Telenovela "India" va fi difuzată pe postul Acasă

"India/ Caminho das Indias", câştigătoare a premiului Emmy International la categoria "cea mai bună telenovelă", va fi difuzată în curând pe postul Acasă, informează televiziunea.

643 afișări
Imaginea articolului Telenovela "India" va fi difuzată pe postul Acasă

Telenovela "India" va fi difuzată pe postul Acasă (Imagine: www.acasatv.ro)

Realizată de producătorii serialului TV "Clona", "India" prezintă o nouă lume impresionantă, plină de culoare, în care tradiţiile şi familia sunt mai presus de orice, iar cei care se iubesc trebuie să plătească un mare preţ.

Pentru prima dată pe micul ecran, cultura braziliană şi cea indiană se întâlnesc, iar rezultatul este o frumoasă poveste de iubire. Pentru "India" au fost construite studiouri impresionante, iar distribuţia telenovelei a filmat în locaţii din Brazilia, India şi din Dubai.

"«India» este unul dintre cele mai frumoase proiecte la care am lucrat vreodată", a mărturisit scenarista Gloria Perez, cea care a semnat şi scenariul telenovelei de succes "Clona".

În distribuţia telenovelei, telespectatorii vor recunoaşte actori pe care i-au îndrăgit, Acasă, în telenovela "Clona", dar şi în alte producţii braziliene precum "Celebritate", "Belissima" sau "Micuţa domnişoară". Actriţa Juliana Paes, cunoscută telespectatorilor din România din "Clona", va fi protagonista telenovelei "India", alături de Marcio Garcia ("Celebritate") şi Rodrigo Lombardi.

Pe lângă tradiţiile hinduse, obiceiul căsătoriilor aranjate, sistemul de caste şi problema celor "de neatins", telenovela tratează şi probleme ale societăţii contemporane, precum etnocentrismul, bolile psihice sau obsesia pentru frumuseţe.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici