"Stringasong", noul album Beti Barbera şi Nicu Paţoi (Video)

Berti Barbera şi chitaristul Nicu Patoi lansează "Stringasong", un album de cover-uri realizat exclusiv în regim acustic şi interpretat în cinstea marilor nume din muzica mondială contemporană.

209 afișări
Imaginea articolului "Stringasong", noul album Beti Barbera şi Nicu Paţoi (Video)

"Stringasong", noul album Beti Barbera şi Nicu Paţoi (Imagine: Mediafax Foto)

"O să facem, probabil, o prezentare a albumului într-un cadru intim, în luna septembrie", a declarat pentru MEDIAFAX Berti Barbera, adăugând că intenţionează ca, alături de Nicu Patoi, să pornească apoi în turneu în cât mai multe locuri din ţară.

"Stringasong" cuprinde 13 cover-uri, precum şi piesa "Tears", compusă de Nicu Patoi.

Printre titluri se numără şi "Perfect Day", aparţinând lui Lou Reed, "Kashmir - a celor de la Led Zeppelin, dar şi "Hallelujah", compusă de Leonard Cohen, alături de "Wish You Were Here", interpretată în original de Pink Floyd.

"Aveţi ocazia să ascultaţi unele din cele mai frumoase piese scrise vreodată, piese ale unor trupe extrem de diferite, dar care ne-au marcat ca muzicieni, atât pe mine cât şi pe Nicu", a declarat Berti Barbera.

Deşi este album de cover-uri, "Stringasong" este interpretat într-o manieră originală, prin caracterul său acustic şi prin modalităţile subtile de orchestrare.

 

De la blues la jazz şi muzica zilelor noastre, câteva din cele mai frumoase compoziţii sunt reduse la exprimarea contemporană a celor doi muzicieni.

"De fapt, acest duo este o idee, o colaborare între doi prieteni cărora le place să cânte împreună, să-şi petreacă timpul liber împreună, să râdă, să călătorească şi să găsească bucuria atât în lucrurile simple cât şi în acele lucruri aparent neaccesibile tuturor. Dar de cele mai multe ori, scena le oferă ocazia de a dezlega taina acestor lucruri şi de a le face accesibile şi altora", mai spus Barbera.

Din 2004, Berti Barbera şi Nicu Patoi formează un duo, participând la festivaluri de jazz şi de blues din ţară şi din străinătate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici