Un spectacol inedit susţinut de Opera Naţională, la Sibiu

Opera Naţională va susţine, pe 18 octombrie, un spectacol inedit în Catedrala Ortodoxă Sfânta Treime din Sibiu, unde va prezenta un concert de arii de operă.

4 afișări
Imaginea articolului Un spectacol inedit susţinut de Opera Naţională, la Sibiu

Opera Naţională din Bucureşti va susţine un spectacol inedit la Sibiu

"Am vorbit cu Mitropolitul Ardealului şi e prima dată când se va deschide Catedrala din Sibiu pentru un spectacol de operă", a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu.

"Duc opera Română la Sibiu - este o premieră în România, un concert de arii", a mai precizat acesta.

"Mi se pare interesant că Biserica Ortodoxă se deschide şi ea către astfel de manifestări", a afirmat ministrul Culturii.

Tot la Sibiu va susţine un concert şi Opera de Stat din Viena, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu, pe 21 octombrie. Este vorba de un concert cu opera "Nunta lui Figaro", de Wolfgang Amadeus Mozart.

Celebra instituţie muzicală, condusă de Ioan Holender, va prezenta la Sibiu varianta de concert a operei "Nunta lui Figaro". Evenimentul face parte din maratonul muzical "Gala de Operă", inclus în programul "Sibiu-Capitală Culturală Europeană 2007", ambele manifestări fiind finanţate integral de către Ministerul Culturii şi Cultelor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici