Prima pagină » Economic » Alertă de siguranță alimentară în Franța. Brânzeturi franțuzești, retrase de la raft din supermarketuri din Hexagon, dar și din alte țări

Alertă de siguranță alimentară în Franța. Brânzeturi franțuzești, retrase de la raft din supermarketuri din Hexagon, dar și din alte țări

Autoritățile sanitare franceze suspicionează infestarea cu o bacterie mortală
Alertă de siguranță alimentară în Franța. Brânzeturi franțuzești, retrase de la raft din supermarketuri din Hexagon, dar și din alte țări
Sursa: Pixabay
Luiza Moldovan
13 aug. 2025, 18:41, Economic

Lanțurile de magazine Auchan, Carrefour și Leclerc retrag de la raft 40 de loturi de brânzeturi, printre care Camembert, Brie, brânză de capră, Gorgonzola și altele, relatează publicația franceză Les Ecos.

Motivul este o posibilă legătură cu 21 de cazuri de listerioză, dintre care două fatale, care au fost raportate la începutul lunii.

Produsele au fost vândute atât în Franța, cât și în alte țări.

Portalul francez guvernamental „Rapel Conso” precizează că produsele au fost retrase din cauza suspiciunii de infestare cu Listeria monocytogenes.

Produsele au fost vândute în Franța și în alte țări

Un comunicat emis de Agenția Națională de Sănătate Publică din Franța și al Ministerului Agriculturii din această țară preciza că investigațiile autorităților sanitare au identificat date epidemiologice și microbiologice similare la începutul lunii august, sugerând o legătură între cele 21 de cazuri de listerioză raportate și consumul de brânzeturi din lapte pasteurizat, produse de compania Chavegrand.

Persoanele afectate au vârste între 34 și 95 de ani.

Acest tip de brânzeturi sunt moi, cu crustă înflorită, fabricate din lapte pasteurizat de capră sau vacă.

Produsele au fost vândute până la 9 august 2025 în toată Franța, în special în supermarketuri, dar și în magazine din piața internațională.

După salmoneloză, listerioza este a doua cauză a mortalității prin toxiinfecție alimentară în Franța.

Boala poate apărea într-o așa-numită formă invazivă, în care aproximativ un sfert dintre pacienți mor, cel mai adesea din cauze neurologice – meningita.

Perioada de incubație este cuprinsă între una și două săptămâni, dar poate ajunge până la trei luni.

Femeile însărcinate sunt deosebit de supuse riscului – de 20 de ori mai mult decât restul populației.

Fabricantul Chavegrand este șocat

Fabrica de brânzeturi Chavegrand e fondată în 1952, are 120 de angajați.

Reprezentanții Chavegrand declară că sunt șocați, pentru că nu au mai avut niciodată un caz de contaminare a produselor sale de înființare.

„Vestea este șocantă, iar fabrica de brânzeturi Chavegrand își exprimă condoleanțe familiilor afectate”, a declarat pentru AFP mica companie din departamentul Creuse.

Fabrica a retras primul lot de brânzeturi după o sesizare făcută la lanțul de magazine Carrefour, în privința unui lot suspicionat că ar fi fost infestat cu Listeria.

Chavegrand are o cifră de afaceri de 42 de milioane de euro, primește aproape 50 de milioane de litri de lapte de vacă și 8 milioane de litri de lapte de capră, pentru a produce 6.500 de tone de brânză de vacă și 1.400 de tone de brânză de capră pe an.

Produsele sale sunt distribuite sub mărci private.