short Films", cu sprijinul CNC, la TV & Film Academy by Ruxandra Ion

Act Smart House, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), organizează, în cadrul TV & Film Academy by Ruxandra Ion, şcoala de vară de scurtmetraje, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

388 afișări
Imaginea articolului Şcoala de vară "Act Smart Short Films", cu sprijinul CNC, la TV & Film Academy by Ruxandra Ion

Şcoala de vară "Act Smart Short Films", cu sprijinul CNC, la TV & Film Academy by Ruxandra Ion

Desfăşurat în perioada iunie - septembrie 2014, Şcoala de vară "Act Smart Short Films" este primul curs de scurtmetraje aplicat pe proiect, în urma căruia se pregătesc, parcurgând absolut toate etapele, 15 filme de autor pentru tinerii români.

Cursurile, făcute cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), se adresează tuturor tinerilor români, care vor avea, astfel, şansa unică să înveţe de la cei mai buni să scrie, să producă, să regizeze şi să monteze 15 scurtmetraje. Pe lângă asta, cele mai bune scurtmetraje vor participa la importante festivaluri de profil din Europa agreate de CNC.

"Act Smart Short Films" îi are ca instructori pe profesorii de regie, producţie, scenaristică şi montaj ai "TV & Film Academy by Ruxandra Ion" - Ruxandra Ion, Ducu Ion, Iulia Rugină, Alex Fotea, Radu Grigore, Mihai Mitici -, profesori cu o activitate recunoscută, premiată şi apreciată în lumea filmului şi televiziunii româneşti şi internaţionale. Şcoala de vară "Act Smart Short Films" se adresează tuturor celor pasionaţi de film, fie că au experienţă în domeniu sau nu şi nu există limită de vârstă.

Cursurile constau în 40 de ore de teorie aplicată pe proiect, 12 de ore de practică aplicată pe proiect, o zi de filmare cu echipament asigurat de TV & Film Academy by Ruxandra Ion. Cursurile se desfăşoară în iunie şi iulie, iar filmările pentru scurt-metraje în perioada 22-31 iulie, postproducţia urmând să fie realizată în perioada august-septembrie. În prezent, mai sunt 5 locuri disponibile.

Înscrierile pentru "Act Smart Short Films" sunt deschise şi se pot face pe www.academytv.ro sau la sediul din strada Căderea Bastiliei, numărul 41.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici