Ziarul Financiar lansează ZFeLEARNING.ro, platformă de cursuri video online

Ziarul Financiar lansează platforma de cursuri video online în limba romană - ZFeLEARNING.ro - dedicată celor care îşi doresc să se dezvolte profesional, personal sau să îşi actualizeze cunoştinţele.

152 afișări
Imaginea articolului Ziarul Financiar lansează ZFeLEARNING.ro, platformă de cursuri video online

Ziarul Financiar lansează ZFeLEARNING.ro, platformă de cursuri video online

Platforma este dezvoltată în parteneriat cu BDO Business School (program de training al companiei de audit si consultanţă de business BDO), Expand Health România (consultanţă în management şi marketing farmaceutic), Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (societate civilă de avocaţi) şi The Academy at PwC (centrul de training al PricewaterhouseCoopers) - firme de renume, practicieni de top, cu expertiză pe piaţa de training în domenii cheie.

Cei interesaţi vor beneficia de un program flexibil de învăţare, programele educaţionale oferite de platforma ZFeLEARNING.ro fiind de scurtă durată, împărţite în module de maximum 20 de minute.

Tematica abordată în cursuri ţine cont de tendinţele şi mişcările de pe pieţele din România din diverse domenii cheie din economie: financiar, juridic, medical-farmaceutic sau marketing, în care orice schimbare este esenţială şi poate influenţa bunul mers al lucrurilor sau chiar rezultatele companiei.

Cursurile sunt susţinute de traineri care oferă informaţii filtrate atât prin experienţa lor, cât şi a companiei pe care o reprezintă, angajaţi de top în companii specializate, care vor fi prezenţi prin caseta video, pe tot parcursul cursului. Totodată, formatul video le permite celor înscrişi să facă pauză oricând au nevoie sau să revadă fragmentele, având astfel posibilitatea de a-şi fixa mai bine cunoştinţele.

Prin intermediul platformei ZFeLEARNING.ro, adepţii cursurilor online în format video pot avea acces la informaţie oriunde, la birou sau acasă, iar la final, în urma parcurgerii cursurilor, vor primi, în funcţie de rezultatele obţinute la testele finale, un certificat emis de partenerul de conţinut al ZFeLEARNING. Unele certificate pot fi folosite pentru obţinerea de puncte de credit de dezvoltare profesională continuă (CPD), recunoscute de organizaţii profesionale, internaţionale sau naţionale, cum ar fi: ACCA (Association of Chartered Certified Accountants), CAFR (Camera Auditorilor Financiari din România), CECCAR (Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România).

Cei interesaţi pot plăti pentru efectuarea cursurilor online oferite de platforma ZFeLEARNING.ro cu cardul sau cu OP, accesul la curs fiind posibil din momentul în care este făcuta plata.

Mai multe informaţii despre înregistrarea în program, conţinutul acestuia, traineri şi cursuri, pot fi accesate pe pagina dedicată: http://www.zfelearning.ro.

ZF oferă cititorilor semnificaţia evenimentelor recente şi anticipează evoluţiile din afaceri şi economie, prin ştiri, analize şi articole de opinie. Cea mai prestigioasă publicaţie economică din România, Ziarul Financiar şi-a clădit această reputaţie prin ştiri exclusive, contextualizare şi ierarhizare a informaţiilor şi complexitatea datelor interpretate zi de zi. Cu 86.000 de cititori zilnic pentru ediţia print, Ziarul Financiar este cotidianul de afaceri cu cea mai mare audienţă. În plus, peste 80.000 de vizitatori unici accesează zilnic site-ul www.zf.ro pentru ştiri în timp real, video-analize şi informaţii în exclusivitate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici