Topul căutărilor pe Google în 2013. Ce informaţii caută românii pe internet

Românii sunt interesaţi de cure de slăbire, de modalităţi de a medita şi de sudură, potrivit Zeitgeist 2013, o serie de topuri realizată de motorul de căutare pe internet, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

2679 afișări
Imaginea articolului Topul căutărilor pe Google în 2013. Ce informaţii caută românii pe internet

Topul căutărilor pe Google în 2013. Ce informaţii caută românii pe internet (Imagine: Ana Poenariu/Mediafax Foto)

Google a făcut public, marţi, tradiţionalul Zeitgeist ("spiritul vremurilor"), care arată tendinţe bazate pe căutări efectuate în România în anul 2013. Clasamentul Zeitgeist 2013 oferă o perspectivă asupra evenimentelor majore ale anului şi a noilor trenduri despre care românii au căutat informaţii.

Astfel, topul 10 al celor mai populare căutări "Cum se..." pe motorul de căutare Google în 2013 este condus de întrebarea "Cum să slăbesc?". Topul este continuat de: "Cum să pozezi", "Cum să coşi", "Cum să meditezi", "Cum se zugrăveşte", "Cum să construieşti", "Cum să economiseşti", "Cum să pictezi", "Cum să tunzi" şi "Cum se sudează".

Pe de altă parte, clasamentul celor mai populare căutări de tipul "Ce este..." pe Google în acest an este condus de "ce este fainoşag". Acest top este continuat de: "ce este aflatoxina", "ce este hemofilia", "ce este quinoa", "ce este mcv", "ce este schengen", "ce este halloween", "ce este gazpacho", "ce este ramadanul" şi "ce este nfc".

Fondată în 1998, de Larry Page şi Sergey Brin, Google este astăzi o companie prezentă pe toate marile pieţe globale. Google are sediul central în Silicon Valley şi birouri în America de Nord şi de Sud, Europa şi Asia.

Google, proprietarul celui mai popular motor de căutare pe internet, a deschis, pe 1 noiembrie 2010, un birou în Bucureşti, echipa din România fiind coordonată de Dan Bulucea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici