Al doilea tronson al diametralei nord-sud va fi construit la 25 de metri sub pământ

Arhitectul şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu, a spus, joi, că al doilea tronson al diametralei nord-sud, de aproape 900 mp, care face legătura între Podul Haşdeu şi Bulevardul Uranus, va fi construit la 25 de metri sub pământ şi va trece printre Palatul Parlamentului şi Catedrala Neamului.

573 afișări
Imaginea articolului Al doilea tronson al diametralei nord-sud va fi construit la 25 de metri sub pământ

Al doilea tronson al diametralei nord-sud va fi construit la 25 de metri sub pământ (Imagine: Mihai Burlacu/Mediafax Foto)

"Comisia tehnică de urbanism a avizat PUZ-ul pentru al doilea tronson al diametralei nord-sud, care va începe la Podul Haşdeu, va trece pe sub curtea Palatului Parlamentului, între clădirea acestuia şi Catedrala Mântuirii Neamului şi va ieşi pe Bulevardul Uranus. În subteran se va circula pe două benzi pe sens", a declarat arhitectul şef al Capitalei.

Gheorghe Pătraşcu a precizat că există un aviz de principiu din partea Parlamentului pentru aceste lucrări.

Arhitectul şef al Capitalei nu a putut preciza dacă lucrările vor începe anul acesta, întrucât sunt necesare foarte multe avize şi, de asemenea, urmează să fie realizat proiectul tehnic.

Primarul Sorin Oprescu spunea, în noiembrie 2010, că Bucureştiul va putea fi traversat de la nord la sud în 20 de minute, pe traseul Piaţa Victoriei - Piaţa Coşbuc, în urma lucrărilor la diametrala Buzeşti-Berzei-Uranus, pe care o califica drept "cea mai mare operaţiune urbană din ultimii 20 de ani".

Municipalitatea preciza atunci, pentru MEDIAFAX, că valoarea estimată a investiţiei se ridică la aproximativ 330 de milioane de euro.

Diametrala nord-sud Buzeşti - Berzei - Uranus se realizează în trei etape. Pentru prima etapă - Piaţa Victoriei-Vasile Pârvan - valoarea contractului de proiectare, execuţie şi consultanţă semnat cu constructorul este de 38.169.327 euro, sumă la care se va adăuga şi valoarea exproprierilor, în valoare de circa 29 de milioane de euro, potrivit municipalităţii.

Pentru etapa a doua - Vasile Pârvan-intersecţia Calea Rahovei cu bulevardul Tudor Vladimirescu - valoarea indicatorilor tehnico-economici aprobaţi pe baza studiului de fezabilitate este de 153.313.000 de euro, incluzând toate costurile legate de consultanţă, proiectare, execuţie şi exproprieri, inclusiv evaluarea costurilor neprevăzute. Pentru etapa a treia - intersecţia Calea Rahovei cu Tudor Vladimirescu-Gara Progresu - valoarea estimată este de 110 milioane de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici