Allianz-Ţiriac va majora tarifele la RCA pentru 2010 cu cel puţin 20%

Allianz-Ţiriac Asigurări va majora tarifele la poliţele de răspundere civilă auto (RCA) cu cel puţin 20% pentru contractele de la 1 ianuarie 2010 şi, în anumite cazuri, la va dubla faţă de cele practicate la începutul acestui an, a declarat directorul general al companiei, Cristian Constantinescu.

158 afișări
Imaginea articolului Allianz-Ţiriac va majora tarifele la RCA pentru 2010 cu cel puţin 20%

Allianz-Ţiriac va majora tarifele la RCA pentru 2010 cu cel puţin 20%

"Tarifele vor creşte din mai multe motive. Primul va fi cursul de schimb leu/euro, la care se adaugă alţi factori cum ar fi influenţa ratei daunalităţii pe anumite segmente de vârsta şi localităţi. Pe de altă parte, începând cu 2010 limita de despăgubire pentru acest tip de poliţe va creşte de la 300.000 euro la 500.000 euro pentru pagube materiale, şi de la 1,5 milioane de euro la 2,5 milioane de euro pentru vătămări corporale şi decese", a spus Constantinescu.

În primele nouă luni, Allianz-Ţiriac a subscris din poliţe RCA prime în valoare de 166 milioane de lei, cu 12% mai mult faţă de nivelul consemnat în perioada ianuarie-septembrie 2008.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici