VIAŢĂ de VIP Freddie Mercury ar fi împlinit azi 70 de ani: Un asteroid îi poartă numele. Emoţia rock - FOTO

Freddie Mercury ar fi împlinit astăzi, 5 septembrie, 70 de ani. Freddie teatral, Freddie legenda rock cu ochii vii. Cine-i el? Queen & King. Un om care a transmis emoţia desăvârşită prin muzică. Un asteroid îi poartă numele. 17473 Freddiemercury orbitează, azi, între Marte şi Jupiter.

2755 afișări
Imaginea articolului VIAŢĂ de VIP Freddie Mercury ar fi împlinit azi 70 de ani: Un asteroid îi poartă numele. Emoţia rock - FOTO

VIAŢĂ de VIP Freddie Mercury ar fi împlinit azi 70 de ani: Un asteroid îi poartă numele. Emoţia rock - FOTO

Când Freddie era mic. Zanzibar, Şcoala de Băieţi, Pianul

Freddie Mercury, pe numele său adevărat Farrokh Bulsara, s-a născut pe insula africană Zanzibar, la acea vreme colonie britanică, acum parte a Tanzaniei. Părinţii săi, Bomi Bulsara şi Jer Bulsara erau perşi din India care practicau religia antică zoroastriană. Mercury avea o soră mai mică, pe nume Kashmira.

Mercury a fost trimis în India la vârsta de 7 ani. Părinţii l-au trimis la Boys School "Şcoala de băieţi" Saint Peter. Puştii din Panchgani, de lângă lângă Bombay. Freddie era unul dintre ei. La St. Peter's a fost un elev strălucit: a excelat la sport şi a învăţat să cânte la pian. La şcoală, avea o formaţie, denumită The Hectics, unde el cânta la pian. Tot la St. Peter's a început să-şi spună „Freddie”. Mercury a rămas în India în copilărie. A locuit cu bunica şi mătuşa lui. Şi-a completat educaţia în India la St. Mary's (ISC) High School în Mazagon înainte sa se întoarcă în Zanzibar.

La vârsta de 17 ani, Mercury şi familia sa au fost forţaţi să plece din Zanzibar în Anglia după Revoluţia din Zanzibar. Familia s-a mutat într-o casa mică, la periferia oraşului Feltham, în afara Londrei. Mercury s-a înscris la Isleworth Polytechnic (în prezent West Thames College) în Vestul Londrei unde a studiat arta. În cele din urmă, a obţinut o diplomă în artă şi design grafic la Ealing Art College, folosind ulterior aceste abilităţi pentru a construi emblema trupei Queen. Mercury a rămas cetăţean britanic până la sfârşitul vieţii.

După absolvire, Mercury s-a alăturat mai multor formaţii şi a vândut haine second hand în piaţa Kensington din Londra şi a lucrat şi la Aeroportul Heathrow. Prietenii din acele vremuri şi-l amintesc pe Mercury aşa: un elev tăcut şi timid care se arăta foarte interesat de muzică. În 1969, a devenit membru fondator al formaţiei Ibex, care s-a numit apoi Wreckage. Când aceasta s-a despărţit în luna octombrie a aceluiaşi an, s-a alăturat formaţiei Sour Milk Sea. Era solist. La începutul anului 1970, s-a destrămat şi acest grup.

În luna aprilie a aceluiaşi an, Mercury s-a alăturat chitaristului Brian May şi bateristului Roger Taylor, care fuseseră în formaţia Smile. În ciuda protestelor colegilor săi, Mercury a ales numele „Queen” pentru noua formaţie. Tot în această vreme şi-a schimbat şi numele de familie din Bulsara în Mercury.

Freddie Mercury avea o voce deosebită şi distinctivă, un ambitus de 4 octave. Deşi vorbea pe tonalităţi de bariton, el cânta majoritatea melodiilor pe voce de tenor. Soprana spaniolă Montserrat Caballé, cu care Mercury a înregistrat un album, a spus că „diferenţa dintre Freddie şi toţi ceilalţi căntăreţi rock este vocea”.

Mercury a compus zece melodii din cele şaptesprezece de pe albumul „Greatest Hits” al formaţiei Queen: „Seven Seas of Rhye”, „Killer Queen”, „Bohemian Rhapsody”, „Somebody to Love”, „Good Old-Fashioned Lover Boy”, „We Are the Champions”, "Bicycle Race”, „Don't Stop Me Now”, „Crazy Little Thing Called Love”, şi „Play the Game”. Deşi Mercury compunea deseori armonii complicate, el a spus că nu ştia să citească partituri muzicale.

Viaţa personală. Toate iubirile unui om

La începutul anilor 1970, Mercury avea o relaţie de lungă durată cu prietena Mary Austin, cu care locuia de mulţi ani. Oricum, pe la mijlocul anilor 1970 cântăreţul a început o relaţie cu un producător de la Elektra Records, ceea ce a rezultat finalul relaţiei sale cu Austin. Cei doi rămân prieteni de-lungul anilor, iar Mercury adesea a spus despre Austin că a fost singurul prieten adevărat. Într-un interviu din 1985, Mercury a spus despre Austin, „Toate iubirile mele m-au întrebat de ce nu o pot înlocui pe Mary (Austin), dar este pur şi simplu imposibil. Singurul prieten pe care îl am este Mary, şi nu vreau pe altcineva. Pentru mine, ea a fost precum o nevastă. Pentru mine a fost precum o căsătorie. Credem unul în celălalt, este destul pentru mine. Nu aş putea să mă îndrăgostesc de un barbat aşa cum am iubit-o pe Mary.” Mercury a scris multe melodii despre Austin. Cea mai notabilă este "Love Of My Life."

La începutul anilor 1980, a avut o relaţie amoroasă cu actriţa austriacă Barbara Valentin, care a apărut în videoclipul piesei „It's a Hard Life”. În 1985, îşi începuse deja o nouă relaţie pe termen lung cu un coafor pe nume Jim Hutton. Hutton, care şi el a descoperit în 1990 că este seropozitiv, a trăit cu Mercury în ultimii şase ani ai vieţii acestuia, l-a îngrijit când a fost bolnav şi a fost prezent lângă patul lui când a murit. Hutton a susţinut că Mercury a murit purtând o verighetă pe care i-o dăduse el. Hutton a murit de cancer la 1 ianuarie 2010.

Histrionic şi de o căldură ce emana bucurie. Câte game de emoţii, atâtea piese frumoase

Deşi şi-a cultivat o personalitate de scenă extravagantă, Mercury era timid şi retras, mai ales în preajma persoanelor pe care nu le cunoştea bine. El a dat foarte puţine interviuri. Odată, el a spus despre el însuşi: „când cânt, sunt extrovertit, dar pe dinăuntru sunt cu totul alt om”.

Se spune că Freddie iubea să aibă conflicte emoţionale, de acolo trăgea sevă pentru energia debordantă pe scenă. Înainte de un concert, un iubit l-a muşcat atât de tare că i-a lăsat urme de dinţi pe mână. La concertul de după scandal, Freddie a cântat sublim. Se hrănea din instabilitatea vieţii sale personale.

Unui alt iubit, care l-a părăsit, i-a păstrat pisica. Pe Oscar motanul. Freddie l-a uitat pe escrocul sentimental, dar i-a iubit motanul. Când era în turneu, Freddie o punea pe Mary Austin, prietena lui, să aducă felinele pe care le avea în grijă cu boticul la telefon. Vorbea cu ele. Pisicile mieunau armonios. Freddie le şi picta. Făcea portrete de pisici.

Are importanţă cum şi de ce boală a murit Freddie Mercury? Ei bine, a murit la 45. Foarte tânăr, foarte luminos. Căci moartea omului tânăr lasă tragedia să se strecoare în lume, însă chipul senin al fiinţei cu prea puţini ani trăiţi pe Pământ e serafic. Deşi el nu participase de ani de zile la slujbe religioase, înmormântarea lui Freddie a fost făcută de un preot zoroastrian. Cântăreţul Elton John şi membrii rămaşi din formaţia Queen au luat parte la înmormântare. El a fost incinerat la cimitirul Kensal Green, iar cenuşa sa a fost împrăştiată pe malurile lacului Geneva, lângă Montreux, Elveţia, locul unde Freddie şi-a petrecut ultimii ani din viaţă. Prin testament, Mercury i-a lăsat lui Austin jumătate din avere, iar cealaltă jumătate părinţilor şi surorii lui. El i-a mai lăsat bucătarului său 500.000 de lire, 500.000 de lire asistentului, 100.000 de lire şoferului şi 500.000 de lire partenerului său Jim Hutton. Mary Austin a moştenit casa acestuia, unde locuieşte acum împreună cu familia sa.

Freddie Mercury parcă spunea lumii: «Sunt ceea ce sunt. Şi ce?» Asta în sine era pentru mulţi o declaraţie.” Nimic despre femei şi bărbaţi, despre orientări sexuale. Informaţiile, etichetele sunt termenii în care noi alegem să vorbim despre alţii, fără să-i cunoaştem. Freddie bisexual, Freddie teatral, Freddie emoţional. La rimă merge să pui etichete, dar oamenii sunt inefabili. Freddie rămâne legenda rock cu ochii vii şi astăzi, un asteroid îi poartă numele. Privilegiul de a fi celest i-l acordă The International Astronomical Union, organizaţia care pune nume asteroizilor. Pe 5 septembrie 2016, când Freddie împlineşte vârsta rotundă de 70 de ani, asteroidul cu diametrul de 3,5 kilometri ce poartă numele 17473 Freddiemercury orbitează între Marte şi Jupiter.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici