Sicriul lui Adrian Păunescu nu poate fi depus la Ateneu pentru că sunt concerte programate

Filarmonica "George Enescu" transmite, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că din cauza concertelor şi repetiţiilor deja programate în aceste zile şi din respect faţă de publicul care a cumpărat deja bilete, Ateneul Român nu poate primi şi expune corpul neînsufleţit al lui Adrian Păunescu.

23 afișări
Imaginea articolului Sicriul lui Adrian Păunescu nu poate fi depus la Ateneu pentru că sunt concerte programate

Sicriul lui Adrian Păunescu nu poate fi depus la Ateneu pentru că sunt concerte programate (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Filarmonica «George Enescu» îşi exprimă profundul regret faţă de dispariţia celui care a fost Adrian Păunescu. Memoria sa trebuie să fie cinstită, aşa cum se cuvine unui mare om de cultură. Din păcate, motivat de concertele şi repetiţiile deja programate în aceste zile şi din respect faţă de publicul care a cumpărat deja bilete, Rotonda Ateneului Român nu poate primi şi expune pentru un ultim omagiu, corpul neînsufleţit al scriitorului", potrivit comunicatului.

Anterior, în media se vehiculase informaţia potrivit căreia trupul lui Adrian Păunescu va fi depus la Ateneul Român.

Potrivit site-ului Filarmonicii "George Enescu", Ateneul Român găzduieşte vineri, între orele 19.00 - 21.00, Concertul Schumann-Chopin, dirijor Adrian Morar, solist Viniciu Moroianu, Adrian Pop - Triptic simfonic. Programul concertului cuprinde: Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră, de Chopin, şi "Carnavalul", de Schumann-Rogalski.

Pe de altă parte, sâmbătă, între orele 17.00 - 19.00, Ateneul Român va găzdui un recital de flaut, susţinut de Nicolae Maxim şi invitaţii săi. Programul recitalului cuprinde lucrări de Dediu, Chiriac, Comes, Basacopol, Dinescu, Stoianov, Buciu.

Trupul neînsufleţit al poetului Adrian Păunescu a fost depus la sediul Uniunii Scriitorilor din România, situat pe Calea Victoriei din Bucureşti, vineri, în jurul orei 15.20.

Totodată, Uniunea Scriitorilor a făcut diligenţele pentru ca Adrian Păunescu să fie îngropat, duminică, pe Aleea Scriitorilor de la Cimitirul Bellu din Capitală.

Poetul Adrian Păunescu a încetat din viaţă vineri dimineaţă, la ora 7.15, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, a declarat doctorul Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară a unităţii.

Adrian Păunescu - născut la 20 iulie 1943, în Copăceni, judeţul Bălţi, Basarabia, în prezent Republica Moldova - a fost poet, publicist şi om politic.

Adrian Păunescu este cunoscut mai ales ca poet şi ca organizator al Cenaclului Flacăra, el fiind şi unul dintre cei mai prolifici autori români contemporani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici