Tabloidele britanice ale lui Murdoch, acuzate că au ascultat ilegal convorbiri ale personalităţilor

Tabloidele deţinute în Marea Britanie de magnatul Rupert Murdoch au cheltuit peste un milion de lire sterline pentru a evita urmările juridice pe care le implică dezvăluirea faptului că au fost implicate în interceptarea ilegală a convorbirilor telefonice a unui număr foarte mare de personalităţi.

20 afișări
Imaginea articolului Tabloidele britanice ale lui Murdoch, acuzate că au ascultat ilegal convorbiri ale personalităţilor

Tabloidele britanice ale lui Murdoch, acuzate că au ascultat ilegal convorbiri ale personalităţilor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit AFP, care citează cotidianul britanic The Guardian, grupul de presă a lui Rupert Murdoch, News Group Newspapers, a dat bani pentru a muşamaliza o afacere în cadrul căreia a interceptat convorbirile telefonice a trei persoane în speranţa de a obţine informaţii în exclusivitate. New Group este una dintre diviziile trustului media News Corp, deţinut de Murdoch, şi include titlurile News of the Word şi The Sun.

Cotidianul Guardian scrie, fără a cita surse, că reporterii au recurs la serviciile unor detectivi privaţi pentru a obţine informaţii care includ date confidenţiale precum declaraţiile fiscale sau extrasele de cont bancar.

Dintre victimele reporterilor tabloidelor britanice ale lui Murdoch fac parte modelul Elle Macpherson, actriţa Gwyneth Paltrow, cântăreţul George Michael, fostul vice-premier John Prescott şi impresarul Max Clifford.

Clive Goodman, specialist pe chestiuni care ţin de familia regală în cadrul News of the World, a fost condamnat la şapte luni de închisoare în 2007 pentru că a interceptat peste 600 de mesaje de pe telefoanele mobile ale consilierilor şi membrilor familiei regale, inclusiv a prinţului William. Ziaristul şi-a asumat, la momentul respectiv, întrega responsabilitate pentru aceste interceptări.

În cursul anchetei, poliţia londoneză a aflat că există informaţii privind "mii" de ascultări telefonice ilegale a unui număr mare de personalităţi, acestea fiind realizate de mai mulţi detectivi privaţi, potrivit The Guardian.

Pentru a muşamaliza afacerea, News Group i-a dat 700.000 de lire sterline (809.000 euro) lui Gordon Taylor, responsabil al Professional Footballers Association, sindicatul fotbaliştilor.

News International, filiala britanică a News Corp, nu a comentat informaţiile, considerând "nepotrivite orice fel de comentarii în acest moment".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici