Economic

Proprietarii agenţiei online Vola.ro, cu afaceri de peste 20 mil. euro, vor să vândă 30% din firmă

Proprietarii agenţiei online de turism Vola.ro vor să vândă 30% din acţiunile grupului care deţine firma din România şi care activează şi pe pieţele din Polonia, Ucraina şi Vietnam, a declarat agenţiei MEDIAFAX Daniel Truică, managing partner Vola.ro, care evaluează grupul la 27-30 milioane euro.

Vânzările de autovehicule noi au scăzut cu 18,6% în primele cinci luni. TOPUL celor mai vândute mărci

Vânzările de autovehicule noi au scăzut cu 18,6% în primele cinci luni, la 28.059 unităţi, iar segmentul autoturismelor a înregistrat livrări mai mici cu 19,8%, la 23.245 unităţi, potrivit datelor anunţate luni de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

Ungaria creşte mai multe taxe, pentru a evita o eventuală reluare a procedurii de deficit excesiv

Guvernul ungar va creşte taxa pe tranzacţiile financiare, redevenţa minieră şi o taxă specială pentru companiile de telecomunicaţii, măsuri prin care vizează evitarea redeschiderii procedurii UE de deficit excesiv împotriva ţării, a anunţat guvernul de la Budapesta, citat de cotidianul Portfolio.

Investiţiile străine directe au scăzut cu 35% în primul trimestru

Investiţiile străine directe au totalizat în primele patru luni 322 milioane de euro, în scădere cu aproape 35% faţă de perioada similară a anului trecut, când a fost raportat un nivel de 494 milioane de euro, a anunţat luni Banca Naţională a României (BNR).

Contul curent al balanţei de plăţi a avut un excedent de 54 milioane de euro în perioada ianuarie-aprilie

Contul curent al balanţei de plăţi a avut în perioada ianuarie-aprilie un excedent de 54 milioane euro, faţă de un deficit de 1,53 miliarde euro în aceeaşi perioadă din 2012, după reducerea deficitului balanţei comerciale şi al veniturilor şi surplusul consemnat de balanţa serviciilor, potrivit BNR.

Familia Porsche-Piech a preluat controlul total la Porsche SE, acţionarul majoritar al Volkswagen

Familia Porsche-Piech a redevenit acţionar unic al Porsche Automobil Holding SE, acţionarul majoritar al Volkswagen, prin preluarea participaţiei de 10% deţinută de fondul suveran al Qatarului.

Salonul aeronautic de la Paris: Airbus şi Boeing se bat pentru supremaţie

Airbus şi Boeing s-au poziţionat pentru prezentări importante la salonul aeronautic care începe luni la Paris, în lupta aprinsă pentru supremaţia pe piaţa avioanelor comerciale, relatează CNBC.

Directorul FMI vine la Bucureşti, vizită deja pregătită pentru evidenţierea încheierii acordului

Directorul general al FMI, Christine Lagarde, va veni la Bucureşti, anunţă premierul Victor Ponta, surse oficiale arătând că vizita are ca scop evidenţierea încheierii cu succes a acordului cu România şi fiind deja pregătită, înaintea board-ului în care se se va constata efectiv dacă criteriile sunt îndeplinite

Guvernul vrea să verse viitoarele redevenţe într-un fond special pentru proiecte decise politic

Guvernul intenţionează să înfiinţeze un fond special în care să fie vărsate toate redevenţele încasate de stat pentru noile exploatări de surse energetice şi care să fie folosit pentru obiective decise politic, precum construcţia de autostrăzi sau informatizare, a declarat premierul Victor Ponta.

Ponta a găsit vinovatul pentru ordonanţa greşită a impozitării ASF: Proasta organizare a Guvernului

Premierul Victor Ponta spune că vina pentru publicarea în Monitorul Oficial al unui text greşit privind impozitarea sumelor compensatorii aparţine "proastei organizări a Guvernului", astfel că nu mai vorbeşte despre concedierea vreunei persoane, adăugând că Finanţele au propus impozitarea tuturor.

Ponta: Nu cerem derogări la FMI

Premierul Ponta a declarat, duminică seară, că Guvernul nu cere derogări la Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Bank of America a recompensat angajaţii pentru atingerea cotelor la CONFISCĂRI de locuinţe

Bank of America, a doua mare bancă din Statele Unite, a recompensat angajaţii cu bonusuri şi carduri de cadouri pentru atingerea cotelor fixate pentru confiscările de locuinţe, potrivit declaraţiilor date în justiţie de foşti salariaţi ai instituţiei de credit.

Statele Unite au o listă neagră cu cinci bănci elveţiene care ar putea fi investigate

Statele Unite ar putea investiga cinci bănci elveţiene, incluse pe o listă neagră, în cazul în care Parlamentul Elveţiei va respinge o lege numită Lex USA, menită să închidă conflictul cu SUA legat de protejarea evazioniştilor.

Şomajul din Bulgaria va urca la 15% până în septembrie

Numărul şomerilor din Bulgaria va creşte cu 50.000-60.000 de persoane până la sfârşitul lunii august, astfel că rata şomajului va urca la 15%, faţă de 13,8% în primul trimestru, a declarat ministrul pentru Politici Sociale şi Muncă, Hasan Ademov.

Stolojan: Salariile la instituţii precum ASF trebuie să fie puţin mai mari decât în privat

Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan a declarat, duminică, despre nivelul salarizării la ASF, că în asemenea instituţii trebuie acordate venituri mai mari decât în zona privată, precizând că are un punct de vedere diferit de al lui Traian Băsescu, deoarece acest lucru nu trebuie decis de partide.

Băsescu nu se teme de scăparea de sub control a cursului valutar

Preşedintele Traian Băsescu spune că nu se teme în ceea ce priveşte o scăpare de sub control a cursului valutar, el arătând că lucrurile vor reveni la normal după evoluţiile din ultimile două săptămâni, când s-au înregistrat ieşiri puternice de capital şi în alte ţări din regiune, precum Polonia.

Stolojan, despre acordul cu FMI: Se pune o cruce şi se spune „odihnească-se în pace acordul cu FMI”

Europarlamentarul PDL Theodor Stojan a declarat, duminică, despre actualul acord cu FMI, că acesta este "mort" şi i se va pune "o cruce" cu menţiunea "odihnească-se în pace acordul cu FMI", principala problemă fiind legată de arieratele locale.

Băsescu: Impozitarea cu 85% face o breşă în cota unică. Partidele să spună „stop” clienţilor politici

Preşedintele Băsescu a declarat că soluţia premierului Victor Ponta de impozitare cu 85% a salariilor din companiile de stat face o breşă în cota unică şi nu va fi bine primită de comunitatea de afaceri, însă problema poate fi rezolvată de partide care să le spună "stop" "clienţilor politici".

CE investighează ordonanţa de urgenţă privind energia regenerabilă

Direcţia Generală Concurenţă a Comisiei Europene a început procedurile preliminare de investigare a prevederilor OUG privind sprijinul pentru energia regenerabilă, la cererea Asociaţiei Române a Industriei Fotovoltaice, care apreciază că noile reglementări sunt neclare, abuzive şi neconstituţionale.

EXCLUSIV – Propuneri la noua lege a salarizării: majorări anuale din 2014, dar pentru unii funcţionari

Salariile bugetarilor vor fi majorate anual prin noua lege a salarizării, începând cu 2014, în mod etapizat şi succesiv, dar numai pentru anumiţi funcţionari, respectiv aceia al căror salariu de încadrare este mai mic decât cel care va rezulta prin aplicarea noii legi.

TOPUL agenţiilor de turism din România. Care sunt primii 10 furnizori de pachete turistice

Happy Tour şi Eximtur rămân cele mai mari agenţii de turism din România după cifra de afaceri, urmate de Christian Tour, al cărui acţionar, Cristian Pandel, devine, la 37 de ani, românul care deţine cel mai mare grup de agenţii de turism, cu afaceri cumulate de 180 milioane lei.

TAXA pe camera de hotel: Ce valoare va avea viitorul impozit în Bucureşti, la mare şi la munte

Formulele de calcul transmise de Ministerul Economiei către Ministerul Finanţelor arată ce valoare ar putea avea viitorul impozit pe camera de hotel pentru structurile din Bucureşti, pentru cele de pe litoral şi pentru staţiunile montane.

Băsescu: Mi-ar plăcea să am o fermă de 200-250 hectare. Aş lua şi credit de la bancă pentru asta

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Pro TV, că după terminarea mandatului i-ar plăcea să aibă o fermă de 200-250 de hectare, pe care să îşi facă şi o livadă cu piersici, cireşi şi meri, cumpărarea de teren agricol fiind singurul motiv pentru care ar fi dispus să ia un credit bancar.

Băsescu: Cred că board-ul FMI va valida încheierea unui nou acord cu România

Preşedintele Băsescu a declarat, la Pro TV, că opinia sa privind îndeplinirea punctelor din Acordul cu FMI nu este "atât de negativă" cum este prezentată în presă, adăugând că el crede că board-ul FMI va constata îndeplinirea în cea mai mare parte a acestora şi va valida încheierea unui nou Acord.

Băsescu: Principalul obiectiv al oricărui politician responsabil este să arate că nu se poate trece peste un referendum validat. DECLARAŢIILE PREŞEDINTELUI

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, că la referendum este un răspuns validat pe care actuala majoritate nu îl recunoaşte şi principalul obiectiv al oricărui politician responsabil este să arate că nu se poate trece pentru un referendum validat.

Stagiu de practică la Guvern pentru tinerii studenţi sau absolvenţi cu noţiuni de bază IT. Ce criterii trebuie să îndeplinească

Studenţii sau absolvenţii de programe universitare de licenţă cu vârsta de până la 25 ani şi cunoştinţe de bază în domeniul IT pot aplica până la 1 iulie pentru un program de practică de specialitate (internship) la Cancelaria primului-ministru sau Secretariatul General al Guvernului.

Preşedintele BERD, Suma Chakrabarti, vizitează România

Preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Suma Chakrabarti, va vizita România în perioada 17-18 iunie pentru întrevederi cu oficiali de la Bucureşti, parteneri de afaceri şi cu reprezentanţi ai societăţii civile.

FMI a redus estimarea de creştere a economiei americane în 2014

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a redus vineri estimarea de creştere a economiei americane în 2014, cu 0,3 puncte procentuale, la 2,7%, anticipând că reducerile automate ale cheltuielilor bugetare declanşate în acest an vor avea un impact asupra consumului în următoarele trimestre.

Ponta: Reziliem contractul la DN Craiova-Calafat dacă ritmul lucrării nu va fi menţinut

Conducerea CNADNR a fost convocată pentru discuţii privind stadiul lucrărilor la drumul naţional Craiova-Calafat, care va prelua traficul rutier de pe noul pod Calafat-Vidin, şi i s-a transmis că înţelegerea cu constructorii va fi reziliată dacă proiectul întârzie, a anunţat premierul Victor Ponta.

Restructurarea ERT convinge zona euro să acorde o nouă tranşă de ajutor Greciei

Un grup de lucru din zona euro a acceptat acordarea unei noi tranşe din ajutorul financiar destinat Greciei, măsura fiind facilitată de hotărârea Guvernului grec de închidere şi restructurare a radio-televiziunii publice ERT, afirmă surse citate de presa elenă şi cea occidentală.

UE ar putea deschide o anchetă privind practicile Google pentru promovarea Android

UE ar putea începe o anchetă pentru a determina dacă Google şi-a susţinut platforma Android şi serviciile destinate smartphopne-urilor şi tabletelor prin licenţierea sub cost şi contracte de exclusivitate cu producătorii.

BERD analizează un împrumut de 96,6 milioane de euro pentru un parc eolian în Tulcea

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) analizează acordarea unui împrumut sindicalizat de până la 96,6 milioane de euro companiei Land Power, controlată de grupul rus Lukoil şi ERG Renew din Italia, pentru construirea unui parc eolian de 84 de MW în judeţul Tulcea.

Isărescu crede că podul Calafat-Vidin poate concura să apară pe una dintre bancnotele de euro

Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, cel care a semnat în 2000, ca prim-ministru, acordul de construcţie a podului de la Calafat-Vidin, afirmă că la acel moment spera ca lucrarea să fie încheiată mai repede, nu în 2013, şi a adăugat că acest pod poate concura să apară pe bancnotele de euro.

GOOGLE a atras peste jumătate din veniturile din publicitatea pe mobil la nivel mondial

Google a atras, anul trecut, peste jumătate din veniturile din publicitatea pe dispozitivele mobile la nivel mondial, estimată la 8,8 miliarde de dolari, potrivit unui studiu al eMarketer.

Femeile cu iniţiativă vor putea primi 10.000 de euro de la stat pentru a începe o afacere

Femeile care doresc să înceapă o afacere pot beneficia de sprijin de 10.000 de euro din partea statului, în cadrul programului "Femeia antreprenor", care va debuta la sfârşitul lunii iunie, suma totală disponibilă fiind de 500.000 de lei, spune ministrul delegat pentru IMM şi Turism, Maria Grapini.

Podul Calafat-Vidin se va numi „New Europe”. Ponta: A durat foarte mult, sunt al şaselea prim-ministru până la inaugurare – GALERIE FOTO

Evenimentul de inaugurare a podului Calafat-Vidin a început vineri, la ora 16:00. Podul va fi exploatat de o societate mixtă româno-bulgară. Conform estimărilor, peste 100.000 de vehicule ar urma să traverseze anual podul. Guvernul a stabilit taxele pentru trecerea peste noul pod.

Guvernul verifică persoane cu mari averi care au depăşit riscul minim acceptat la neplata taxelor

Guvernul a început în acest an acţiuni de verificare a mai multor persoane cu mari averi suspectate că au depăşit "riscul minim acceptat" prin neplata impozitelor şi a decis să apeleze la specialişti fiscali străini şi experţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru a-i instrui pe inspectori.

Îndatorarea Spaniei a crescut la un nou NIVEL RECORD, de peste 88% din PIB

Îndatorarea statului spaniol a crescut la nivelul record de 88,2% din PIB în primul trimestru, de la 73% în perioada similară a anului trecut şi 84,2% în intervalul octombrie-decembrie, în contextul încercărilor guvernului de a controla cel mai ridicat deficit bugetar din UE.

Scrisoare către FMI: Guvernul îşi „reevaluează paşii” la CE Oltenia şi se gândeşte iar la privatizare

Guvernul ia în calcul să îşi "reevalueze paşii" în cazul CE Oltenia şi se gândeşte la un parteneriat mixt cu o firmă privată sau chiar privatizarea majoritară cu un investitor strategic, conform scrisorii de intenţie FMI, premierul Ponta spunând însă în ianuarie că nu se pune problema privatizării.

Hahn: CE poate anunţa săptămâna viitoare deblocarea POS Transporturi

Comisia Europeană poate anunţa săptămâna viitoare decizia privind deblocarea Programului Operaţional Sectorial Transporturi, după ce vor fi soluţionate anumite formalităţi administrative, a declarat, la Bucureşti, comisarul europen pentru politică regională, Johannes Hahn.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da