Slujba de Înviere de la Mănăstirea Sinaia şi ediţii speciale de Paşti, la Pro TV

Pro TV va transmite, sâmbătă, de la ora 23.30, în direct, slujba de Înviere de la Mănăstirea Sinaia, postul TV urmând să difuzeze în perioada Paştelui şi ediţii speciale ale emisiunilor "România, te iubesc!", "Apropo TV", "Land of Jokes" şi "Serviciul Român de Comedie".

179 afișări

Corespondentul Ştirilor Pro TV Alex Dima, se va afla sâmbătă, 23 aprilie, de la ora 23.30, la Mănăstirea Sinaia, locul de unde Pro TV va transmite anul acesta în direct slujba de Înviere. El va explica principalele momente ale slujbei special pentru telespectatorii care nu au cum să ajungă la biserică.

"Sărbătoarea Paştelui este momentul în care, mai ales în Săptămâna Mare, încerc să îmi fac timp şi pentru mine. Asta ar trebui să facem cu toţii. Să realizăm că toate lucrurile materiale, toate ambiţiile, toată patima pentru orice sunt sau devin zadarnice. Fără rost, efemere, perisabile şi, în cele din urmă, ce contează şi rămâne este sufletul. Ce este Paştele? Este sărbătoarea luminii. Ce este Dumnezeu? Este Lumina, este o energie. Ei bine, încerc să-mi fac loc în suflet pentru a primi măcar un pic în această lumină în noaptea de Înviere. Nu e o reţetă. Nici măcar un îndemn. E doar o idee la care sper că se gândesc cât mai mulţi oameni", a mărturisit Alex Dima, cel care se simte foarte onorat că şi anul acesta va spune telespectatorilor Pro TV "Hristos a înviat!".

"Pentru mine, Paştele este chezăşia, garanţia veşniciei. Ştiu teoretic lucrul ăsta şi încerc să cobor această informaţie din minte în suflet, să trăiesc, să mă port ca atare. Este garanţia că atunci când plecăm de aici, şi vom pleca toţi, mai devreme sau mai târziu, nu vom dispărea, ci vom trece în veşnicie. Într-o altă viaţă", a mai spus corespondentul Ştirilor Pro TV.

Alături de invitaţii lui, Alex Dima va explica principalele momente ale slujbei, de ce se săvârşesc anumite lucruri, ce înseamnă ele şi care este valoarea lor. "Vom transmite pentru cei care din felurite nevoi nu pot să ajungă la biserică. Sunt oameni bolnavi, oameni plecaţi din ţară, sau oameni care trebuie să fie la post. Este o bucurie şi o onoare pentru mine că în noaptea de Înviere voi avea prilej să le vorbesc acestor oameni şi să le spun «Hristos a înviat!»", a mai declarat Alex Dima.

Pe de altă parte, Pro TV a pregătit pentru telespectatori o ediţie specială a emisiunii "România, te iubesc!", difuzată duminică, de la ora 18.00. "Sărbătoarea Paştelui înseamnă linişte, lumină şi credinţă. E ziua în care ne întoarcem la tradiţii şi la familie. De Paşte, la «România, te iubesc!» vedem tineri corporatişti care, după luni de grafice şi strategii, se întorc, în Săptămâna Mare, la cratiţă şi la prieteni", spune corespondentul Ştirilor Pro TV, Anca Nastasi.

Tot mai mulţi români şi-au dat seama că mâncarea pregătită acasă, în familie sau alături de prieteni, aduce tihnă şi veselie, gătitul s-a transformat dintr-o corvoadă într-o pasiune. "Vom redescoperi gătitul - chimia care se petrece între oameni la cursurile de gătit de amorul artei. Vom cunoaşte români care şi-au recăpătat viaţa de familie, transformându-şi pasiunea pentru mâncare în sursă de venit şi care azi din asta trăiesc: fac de mâncare şi postează pe Internet", a mai spus Anca Nastasi, care, de Paşte, intră în bucătăriile şi în sufletul românilor.

Totodată, duminică, de la ora 13.00, la Pro TV, Andi Moisescu sărbătoreşte 200 de ediţii de "Apropo TV". "Acum c-am împlinit 200 de ediţii, dacă tot nu ne mai poate vindeca nimic, ne-am hotărât ca măcar să le mulţumim celor care ne-au făcut emisiunea mai frumoasă decât am fi putut s-o facem noi vreodată. Drept urmare, ţesem de zor la cele mai spectaculoase replici memorabile din ultimele 100 de emisiuni. Ca să se vadă că Românii au talent. Şi la vorbit", a mărturisit Andi Moisescu.

Tot în duminica de Paşte, la Pro TV, de la ora 20.45, într-o ediţie specială, "Land of Jokes" transmite obiceiuri de Paşte din casele vedetelor. Astfel, personajele din "Land of Jokes" merg acasă la câteva vedete pentru a vedea ce obiceiuri legate de această sărbătoare respectă. Acasă la Oana Zăvoranu (Ana Maria Mirica) se va inaugura un nou joc, cu mama sa şi cu frumosul Tudi (Bogdan Cotleţ): ciocnitul ouălor prin metoda "paintball", printre zecile de obiecte furate de la Pepe (Doru Pârcălabu). Acasă la Bianca Drăguşanu (Paula Chirilă) în schimb, Ion Iliescu (Cristian Gretcu) şi Emil Constantinescu (Doru Antonesi), colegii ei din juriul concursului "Politicienii au talent", se vor întrece la obiceiul "stropitului de Paşte".

Nu vor fi uitaţi nici cei intoxicaţi bahic sau alimentar, astfel că "Land of Jokes" va ajunge şi la căpătâiul bolnavilor de prea multă "tradiţie" dintr-un spital care se închide chiar de Paşte. Periplul pe la casele românilor din Ţara Glumelor se va încheia acasă la familia Minciunicovski (Cătălin Mireuţă şi Paula Chirilă), la Paştele Analiştilor: un fel de Paştele Cailor, dar cu analişti. Surpriză mare va fi şi în barul Hard Jokes Cafe: nici măcar frumoasele şi curatele sentimente de Paşte n-o vor opri pe Bianca (Paula Chirilă) să nu-i returneze rochia de mireasă direct în cap lui Bote (Cătălin Mireuţă), mai ales că alături de acesta petrece noua sa logodnica, Valeria Marini.

În plus, pe 24 aprilie, de la ora 21.45, la Pro TV, de Paşte, Monica Anghel va cânta în finala "Românii n-au talent", la emisiunea "Serviciul Român de Comedie".

Cu o zi înainte de marea finală "Românii au talent", pe 24 aprilie, de la ora 21.45, "Serviciul Român de Comedie" face o avanpremiera de "talente" şi organizează propria finală a concursului-parodie iniţiat în acest sezon. Invitata serii de duminică, la "Serviciul Român de Comedie", este chiar Monica Anghel, care vine în premieră în Casa PROporului cu un număr muzical-surpriză. "Va fi o ediţie specială de Paşte în care vom difuza finala concursului «Românii n-au talent», în care vom revedea cele mai comice reprezentaţii date de concurenţi, dar şi de câţiva invitaţi pe care i-am avut de-a lungul sezonului în emisiune, de exemplu japonezul Atsushi, la care se vor adăuga şi numere noi", spune Toni Grecu.

Totodată "Serviciul Român de Comedie" propune o jurizare interactivă, în care telespectatorii Pro TV sunt invitaţi să îşi aleagă concurentul preferat pe situl emisiunii, src.protv.ro. "Publicul e cel care va decide cel mai hazliu moment, cel mai amuzant concurent, urmând să anunţăm decizia telespectatorilor în emisiunea de pe 1 mai. Vor fi şase numere în finală şi din aceştia publicul va alege cel mai vesel, mai distractiv număr. Deşi facem o parodie, nu ne lăsăm mai prejos de concursul real «Românii au talent»", mai spune Toni Grecu.

Talentaţii agenţi de la Pro TV promit în ediţia specială de Paşte numere incredibile şi foarte variate, de la înghiţitori de flăcări şi bătrâni care cântă romanţe, până la numere de karateka, dansuri spectaculoase sau trăsniţi care bat cuie în timp ce le cântă nevasta. "Intrăm în universul nesfârşit al umorului românesc, care trebuie dezvăluit publicului larg şi care trebuie să ne facă să ne simţim bine într-o zi specială cum este cea de Paşte. În juriu voi fi eu, Jojo şi Mircea Dinescu (Dragoş Stoica), asta pentru a închide cercul, el fiind prezent şi în prima ediţie a concursului nostru. Deşi facem o parodie, nu ne lăsăm mai prejos de competiţia reală «Românii au talent»", mai spune Toni Grecu. "Mai avem şi alte surprize, pe care însa nu vi le dezvălui acum, o să-i vedeţi si pe Michael, pe Elvis, dar şi pe Mercury cu Moserrat Caballe. Dar nu vă spun mai multe, vă invit să urmăriţi ediţia specială de Paşte «Serviciul Român de Comedie»", mai spune şeful din Casa PROporului.

Pe de altă parte, iepuraşul de Paşte aduce multe premiere şi la Pro TV International. În prima zi de Paşte, sâmbătă, Monica Dascălu îl are ca invitat pe Florin Busuioc. Prezentatorul rubricii "Vremea" de la Pro TV nu va veni singur. În premieră la tv, el va fi însoţit la "Weekend cu Monica Dascălu" şi le va prezenta pe fiicele sale. În vreme ce Natalie, în vârstă de 7 ani s-a dovedit mai timidă, soara ei mai mică - de un an şi o lună - a fost foarte expansivă şi încântată de decorul emisiunii, în special de ouăle încondeiate de Paşte. În timp ce Busu a povestit despre familia lui şi despre educaţia fetelor, Catinca a reuşit să spargă un ou, care din fericire fusese golit de conţinut. Însă a doua oară a ales un alt ou, din lemn, pe care l-a ciocnit cu o mişcare dibace şi rapidă de faţa tatălui său. "E clar, eu o să plec cu vânătăi şi răni uşoare de la această emisiune", s-a amuzat Busu.

Telespectatorii vor afla, sâmbătă de la ora 17.30, şi poveşti amuzante din familia prezentatorului, ce recunoaşte onest că de multe ori el a fost primul care a încălcat regulile stabilite în casă şi a plătit pentru ele. Restul ouălelor salvate, aproape că au fost sacrificate de următoarea invitată cu care românii din afara ţării au întâlnire duminică, de la ora 17.30 la Pro TV International. Ruxandra a venit însoţită de părinţii săi, actorii Ioana Ginghină şi Alexandru Papadopol, şi a dovedit din plin că moşteneşte talentul părinţilor. Papi a rămas încă de la începutul emisiunii în minoritate mai ales pentru că fetiţa lui nu s-a mai dezlipit de microfon iar el a fost nevoit să-l împartă cu Ioana. Totuşi, în rarele momente când l-a lăsat din mână, Ruxandra a încercat să mănânce din ouă, reuşind să spargă vreo două. S-a mulţumit pâna la urmă cu cozonacul şi pasca de pe masa, deşi nu erau la fel de colorate. Ioana şi Papi au împărtăşit cu românii din afara ţării bucuria de a fi părinţi, dar şi repsonsabilitatea acestui fapt. Cei doi au povestit că nu o lasă încă pe fetiţa lor să se uite la televizor la ei doi, mai ales de când micuţa a prins câteva secvenţe diferite cu Papi şi apoi cu Ioana, ale căror personaje aveau conflicte cu alţii. Când au auzit-o pe Ruxandra spunând că "mami se ceartă" şi apoi "tati se ceartă" au decis că este mai bine să crească pentru a înţelege ce se întâmpla de fapt la televizor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici