TIFF 2015: Circa 2.500 de persoane la gala de deschidere, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca - FOTO

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) a început vineri seara, gala de deschidere având loc în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, unde este proiectat în aer liber, pe un ecran de mari dimensiuni, filmul "Poveşti trăsnite" ("Wild Tales"), la care asistă circa 2.500 de persoane.

549 afișări
Imaginea articolului TIFF 2015: Circa 2.500 de persoane la gala de deschidere, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca - FOTO

TIFF 2015: Circa 2.500 de persoane la gala de deschidere, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca (Imagine: Dan Tautan/Mediafax Foto)

Preşedintele TIFF, Tudor Giurgiu, a declarat, vineri seară, pe scena amplasată în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, la gala de deschidere a festivalului, că la ediţia din acest an se înregistrează un record absolut de spectatori, după numărul de bilete vândute în avans, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Este un număr dublu de bilete vândut faţă de anul trecut. TIFF este un eveniment de public, care a ajuns aici datorită clujenilor", a spus Giurgiu.

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat, la rândul său, că, la cea de-a 14-a ediţie, "TIFF a primit buletin de identitate".

"TIFF nu poate avea o altă identitate decât Cluj-Napoca, acum şi pentru totdeauna. TIFF este partea centrală a strategiei municipiului în perioada 2014-2020 din perspectiva conceptului de calitate a vieţii. Nu putem depăşi Bucureştiul în ceea ce priveşte populaţia, dar putem depăşi Bucureştiul în termeni de calitate a vieţii, a actului de cultură, a sănătăţii, a educaţiei, a relaţiei cetăţeanului cu viaţa de zi cu zi. TIFF-ul are un loc central, pentru că ne-a dat o identitate", a spus Boc.

Programul galei de deschidere a mai inclus un spectacol de tangou, susţinut de o trupă clujeană, şi unul de dansuri alegorice, susţinut de o trupă din Franţa.

La gala de deschidere a TIFF au asistat circa 2.500 de persoane, între care şi ambasadorul Argentinei, Claudio Perez Paladino.

După gală, are loc proiecţia filmului "Wild Tales", o co-producţie Argentina-Spania, din anul 2014, regizat de Damian Szifron, "o poveste de dragoste, dezamăgire, răzbunări ale trecutului, tragedie".

Cea de-a 14-a ediţie a TIFF se va desfăşura până în 7 iunie, la Cluj-Napoca.

Festivalul Internaţional de Film Transilvania este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia pentru Film şi Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici