- Home
- Cultură-Media
- DAVOS, (18.01.2017, 16:53)
- Departamentul Cultură Life
- Home
- Video
- Politic
- Vești bune
- Economic
- Social
- Externe
- Healthcare Trends
- Marius Tucă Show
- Gândurile lui Cristoiu
- Coronavirus
- Facem România bine
VIDEO Prima orchestră 100% feminină din Afganistan cântă în faţa participanţilor la Forumul de la Davos
35 de tinere care alcătuiesc orchestra "Zohra", cu vârste cuprinse între 13 şi 20 de ani, dintre care unele provin din medii extrem de sărace din această ţară aflată în război de aproape 40 de ani, vor concerta joi şi vineri în închiderea Forumului de la Davos (Elveţia).
150 afişări

Prima orchestră 100% feminină din Afganistan cântă în faţa participanţilor la Forumul de la Davos (Imagine: Mediafax Arhiva Foto)
Evenimentul, în al cărui program este inclusă doar muzică de autori clasici afgani, reprezintă primul concert în străinătate al acestei orchestre. Orchestra este dirijată de Negina Khpalwak, o tânără care va împlini la întoarcerea din această călătorie vârsta de 20 de ani. "Părintele" orchestrei 'Zohra' (Venus în arabă şi persană) este trompetistul şi muzicologul Ahmad Sarmast, fondatorul Institutului Naţional de Muzică (Anim) şi victimă a unui atentat.
Orchestra, a cărei creare a fost sprijinită de Banca Mondială şi de donatori externi, este "probabil prima orchestră de sex feminin din lumea musulmană", susţine Sarmast. Formarea orchestrei de fete are loc în contextul în care în 2016, potrivit Biroului Naţional de Statistică din Afganistan, 36% dintre fetele afgane de sub 25 de ani au frecventat cursurile şcolilor, iar la nivel general, doar 19% dintre femeile afghane de toate vârstele.
ULTIMELE ȘTIRI
-
O femeie din Cluj, vaccinată cu Pfizer, a murit în secția de Terapie Intensivă. Explicațiile medicilor
-
Voiculescu, reacţie după demitere | Investigaţia pe care am început-o arată diferenţe fundamentale între ceea ce se raportează şi datele reale privind decesele COVID. Vorbim de o statistica si o metodologie care trebuie clarificate
-
Ion Cristoiu: După ce s-au curcănit pe Facebook la Florin Cîţu, miniştrii USR PLUS s-au dus la şedinţa de guvern ca nişte oiţe pe trotinete
-
IEŞI PE PLUS. Cum cheltuim şi cum economisim. Adina Călin, director Direcţia „Produse şi servicii bancare” la CEC Bank, despre secretul unui buget eficient
Afghan Women's Orchestra "Zohra"





Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.


CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe