Ambasadorul ucrainean: Kievul îşi va plăti datoriile la gaze faţă de Rusia, până la 3 iunie

Ucraina îşi va plăti datoriile la gaze către Rusia, până la 3 iunie, a declarat, marţi, ambasadorul Teofil Bauer, după ce Gazprom a anunţat că va sista livrările de gaze începând cu această dată.

387 afișări
Imaginea articolului Ambasadorul ucrainean: Kievul îşi va plăti datoriile la gaze faţă de Rusia, până la 3 iunie

Ambasadorul ucrainean: Kievul îşi va plăti datoriile la gaze faţă de Rusia, până la 3 iunie (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Ucraina nu a refuzat niciodată să plătească pentru gazul importat, dar a fost întotdeauna împotriva folosirii gazului ca armă diplomatică în politica Rusiei faţă de Ucraina. În momentul de faţă, Ucraina refuză să plătească preţul de aproape 500 de dolari pe mia de metri cubi, care este cel mai mare din Europa", a precizat ambasadorul Teofil Bauer, adăugând că ţara sa susţine demersurile comunităţii europene de diversificare a surselor de aprovizionare cu gaze.

"Dacă Rusia va insista ca Ucraina să plătească acest preţ, ne vom adresa instituţiilor internaţionale", a spus ambasadorul ucrainean.

Totodată, el a precizat că autorităţile de la Kiev au schimbat "schemele din perioada anterioară" privind importul şi consumul de gaze, ceea ce va duce la o reducere a consumului de gaze.

Întrebat dacă Ucraina va achita factura restantă în valoare de mai multe miliarde de dolari, Bauer a precizat că "suma respectivă va fi achitată".

Întrebat dacă plata se va face până la termenul solicitat de Gazprom, ambasadorul a răspuns: "Sunt convins că până la 3 iunie".

Gazprom va sista livrările de gaze destinate Ucrainei începând din 3 iunie, dacă Administraţia de la Kiev nu va efectua plăţi în avans pentru luna iunie, a anunţat preşedintele companiei ruse, Aleksei Miller, citat de AFP.

"Dacă Ucraina nu va plăti anticipat gazele pe luna iunie, Gazprom va informa înainte de 3 iunie partea ucraineană în legătură cu gazele care vor fi livrate. Dacă nu vor fi plătite în avans, Ucraina nu va primi niciun metru cub de gaze în iunie", a explicat Miller.

Potrivit Bloomberg, Gazprom cere Ucrainei 3,51 de miliarde de dolari pentru gazele livrate în 2013 şi în primele patru luni ale acestui an.

Grupul rus a majorat, în aprilie, preţul gazelor livrate Ucrainei cu 81%, la 485 de dolari pentru o mie de metri cubi, mai mult decât pentru orice ţară din UE.

Anatoli Ianovski, secretar de stat în Ministerul rus al Energiei, a precizat că Gazprom trebuie să ceară Ucrainei plata în avans a gazelor, pentru că nu poate continua să permită acumularea datoriilor.

Rusia urmează să prezinte Ucrainei, în această lună, o factură preliminară pentru gazele care vor fi livrate în iunie, a declarat, săptămâna trecută, ministrul Energiei, Alexandr Novak.

Măsura va crea probabil probleme în aprovizionarea Ucrainei şi implicit riscuri pentru tranzitul către ţările UE, a spus Ianovski. El a avertizat că statele UE ar putea avea de suferit în timpul iernii, dacă Ucraina nu a umplut capacităţile subterane de stocare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici