SPOTLIGHT: Globalizarea intoxicării

Gâdeo, Turcescule şi toţi ceilalţi propagandişti care inundaţi tristele televiziuni de ştiri româneşti cu jumătăţile voastre de adevăruri, paranoile şi însăilăturile anti-Băsescu, anti-PSD şi anti-orice: un român de 23 de ani, pe nume Ovidiu Drobotă, a ajuns în elita dezinformării mondiale.

1817 afișări
Imaginea articolului SPOTLIGHT: Globalizarea intoxicării

SPOTLIGHT: Globalizarea intoxicării

Dacă în campania din SUA aţi auzit că Papa Francisc îl susţine pe Trump („bogus” total, cum zic americanii – în realitate Trump a avut probleme cu electoratul catolic, iar papii nu susţin candidaţi în alegeri), să ştiţi că autorul invenţiei e deja faimosul Drobotă, student la calculatoare din Oradea, adus în stadiul de faimă de Inc.com, un site deştept din America. Aşa că putem să ne dăm ochii peste cap fiindcă, uite, am ajuns în elita mondială a site-urilor jegoase de campanie, cu cel al lui Drobotă, pe care n-o să vi-l spun aici ca să nu daţi clic pe link şi să-i creşteţi mojo-ul de Internet. E suficient să ştiţi că Drobotă mai gestionează maşinăria de prostii pe nume Expunere.com, iar site-ul pro-Trump generează 3,3 milioane de vizitatori unici pe lună (nasc şi în America tâmpiţi, deşi audienţa e probabil globală), în timp ce prăvălii imense de informaţie ca USA Today sau LA Times fac 1,9 milioane şi 3,6 milioane de vizitatori de acelaşi fel. Datul ochilor peste cap nu serveşte însă la nimic, fiindcă mai interesant e să analizăm implicaţiile întregii poveşti.

Drobotă e un tip nou de propagandist nu numai faţă de Gâdea, ci şi faţă de intoxicatorii de Internet mai vechi, care se ascundeau cu grijă în spatele unor identităţi false, date secretizate ale deţinătorului de domeniu şi aşa mai departe. Inc.com l-a identificat coroborând o grămadă de profiluri de pe diferite site-uri, care aveau poze, nume complet şi posibilităţi de contact. Puştiul din Oradea a şi răspuns la întrebările Inc.com, pretinzându-se suporter cinstit al lui Trump şi adăugând că nu ştia că toate fonfleurile publicate erau false, în momentul în care-a făcut-o – ca dovadă că ulterior le-a retras. Să-l creadă cine vrea. Nu trebuie să fii doctor în Internet sau comunicare ca să ştii că dreptul la replică sau retragerea unui articol fals nu anulează ravagiile cauzate de acesta, dacă a prins viteză. Şi, în plus, anonimatul total nu e vreo mare scofală în situaţia în care ce faci nu e, aprioric, ilegal, ci doar imoral. Ba, dimpotrivă, un anumit grad de vizibilitate poate genera notorietate (de care cred că lui Drobotă îi pasă mai puţin), dar şi alţi posibili clienţi (de care cred că-i pasă mult mai mult).

Cazul Drobotă nu e singular. Săptămâna trecută vă povesteam că Buzz Feed a găsit vreo 10 site-uri ca al lui Drobotă, pro-Trump şi anti-Clinton, înregistrate într-un oraş din Macedonia. Imediat după alegerile din SUA, Google şi Facebook au afirmat tranşant că vor tăia veniturile din reclamă ale site-urilor de minciuni, fiindcă fonfleurile nu au doar scopuri de propagandă, ci generează şi venituri frumuşele pentru un domeniu de Net cu unu-doi-trei angajaţi, fără cine ştie ce cheltuieli. Dacă doi giganţi de felul ăsta adoptă fix aceeaşi poziţie fix în aceleaşi zile, înseamnă că ştiu ce ştiu – şi, evident, ştiu mai mult decât noi, fiindcă au la dispoziţie cifre pe care nu le vom vedea niciodată.

Nu ştiu cum se poate cuantifica contribuţia lui Drobotă şi a altora ca el la victoria surprinzătoare a lui Trump în SUA, dar cert e că în aceste zile vedem cu ochiul liber naşterea unui nou tip de propagandist-intoxicator. Spre deosebire de generaţia Gâdea, el nu are frontiere – sau aria lui de acţiune e limitată doar de penentrarea Internetului - şi nici stăpân permanent. E, în plus, mai degrabă cinic şi mai puţin filistin şi îl interesează mai puţin gloria proprie decât viralitatea aiurelilor cvasi-, dar nu total anonime pe care le creează. Stai şi te gândeşti ce eficienţă mai poate avea legislaţia electorală locală dacă tu eşti în America şi „susţinătorii” tăi la Oradea sau în Macedonia. Şi prin ce drac de bitcoin-uri şi paypal-uri circulă banii legaţi de astfel de operaţiuni, în timp ce legea din România se chinuie aiuristic şi ipocrit să limiteze cheltuielile de campanie.

Aş putea să pun pariu că îl veţi vedea – sau simţi, fără să-l vedeţi - pe Drobotă în campaniile viitoare din România, dacă nu cumva n-a primit vreo ofertă in extremis şi la cea în curs. E însă un pariu la care e greu de stabilit câştigătorul. Asta, dacă nu cumva nu vreţi să-l căutaţi pe Drobotă pe Facebook şi să-i faceţi o ofertă, ca din partea unui partid românesc. Pun pariu, de data asta fără optativ condiţional, că vă va răspunde.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici