Analiştii CFA anticipează deprecierea leului şi creşterea dobânzilor în următoarele 12 luni

În luna martie, indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România – asociaţia analiştilor financiari certificaţi – a scăzut marginal faţă de luna anterioară, la valoarea de 56,8 puncte, fiind cu 0,1 puncte mai mic decât valoarea consemnată în exerciţiul anterior, a anunţat miercuri asociaţia.

3816 afișări
Imaginea articolului Analiştii CFA anticipează deprecierea leului şi creşterea dobânzilor în următoarele 12 luni

Analiştii CFA anticipează deprecierea leului şi creşterea dobânzilor în următoarele 12 luni

Scăderea s-a datorat evoluţiei indicatorului de condiţii curente. Acesta a fost de 67,7 (valoare în scădere cu 0,2 puncte), în timp ce indicatorul anticipaţiilor a crescut marginal cu 0,1 punct până la valoarea de 51,4 puncte.

În ceea ce priveşte cursul de schimb leu/euro, „este de remarcat că 75% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel, valorile mediane ale anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni au consemnat un curs anticipat de 4,5685 (valoare în creştere cu 185 pips faţă de cea înregistrată în exerciţiul anterior), în timp ce pentru orizontul de 12 luni au consemnat un curs anticipat de 4,6000 (valoare de asemenea în creştere cu 400 pips faţă de cea înregistrată în exerciţiul anterior)”, se arată într-un comunicat al CFA România.

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (aprilie 2018/aprilie 2017) a înregistrat o valoare mediană de 1,80% (valoare în creştere cu 0.30 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în exerciţiul anterior).

„Sunt de remarcat anticipaţiile de majoare a ratelor de dobândă la leu, atât pentru scadenţele pe termen scurt (3 luni), cât şi pentru cele pe termen mediu (5 ani), 94%, respectiv 92% dintre participanţii la sondaj anticipând această evoluţie”, se mai arată în comunicat.

Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni, iar participanţii sunt membri ai CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenelor CFA. Indicatorul de încredere macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la condiţiile curente (referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii) şi anticipaţiile, pentru un orizont de timp de un an, pentru mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie.

Titlul CFA este unul dintre cele mai prestigioase din lume în rândul profesioniştilor din domeniul financiar. Administrat de către CFA Institute, programul CFA este un program post-universitar care pregăteşte şi testează candidaţii în domeniul eticii şi standardelor profesionale, analizei situaţiilor financiare, economiei, managementului de portofoliu, analizei şi evaluării diverselor instrumente financiare şi de investiţii.

Astăzi, în lume, există peste 140.000 de deţinători ai acestui titlu, majoritatea fiind afiliaţi la cele 147 societăţi membre ale CFA Institute. În prezent, CFA România are peste 210 membri, majoritatea deţinători ai titlului de Chartered Financial Analyst sau candidaţi pentru unul din cele 3 nivele ale examinării care conduce la acordarea acestui titlu.

Profesioniştii care sunt membri CFA România lucrează pentru instituţii bancare, firme de asigurări, firme de intermediere de valori mobiliare, de asset management, fonduri de pensii, firme de consultanţă etc.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici