Trustul Realitatea-Caţavencu: Ar fi fost imoral dacă am fi continuat cu plata banilor către LPF

Trustul Realitatea-Caţavencu a confirmat pentru MEDIAFAX că nu mai continuă sponsorizarea Ligii I, această decizie fiind luată "în condiţii de criză", în care "este prioritară reducerea costurilor".

39 afișări
Imaginea articolului Trustul Realitatea-Caţavencu: Ar fi fost imoral dacă am fi continuat cu plata banilor către LPF

Trustul Realitatea-Caţavencu: Ar fi fost imoral dacă am fi continuat cu plata banilor către LPF (Imagine: www.gruprc.ro)

"Într-adevăr, am folosit opţiunea existentă în contract care ne permite să nu mai continuăm sponsorizarea. Este o decizie luată în condiţii de criză, în care este prioritară reducerea costurilor. A fost
o colaborare care ne-a adus şi nouă avantaje şi de care am fost foarte mulţumiţi, însă ar fi fost imoral, în timp ce suntem nevoiţi să tăiem din salarii, dacă am fi continuat cu plata acestor bani către LPF (Liga Profesionistă de Fotbal, n.r.). Conform contractului, noi i-am notificat pe partenerii noştri încă din luna mai despre decizia de a nu merge mai departe în sezonul următor", a declarat pentru MEDIAFAX Sorin Enache, director general al Grupului Realitatea-Caţavencu.

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, joi, că din sezonul viitor Liga I nu va mai purta şi numele de Realitatea şi a menţionat că oficialii ligii negociază, printre alţii, şi cu doi producători de bere.

"Din sezonul viitor, campionatul nu se va mai numi Liga 1 Realitatea, am ajuns la o reziliere amiabilă cu trustul respectiv. Cu toate acestea, nu pot să mă plâng, pentru că nu duc lipsă de oferte. În momentul de faţă am patru potenţiali parteneri cu care negociez. Nu sunt presat de timp, nu am timp limită, neexistând ceva de genul că trebuie să semnez cu cineva până începe campionatul. Mai pot să vă spun că, dintre cei patru care doresc o colaborare cu noi, doi sunt producători de bere", a declarat Dumitru Dragomir pentru HotNews.ro.

Trustul de presă Realitatea Media a devenit sponsorul oficial al Ligii I de fotbal în urma contractului de imagine semnat pe 9 mai 2008 cu Liga Profesionistă de Fotbal, a cărui valoare anuală se ridică la 1,2 milioane de euro plus TVA.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici