- Home
- Economic
- MOSCOVA, (03.04.2014, 14:56)
- Marius Oncu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
ANALIZĂ Bloomberg: O "gafă" de 910 miliarde de dolari a Gazprom ilustrează problemele economiei lui Putin
Concernul rus de stat Gazprom avea în 2007, în plin boom al pieţei materiilor prime, un obiectiv grandios: să ajungă compania cu cea mai mare valoare din lume în şapte ani, dar a gafat cu doar 910 miliarde dolari, eşec emblematic pentru declinul economiei Rusiei.
27680 afișări
ANALIZĂ Bloomberg: O "gafă" de 910 miliarde de dolari a Gazprom ilustrează problemele economiei lui Putin (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
În aprilie 2007, directorul general adjunct al Gazprom, Alexander Medvedev, estima că producătorul de gaze îşi va creşte de patru ori capitalizarea, la 1.000 de miliarde de dolari, în numai şapte ani şi va deveni cea mai valoroasă companie din lume.
Medvedev s-a înşelat cu numai 910 miliarde de dolari, scrie Bloomberg.
De la momentul la care directorul Gazprom a anunţat acel obiectiv, niciuna dintre cele mai mari 5.000 de companii din lume nu a înregistrat un colaps mai puternic al capitalizării decât gigantul rus. Declinul bursier de 154 miliarde de dolari al Gazprom a devenit emblematic pentru problemele economiei conduse de preşedintele rus Vladimir Putin, mai notează Bloomberg.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Macron avertizează că Europa e în pericol și propune dotarea UE cu arme nucleare: „Să nu devenim vasalii SUA”
-
Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone
-
Zeci de mii de ucraineni, aflaţi în afara ţării, nu vor putea obţine paşapoarte noi
-
Ucraina foloseşte pentru prima oară rachete americane cu rază de acţiune mai mare contra Rusiei
Gazprom a scăzut puternic trei ani la rând pe bursă, în contextul cheltuielilor pentru proiecte variind de la exploatări în Siberia la Jocurile Olimpice de la Soci.
"Gazprom este campion în distrugerea valorii. Nu doar Gazprom a ratat obiectivul de a-şi creşte capitalizarea, ci Rusia însăşi a eşuat. Nu a reuşit să creeze un climat în care companiile de stat să funcţioneze ca entităţi controlate de acţionari", a declarat Ian Hague, partener fondator la Firebird Management, firmă care administrează active de 1,3 miliarde de dolari, inclusiv acţiuni ale unor companii din Rusia.
Un purtător de cuvânt al vicepremierului rus Arkadi Dvorkovici, responsabil de sectorul energiei, a refuzat să comenteze.
Afirmaţia din 2007 a lui Alexander Medvedev a fost scoasă din context, întrucât la momentul respectiv oficialii companiei se aşteptau ca preţurile la petrol să crească în continuare, a declarat un purtător de cuvânt al Gazprom. La declinul capitalizării au contribuit şi sancţiunile impuse Rusiei de către UE şi SUA, după alipirea regiunii ucrainene Crimeea, a spus reprezentantul companiei.
Preţul acţiunilor Gazprom se află în scădere cu 11% faţă de începutul anului, la 7,68 dolari.
Într-un interviu acordat în aprilie 2007, Medvedev a declarat că Gazprom vrea să ajungă "compania cu cea mai ridicată capitalizare din lume" şi că va ajunge la o valoare de 1.000 de miliarde de dolari în 7-10 ani. Oficialul nu a afirmat la momentul respectiv că estimarea depinde de preţul petrolului, folosit ca referinţă pentru gazele naturale vândute de Gazprom pe piaţa externă.
Petrolul s-a tranzacţionat la 104,79 dolari pe baril marţi pe piaţa ICE Futures Europe, faţă de 68,24 dolari pe baril cu o zi înaintea interviului din 2007 al lui Medvedev.
Indicatorul Micex al bursei de la Moscova a scăzut în ultimii şapte ani cu 19%, în timp ce indicatorul MSCI Emerging Market a urcat cu 8,2%, iar MSCI World, al burselor din economiile dezvoltate, a avansat cu 10%.
Piaţa de capital din Rusia a scăzut puternic, după ce Putin a iniţiat în martie anexarea regiunii ucrainene Crimeea, declanşând astfel cea mai gravă criză a relaţiilor dintre Rusia şi Occident de la încheierea Războiului Rece.
Criza creşte riscul ca economia Rusiei să intre în recesiune în acest an, după ce avansul a încetinit la 1,3% anul trecut, minimul ultimilor patru ani, a avertizat Banca Mondială. Banca centrală a Rusiei estimează că PIB va creşte cu mai puţin de 1% în acest an.
Putin, care a descris colapsul URSS drept cea mai gravă catastrofă geopolitică a secolului XX, a crescut rolul statului în economie de la preluarea puterii în 1999.
În urmă cu un deceniu, compania de stat Rosneft a preluat Yukos, la momentul respectiv cel mai mare producător de petrol din lume, după ce autorităţile ruse l-au închis pe fondatorul Yukos, Mihail Hodorkovski. Anul trecut, Rosneft a cumpărat TNK-BP, o companie mixtă în Rusia a grupului britanic BP, pentru 55 de miliarde de dolari.
"Este o problemă pentru oricare companie de stat din Rusia. Gazprom este un participant activ în politica externă a statului, în proiecte sociale, în care Gazprom susţine costuri în locul statului şi ridică astfel presiunea de pe bugetul ţării", a declarat Oleg Popov, manager la Allianz Investments, din Moscova.
Profitul Gazprom pentru primele nouă luni ale anului trecut, calculat după standardele de contabilitate din Rusia, a scăzut cu 9%, la 467 miliarde de ruble (13 miliarde de dolari). Profitul conform standardelor internaţionale a urcat cu 4%, la 859 miliarde de ruble. Compania nu a publicat încă date pentru întreg anul trecut.
Citește pe alephnews.ro: Franța a descoperit secretul longevității. Peste 31.000 de persoane vor împlini anul acesta peste un secol de viață
Citește pe www.zf.ro: Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Citește pe www.zf.ro: Gigantul Delhaize, proprietarul Mega Image, deschide la Bucureşti un centru de servicii unde angajează sute de IT-işti. Recrutările deja au început
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe