Băncile vor reduce în primul rând dobânzile la depozite, apoi pe cele la credite

Băncile vor reduce în primul rând dobânzile la depozite şi abia apoi pe cele la credite, în urma deciziei Băncii Naţionale de a scădea dobânda de politică monetară, a declarat, joi, Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR.

14 afișări
Imaginea articolului Băncile vor reduce în primul rând dobânzile la depozite, apoi pe cele la credite

Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu (Imagine: Mediafax Foto)

"Prima reacţie a băncilor este să reducă dobânzile la depozite. Banca este un magazin de bani. (...) Pentru o bancă este foarte important mai întâi să îşi stabilească preţul de cumpărare şi apoi preţul de vânzare. Este o problemă de cântar. Este adevărat că băncile au grijă să îşi ţină o diferenţă mare între cele două preţuri", a spus Vasilescu.

La rândul său, Radu Graţian Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), spune că, datorită unor măsuri şi fapte din ultima perioadă, este normal ca băncile să înceapă reducerea dobânzilor la depozite şi apoi la credite.

"Avem confirmarea că se înfăptuieşte contractul cu FMI. BNR va putea elibera banii din rezervele minime obligatorii, iar Ministerul de Finanţe nu va mai fi atât de activ în atragerea de bani de pe piaţa interbancară", a spus Gheţea.

El a arătat că, în condiţiile în care nu se vor mai plăti dobânzi ridicate la depozite, banii vor fi mai ieftini şi se vor reduce şi dobânzile la credite.

"Sunt foarte convins şi asta este o părere personală, pe care mulţi bancheri cred că o împărtăşesc, că dobânzile vor scădea în acest scenariu. Vom vedea că nu vor mai fi reclame la televizor cu dobânzi înalte, apoi se vor reduce şi dobânzile la credite", a adăugat Gheţea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici