Violonista Patrycja Piekutowska, premiată cu Cannes Classical Award, concertează vineri la Sala Radio

Violonista Patrycja Piekutowska, premiată cu Cannes Classical Award, care a fost invitată specială la evenimentul de deschidere al stagiunii curente a Orchestrei Naţionale Radio, va concerta, alături de acelaşi ansamblu, vineri, de la ora 19.00, la Sala Radio din Bucureşti.

103 afișări
Imaginea articolului Violonista Patrycja Piekutowska, premiată cu Cannes Classical Award, concertează vineri la Sala Radio

Patrycja Piekutowska (Imagine: Facebook)

Patrycja Piekutowska este prima violonistă din Polonia care a obţinut distincţia supremă la Cannes Classical Award (2008), informează un comunicat remis MEDIAFAX. Aceasta se bucură de o frumoasă carieră internaţională atât în Polonia, cât şi în alte 32 de ţări în care a concertat până în prezent, printre care se numără Argentina, Belgia, Canada, China, Danemarca, Franţa, Germania, Statele Unite ale Americii. De asemenea, a susţinut peste 50 de concerte în America de Sud, a fost invitată să cânte la Carnegie Hall din New York, Teatro Colon din Buenos Aires şi Centrul Naţional de Artă din Beijing.

De această dată, la Sala Radio, Patrycja Piekutowska va interpreta "Concertul în re major pentru vioară şi orchestră", singurul concert de vioară semnat de Johannes Brahms. Violonistul Joseph Joachim, căruia Brahms i-a dedicat lucrarea, spunea că acesta este unul dintre cele patru mari concerte pentru vioară ale repertoriului german, alături de cele semnate de Ludwig van Beethoven, Max Bruch şi Felix Mendelssohn Bartholdy.

Evenimentul se derulează sub bagheta lui Cristian Oroşanu, care a fost apreciat pe multe scene ale Europei în compania unor ansambluri celebre, precum Orchestre de Paris, la Festivalului de la Aix en Provence, Orchestre National Bordeaux Aquitaine, orchestrele Tonhalle Zürich, BBC Scotish, la pupitrul filarmonicilor din Strasbourg, Bruxelles etc. În 2005, la finala Concursului de dirijat de la Malko, competiţie la care a câştigat locul al doilea, Cristian Oroşanu a avut ocazia să colaboreze cu Orchestra Simfonică Radio Danemarca. A dirijat aproape toate orchestrele filarmonicilor şi teatrelor lirice din ţară şi ansamblurile muzicale Radio România. Este fondatorul orchestrei Kamerata Kronstadt.

În cea de-a doua parte a serii, publicul va asculta ultima compoziţie semnată de Serghei Rahmaninov, compozitorul romantic al secolului al XX-lea - "Dansuri simfonice". Compusă în 1940, prezentată în primă audiţie la Philadelphia în 1941, această lucrare fusese proiectată iniţial sub titlul "Dansuri fantastice", cuprinzând trei secţiuni - "Ziua", "Amurgul" şi "Miezul nopţii". Ulterior, artistul a renunţat la indicaţiile programatice şi a preluat o parte din partitura unui balet neterminat, rezultând lucrarea complexă.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet, pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate "Bilete.ro", în magazinele Germanos şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici