Violoncelistul Mario Brunello, în concert la Festivalul Enescu

Violoncelistul italian Mario Brunello va concerta la Bucureşti pe 17 septembrie, de la ora 19.00, la Sala Radio, în cadrul seriei "World Music" a Festivalului Internaţional "George Enescu", informează un comunicat al organizatorilor.

104 afișări
Imaginea articolului Violoncelistul Mario Brunello, în concert la Festivalul Enescu

Violoncelistul Mario Brunello, în concert la Festivalul Enescu

Mario Brunello a lucrat cu mari dirijori ai lumii şi mari orchestre, printre care: Claudio Abbado/ Mahler Chamber Orchestra - Lucerne Festival Orchestra - Simon Bolivar Orchestra, Yuri Temirkanov/ BBC Symphony Orchestra, Valery Gergiev/ Mariinsky Theatre Orchestra - Rotterdam Philharmonic - London Symphony, Riccardo Muti/ Filarmonica della Scala, Riccardo Chailly/ Philadelphia Orchestra şi Roberto Abbado/ Filarmonica della Scala.

Pe 2 martie, Mario Brunello a concertat la Barbican, sub bagheta dirijorului Valery Gergiev, împreună cu London Symphony Orchestra. Cu această ocazie criticul muzical Michael Church de la The Independent a scris despre interpretarea lui Brunello a Concertului pentru violoncel nr. 2 de Dmitri Shostakovich că a fost "revelatoare". "Mario Brunello nu este foarte cunoscut în Marea Britanie, dar ar trebui să fie. Compus pe vremea când Shostakovich începea să cedeze în faţa problemelor de sănătate şi depresie, concertul este dificil, dar căutând printre sfaturile lui Mstislav Rostropovich, Brunello a găsit o cheie pentru misterele operei, fapt ce i-a permis să scoată în evidenţă calităţile lirice şi eroice, conducând astfel orchestra cu un ton nobil. Solo-ul - Sarabanda de Bach - a fost glorios", notează criticul.

Programul complet al seriei de concerte "World Music" şi al celorlalte secţiuni ale Festivalului Internaţional "George Enescu", ediţia a XX-a, ce va avea loc între 1 şi 25 septembrie, poate fi consultat pe site-ul oficial al evenimentului www.festivalenescu.ro.

Abonamentele pentru accesul la spectacolele Festivalului şi Concursului Internaţional "George Enescu" 2011 vor fi puse în vânzare pe 15 martie, în timp ce biletele individuale vor putea fi achiziţionate din 15 mai.

Festivalul "George Enescu", aflat la cea de-a XX-a ediţie, este coordonat de Artexim, societate din subordinea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, sub direcţia lui Mihai Constantinescu, în timp ce preşedintele şi directorul artistic al evenimentului este Ioan Holender, care, din 1992 şi până în vara anului 2010, a condus Opera din Viena. La organizarea festivalului contribuie şi Primăria Municipiului Bucureşti, Institutul Cultural Român, Societarea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune.

Festivalul "George Enescu", ce are loc o dată la doi ani, a fost înfiinţat în 1958 ca semn al recunoaşterii geniului enescian, pentru a omagia astfel viaţa şi creaţia marelui compozitor român. Primele ediţii ale acestui festival şi concurs au reunit nume sonore ale vieţii muzicale internaţionale ale acelei vremi, printre care s-au numărat Yehudi Menuhin, David Oistrach, Sviatoslav Richter şi Herbert von Karajan.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici