Acordarea despăgubirilor pentru imobile, îngreunată de primării

Procedura de acordare a despăgubirilor băneşti pentru imobilelor preluate în mod abuziv de stat este mult îngreunată din cauza proastei gestionări a dosarelor la nivelul primăriilor, a susţinut, marţi, Ana Maria Valica, director al Direcţiei pentru coordonarea aplicării Legii 10, din cadrul ANRP.

2 afișări
Imaginea articolului Acordarea despăgubirilor pentru imobile, îngreunată de primării

Acordarea despăgubirilor pentru imobile, îngreunată de primării

Valica a făcut această declaraţie la Comisia pentru buget-finanţe din Senat.

Membrii Comisiei pentru buget-finanţe a Senatului au dezbătut Ordonanţa de Urgenţă 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, amânând votul, din lipsă de cvorum, pentru o şedinţă viitoare.

Ana Maria Valica a afirmat că în dosarele instrumentate de primării există multe greşeli, actele emise de primari nefiind verificate pentru avizul de conformitate, aşa cum prevede legea, fapt care a făcut necesară introducerea de sancţiuni prin ordonanţa de urgenţă.

Pe de altă parte, ea a spus că după introducerea în textul ordonanţei de sancţiuni pentru lipsa avizului de conformitate din partea prefecturilor, procesul a fost, şi în acest caz, îngreunat, Direcţia din care face parte primind sute de solicitări de interpretare a legii din partea prefecturilor.

La rândul său, senatorul Ionuţ Popescu, fost ministru al Finanţelor, a spus că cele 34.000 de dosare de notificare gestionate de ANRP reprezintă numai "vârful aisbergului", la acestea adăugându-se un număr de 200.000 de dosare care sunt, încă, procesate la nivelul primăriilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici