ANAF rambursează în august TVA de circa 1,55 miliarde lei, pentru deconturile de până la 10 iulie

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală rambursează în august TVA în valoare de aproape 1,55 miliarde lei, pentru deconturile cu decizii de rambursare până la 10 iulie şi pentru cele aferente operaţiunilor de import soluţionate până la 27 iulie.

328 afișări
Imaginea articolului ANAF rambursează în august TVA de circa 1,55 miliarde lei, pentru deconturile de până la 10 iulie

ANAF rambursează în august TVA de circa 1,55 miliarde lei, pentru deconturile de până la 10 iulie (Imagine: Shutterstock)

Deconturile cu compensare şi restituire totalizează circa 1,34 miliarde lei, din care se restituie 1,29 miliarde lei şi se compensează 47 milioane lei, se arată într-un comunicat al Fiscului.

Totodată, deconturile cu compensare integrală reprezintă 123 milioane lei, iar cele cu compensare parţială sunt în valoare de 85,48 milioane lei.

În cazul compensărilor totale sau parţiale se soluţionează toate deconturile pentru care s-a emis decizia de rambursare, iar în cazul sumelor de restituit, care totalizează 1,29 miliarde lei, plata s-a efectuat, într-o primă tranşă miercuri, 12 august, în valoare de 323 milioane lei.

A doua tranşă a plăţilor a fost programată pentru 31 august, în cuantum de 967,9 milioane lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici