- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Au primit zeci de milioane după ce au fost daţi afară
Indiferent că au condus bine sau nu companiile, tot mai mulţi manageri au descoperit că cea mai bună cale să se îmbogăţească este negocierea unor cât mai bune pachete de exit (adică pachete de beneficii pe care companiile le plătesc atunci când îi concediază).
Au primit zeci de milioane după ce au fost daţi afară (Imagine: Catalina Filip/Mediafax Foto)
Plecarea unui manager dintr-o companie atrage după sine, în vestul Europei sau în America, plata unor salarii compensatorii care pot ajunge la zeci sau chiar sute de milioane de dolari, cei mai mulţi dintre aceşti manageri negociind aceste pachete de exit încă din momentul intrării lor în companii.
Sumele par uriaşe în contextul în care în mandatul unora dintre aceşti manageri companiile au înregistrat prăbuşiri dramatice ale activităţii sau au ajuns foarte aproape de faliment, dar au existat şi cazuri în care pachetele de exit au venit după ani de progres, aşa cum a fost cazul General Electric în perioada în care şeful companiei a fost Jack Welch.
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. Un raton intră în istoria meciurilor de fotbal. Animalul a stat pe teren 161 de secunde, fără să fie prins
-
Exclusiv ZF: Romgaz va vinde obligaţiuni pe piaţa externă în valoare de 1,5 mld. euro
-
Războiul din Ucraina, ziua 814. Rusia nu are suficiente efective pentru o pătrundere în Harkov / Atac aerian în Harkov: Alarma aeriană a sunat 16 ore
-
Ziua Mondială de luptă împotriva Hipertensiunii Arteriale: 6.6 milioane de români suferă de hipertensiune, iar dintre aceştia doar 68% sunt diagnosticaţi
Citeşte mai multe despre câţi bani au primit manageri după ce au fost concediaţi pe www.businessmagazin.ro
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO