Tribut Maria Tănase: Feli lansează „Du-te, dorule”, o piesă despre răzbunare şi vindecare post-iubire

  • Feli lansează „Du-te, dorule”, un tribut adus Mariei Tănase, o piesă despre răzbunare şi vindecare post-iubire
  • Aceasta e cea de-a şaptea felie din jurnalul muzical #Felidinpoveste, în care îşi cântă poveşti marcante din viaţa şi formarea ei ca om şi ca artist
  • „Piesa aceasta este un tribut adus Mariei Tănase. Inspirată de „Cine iubeşte şi lasă”, de „Blestem” şi de întreaga forţă creatoare a muzei mele, Maria Tănase”, spune Feli
105 afișări

„Am simţit să-mi scriu şi să-mi cânt o poveste reală de vindecare de iubire din trecutul meu”, explică Feli imboldul care a împins-o să creeze piesa-blestem „Du-te, dorule”.

Piesa are în spate o experienţă reală, despre care Feli povesteşte: „După ce se termină o poveste de iubire, fiecare se vindecă în felul lui pentru a merge mai departe. Eu, după acest episod din trecutul meu, care mi-a rănit ego-ul, am simţit să îmi doresc aprig ca el, băiatul care-mi fusese iubit, să nu poată fi fericit fără mine, să nu scape uşor de „fantoma” mea şi să mă vadă pe mine în toate femeile care vor urma în viaţa lui.”

Artista mărturiseşte că, „de cele mai multe ori, oamenii vor să pară buni şi sensibili chiar şi atunci când sunt răniti”, însă ea consideră că „adevărul ascuns în sufletul lor este că nu simt să fie atât de altruişti şi sensibili cu persoana care i-a rănit.”

„Avem cu toţii o parte întunecată în noi, pe care trebuie să o acceptam şi să o lăsăm să iasă la iveală din când în când, ca să ne eliberăm şi să putem trece mai repede şi mai uşor mai departe”, adaugă Feli, amintindu-şi de experienţele prin care a trecut.

Versurile şi muzica piesei „Du-te, dorule” sunt compuse de Feli şi Smiley, alături de producătorii Şerban Cazan şi Vladimir Coman-Popescu, iar mix&maxerul e realizat de Lucian Nagy. Melodia este a şaptea din seria autobiografică de pe albumul „Feli din poveste”, fiind precedată de: „Omule, deschide ochii”, „Frunze cad”, „Cand rasare soarele”, „Ma striga mama”, „Sus pe munte” şi ”Banii n-aduc fericirea”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici